:)

Ti'am spus ca marea ma salveaza de necazuri ? Se zbuciuma odata cu sufletul meu, atrage relele in apa sa, le ineaca departe de mine, iar apoi se calmeaza, lasand nisipul ud, ca semn al trecerii sale. Eu raman mereu privind'o, ii ascult valurile, ii simt tacerea, ma apasa suferintele ei, dar ma intreb: cate vieti o fi curmat in agitatia sa, cate suflete nevinovate o fi condus spre ceruri ?

Miros de ploaie.

Mirosul proaspat al ploii imi inunda narile. Zambesc... Ploaia ma face sa ma simt libera, curata, limpede in gandire. Stiu ca nu ma spala de pacate, dar macar ma ajuta sa ma deconectez de resentimente. Imi place mireasma ierbii ude, atingerea picaturilor razlete, tricoul ud lipit de trup...

Mi'aduc aminte cu nostalgie de o vara, eram doar o fetita care iubea ploaia, dar o intelegea altfel. Alergam noaptea, in picioarele goale, pe asfaltul ud, iar stropii imi udau parul, chipul, gatul, corpul. Ma simteam libera, dornica sa traiesc fiecare clipa.

Imi amintesc o alta vara, deja nu mai eram atat de inocenta, era iunie, iar eu ma plimbam cu un "el" pe plaja...Ploaia a inceput brusc, dar noi n'am fugit. Priveam oamenii care se ascundeau ingroziti de norii de pe cer. Noi ne'am continuat drumul, imbratisati, privind marea zbuciunata de ploaie.

Si'au fost atatia ani, atatea ploi, atatea picaturi de ploaie, atata timp, atatea zile, atatia nori !

Ploaia de vara ramane totusi un dus al sufletului, o revigorare a trupului, un zambet pentru inima...