Bucăţi de noapte

Taci! Nu vezi că totul a îngheţat? Doar taci şi ascultă cuminte!

Ascultă-mi strigătul tăcut şi cântecul mut!

Ascultă-mi inima bătând armonic, ascult-o cum se zbate!

Ascultă-mi şoaptele şi freamătele la miez de noapte!

Ascultă-mi dorinţele clincănind şi speranţele pâlpâind!

Ascultă-mă! Şi simte-mă!

Simte-mă în braţetele tale ca pe un pui de felină! Fragilă şi puternică în acelaşi timp...

Simte-mă ca pe o flacără tremurândă sub un vânt tomnatic!

Simte-mă ca pe o apă involburată sub căldura soarelui de iulie!

Simte-mă ca pe o mireasmă de primăvară ce acaparează gradina!
Simte-mă ca pe un bulgăre de zăpadă care se topeşte încet în palma ta!
Simte-mă ca pe o creangă de brad frântă!
Simte-mă ca pe un fluture în zbor!

Simte-mă! Şi pierde-mă!

Pierde-mă în întunericul acaparator al nopţii de iarnă!

Pierde-mă! Şi-apoi caută-mă!

Caută-mă ca niciodată, cu ochii închişi şi mâinile strâns legate!

Caută-mă în beznă!

Caută-mă! Şi găseşte-mă numaidecât!

Găseşte-mă ca pe un ghiocel în omăt!

Găseşte-mă ca pe o scânteie solitară!

Găseşte-mă ca pe o aripă ruptă!

Găseşte-mă ca pe un vis pierdut în noaptea nepăsării!

Gaseşte-mă şi Îmbrăţişează-mă!

Îmbrăţişează-mă şi Sărută-mă!

Sărută-mă şi hai să construim noaptea din bucăţi de fericire!

Seara rece

Tematoare si obosita de atata asteptare, ma tarasc agale prin zapada murdara... Imi tarasc trupul greoi si inima zbuciumata. Imi tarasc gandurile contradictorii, visele marete, idealurile dificil de atins. Imi tarasc singuratatea rece si dezamagirea amara. Imi tarasc iubirea prafuita si gelozia intunecata. Le tarasc dupa mine, ca pe niste parti ale fiintei mele, le tarasc prin gerul aspru in care ma gasesc...

Neincrezatoare si speriata din cale'afara, ma indrept catre necunoscut. Port si trecutul in spate, un trecut ale carui oseminte s'au inradacinat adanc in felul meu de a fi. Zambesc mai rar, sper mai putin, gandesc mai mult.

Lumanarea arde zbuciumata in fata mea...

Am scapat de frig odata ce am ajuns intre cei patru pereti obositi din camera mea, dar de gerul din mine cine ma scapa? Lumarea cu miros de iarna nu e suficienta,  e nevoie de mai mult pentru a dezgheta un suflet...

Viaţa pe un peron

"Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal."

Octavian Paler- Viaţa pe un peron

Ger naprasnic

Stii cum e cand gerul iti ingheata sperantele? Stii cum e cand frigul pietrifica visele? Stii cum e cand viscolul iti indeparteaza increderea in oameni? Stii cum e cand iarna te obliga oarecum sa te gandesti la singuratatea si pustiul ce te inconjoara?

Infrigurat si speriat de temepraturile negative din tine, incerci sa cauti o scanteie. O scanteie care sa nasca un foc, un foc demn sa iti topeasca grijile, un foc purificator de suferinta... Cauti chibruturile schimbarii si nu gasesti pe nicaieri cutia. S'a ascuns de tine. S'a ascuns si ea tematoare... De teama de frig, de dor si de intristare. De teama unui sfarsit. Pentru ca fiecare foc se stinge pana la urma... Oricat de puternic ar fi el, e imposibil sa fie intretinut la nesfarsit...

Coplesit de frica de a deveni o statuie de gheata, te gandesti din ce in ce mai serios sa renunti la dorinta de a aprinde o flacara si incepi sa iti doresti sa imbratisezi o patura. Nu vrei orice patura, ci una calduta, molcuta, care sa iti acopere trupul in intregime si sa iti topeasca disperarea. Nu descoperi prin mormanul de lucruri banale nici patura atat de dorita, asa ca te reorientezi...

Acum iti doresti mai mult decat un foc sau o patura, pe cineva care sa te incalzeasca intre bratele lui... De fapt, abia acum recunosti in fata ta ca ai nevoie de cineva langa tine, indiferent de'i frig sau prea cald.

Realizezi ca nu insemni nimic atunci cand esti singur. Te sperie gandul si te ascunzi printre minciuni. Esti doar un om, un om oarecare, o fiinta care nu e menita sa traiasca de una singura, un inger cu o singura aripa, un inger condamnat la neputinta...

Tremuri din ce in ce mai mult, agonizand printre suspine... Toate vocile mute din tine se intreaba cand te va mai strange acel cineva in brate lui...

Cauti raspunsuri la intrebari ferecate si nu reusesti decat sa te intepi in spinii esecului. Sangerezi din fiecare celula a sufletului tau si nu e nimeni care sa'ti panseze ranile. Plangi din fiecare particica a trupului tau, dar ochii ti'au ramas de sticla... Gerul naprasnic i'a inghetat...

Despre nesiguranta si incertitudine

La polul opus al oricarei dimineti este seara...

Intunecata si rece, cand simti cum soarele isi pierde puterea si se retrage cu capul aplecat in fata intunericului. Supus si modest, se ascunde undeva in imparatia cerului pana cand noaptea ii va face loc din nou

Unele seri sunt linistitoare, blande si calme. Seri senine, cu semiluna si sclipiri timide de stele. Altele insa ma coplesesc. Prin intensitatea trairilor si prin intunecimea lor apasatoare ma intristeaza...
Ca si acum, ma simt singura in valtoarea noptii care incepe... Singura, intre patru pereti reci. Singura, cu visele mele, temerile mele, sperantele desarte, dorintele ascunse, iluziile tainuite, cartile prafuite si gandurile contradictorii.
As vrea, daca ar fi cu putinta, sa alung temerile si sa zambesc. Sa sper mai mult, sa cred si, cel mai important, sa nu imi doresc sa renunt la visurile mele. Pentru ca acum, fata in fata cu propriul simt critic, sunt nelinistita si nesigura. Mai mult ca niciodata, mi'e teama de esec... Mi'e teama ca nu voi face fata provocarilor ce vor urma, ca nu voi reusi sa'mi ating telurile si sa ii multumesc pe cei din jur. Mi'e teama ca ma voi dezamagi pe mine, ca ii voi dezamagi pe toti cei care inca mai cred in mine si in sansa de a imi gasi rostul in viata.
Mi'e teama... Mai teama decat mi'a fost pana acum.
Mi'e teama ca voi ramane cu adevarat singura, singura printre straini, o prada usoara pentru rautatea lumii in care cu totii traim. Singura, in jungla cotidiana. Singura, impotriva tuturor...
Incerc sa gasesc o cale de a castiga increderea in mine, dar ma simt pierduta. La urma urmei, care e drumul meu?!

:)

Tin in mana o poza alb-negru, animata de chipul un copil, sau, mai bine zis, chipul copilului de altadata... Lumina prea puternica il obliga sa isi mijeasca ochii senini, strambandu'se parca spre aparatul de fotografiat. In ciuda razelor de soare orbitoare, baiatul zambeste. Zambeste inocent. Copilul timid isi tine degetele mainii drepte in mana stanga. Privindu'l cu blandete, zambesc si eu...
De pe balcon, se vad cu usurinta macaralele din port. Imi promit ca voi ajunge sa privesc peisajul de pe acelasi balcon. Imi promit ca o voi face in viitorul apropiat.
Zambesc iar, zambesc nostalgic... Cine se gandeste ca intr'o seara rece de vineri eu admir poza unui baietel care a devenit de mult adult?!

Despre iubire

"Ii iau mana. Privim amandoi raul.
-Lipsa unui raspuns este tot un raspuns, spune ea.
O imbratisez si ii pun capul pe umarul meu.
-Te iubesc. Te iubesc pentru ca toate iubirile din lume sunt ca niste rauri diferite care curg spre acelasi lac, si acolo se intalnesc si se transforma intr'o iubire unica ce devine ploaie si binecuvanteaza pamantul.
Eu te iubesc ca un rau, care face sa creasca iarba si florile pe unde trece el. Te iubesc ca un rau, care da de baut celui insetat si'i transporta pe oameni unde vor sa ajunga.
Te iubesc ca un rau care intelege ca trebuie sa curga altfel intr'o cascada si sa invete sa se odihneasca intr'o depresiune a terenului. Te iubesc pentru ca toti ne nastem in acelasi loc, la acelasi izvor, care continua sa ne hraneasca mereu cu aceeasi apa. Astfel, cand ne simtim slabi, tot ce trebuie sa facem este sa asteptam putin. Revine primavara, zapezile iernii se topesc si ne umplu iar cu o noua energie.
Te iubesc ca un rau care incepe singuratic si firav pe un munte, creste treptat si se uneste cu alte rauri pana ce, de la un anumit punct, poate ocoli orice obstacol ca sa ajunga acolo unde vrea.
Primesc iubirea ta si ti'o incredintez pe a mea. Nu iubirea unui barbat pentru o femeie, nu iubirea unui tata pentru o fiica, nu iubirea lui Dumnezeu pentru fapturile sale. Ci o iubire fara nume, fara explicatie, ca un rau care nu reuseste sa'si explice parcursul, doar merge inainte. O iubire care nu cere si nu da nimic in schimb, ci doar se manifesta. Niciodata nu voi fi al tau, niciodata nu vei fi a mea, dar chiar si asa pot sa spun: eu te iubesc, te iubesc, te iubesc."
(Paulo Coelho- Aleph)