Despre iubire

"Ii iau mana. Privim amandoi raul.
-Lipsa unui raspuns este tot un raspuns, spune ea.
O imbratisez si ii pun capul pe umarul meu.
-Te iubesc. Te iubesc pentru ca toate iubirile din lume sunt ca niste rauri diferite care curg spre acelasi lac, si acolo se intalnesc si se transforma intr'o iubire unica ce devine ploaie si binecuvanteaza pamantul.
Eu te iubesc ca un rau, care face sa creasca iarba si florile pe unde trece el. Te iubesc ca un rau, care da de baut celui insetat si'i transporta pe oameni unde vor sa ajunga.
Te iubesc ca un rau care intelege ca trebuie sa curga altfel intr'o cascada si sa invete sa se odihneasca intr'o depresiune a terenului. Te iubesc pentru ca toti ne nastem in acelasi loc, la acelasi izvor, care continua sa ne hraneasca mereu cu aceeasi apa. Astfel, cand ne simtim slabi, tot ce trebuie sa facem este sa asteptam putin. Revine primavara, zapezile iernii se topesc si ne umplu iar cu o noua energie.
Te iubesc ca un rau care incepe singuratic si firav pe un munte, creste treptat si se uneste cu alte rauri pana ce, de la un anumit punct, poate ocoli orice obstacol ca sa ajunga acolo unde vrea.
Primesc iubirea ta si ti'o incredintez pe a mea. Nu iubirea unui barbat pentru o femeie, nu iubirea unui tata pentru o fiica, nu iubirea lui Dumnezeu pentru fapturile sale. Ci o iubire fara nume, fara explicatie, ca un rau care nu reuseste sa'si explice parcursul, doar merge inainte. O iubire care nu cere si nu da nimic in schimb, ci doar se manifesta. Niciodata nu voi fi al tau, niciodata nu vei fi a mea, dar chiar si asa pot sa spun: eu te iubesc, te iubesc, te iubesc."
(Paulo Coelho- Aleph)

Jumatati de mar

"Port in mine ziua dintai ca pe un stigmat al cautarii. Le-ai povestit ca ne-au spart in doua fiindca am pacatuit incercand sa umplem vidul? Fiindca am inventat memoria si oglinda?! Fiindca n-am stiut ca, oricum am privi-o, oglinda are doua fete...? Acum te privesc. In oglinda. Si esti atat de aproape si atat de departe... Ne desparte un metru de spatiu si intreaga istorie iar eu caut in continuare motivul care ne-a transformat in jumatate, care ma trezeste zilnic in miezul noptii intrebandu-ma cine sunt. Nu, inca nu stiu cine sunt, dar ma bucur ca sunt. Si ma bucur ca esti. Ca suntem... si-i multumesc copacului ca mi-a permis sa reinventez viata. Atunci si acum. Ca am invatat prin tine sa-mi fie dor de mine. In toate clipele ce au urmat.

E din nou liniste... Ca atunci, la inceputul timpului, cand fructul oprit s-a spart in doua, descoperindu-ne. Ca atunci, cand am invatat sa strivesc singuratatea cu propriile ei arme. Am descoperit un secret: lumea nu poate fi iubita solitar. Si atunci am inteles de ce suntem jumatate..."   Iuliana Şerban