Teama

De unde oare teama aceasta de  spune lucrurilor pe nume?!... Daca ar fi vorba numai de "teama de a spune", tot ar fi bine. insa mai grava este "teama de a gandi".

De cine oare ne tot ferim? De noi?

Cred ca asta este: ne este teama - sau rusine chiar - de noi insine...

Cine moare

"Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,


urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;

cine nu-şi schimbă existenţa;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.



Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.



Moare câte puţin cine evită pasiunea,

cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,

acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,

oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.



Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;

cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".



Moare câte puţin cine nu călătoreşte;

cine nu citeşte;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuşi.



Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.



Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.



Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.



Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.



Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.



Totul depinde de cum o trăim...



Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.

Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..."

(Martha Medeiros)

.

Ultimele zile au fost cele mai lungi de pana acum... Timpul parca refuza sa treaca, in defavoarea mea. Am incercat sa imi gasesc ocupatii care sa ma faca sa uit sa stau singura, in casa. Degeaba.

Asteptam un telefon, un semn, ceva; un semn de la cineva care si'ar fi dorit sa petreaca timp cu mine. Degeaba. Am incercat sa intocmesc o lista cu oameni care ar fi vrut sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Degeaba.

Am ramas singura si pana la urma a trecut si weekendul acesta...

Aseara, recunosc, m'am intalnit cu un prieten. Pana si el vroia sa scape de mine cat mai repede...

Incep sa ma gandesc serios ca nu sunt o companie placuta... Cred ca o sa'mi  caut un animal de companie spre care sa'mi indrept atentia si afectiunea...

Iar maine nu voi mai sta in casa! Indiferent ce va fi, voi iesi, voi cutreiera strazile...

Ploaia

Aseara, ca niciodata, cantecul ploii m'a impiedicat sa adorm... Il ascultam cu nesat, armonizandu'se cu greierii si ma gandeam departe.
Intinsa pe pat, am incercat sa imi lipesc genele si sa ma cufund in visare. Nicio sansa. Un tren a trecut si, in linistea apsatoare a noptii, mi s'a parut ca el imi vesteste ceva. Il auzeam suierand vobe linistitoare, menite sa inlature sentimentul de singuratate.
Pentru ca in noaptea plansa, imi erau alaturi greierii, trenul, vantul si stropii de ploaie. Tunetele ni s'au alaturat mai tarziu.
Cu ochii inchisi, ascultam amalgamul de sunete care innobila atmosfera.
Atunci am realizat ca ploaia e speciala. Niciodata la fel, ma atrage si ma intriga, ma uimeste si ma sperie, ma neliniteste si ma calmeaza, ma cheama si ma alunga, ma amuza si ma intristeaza deopotriva.
Ploaia e revigoranta, dar distructiva, imprevizibila si generoasa.
Insa, oricat am vrea, ploaia nu ne spala pacatele, ramane doar o incercare zadarnica...

K's Choice - Shadowman

Nu mai are nevoie de cuvinte...

Uitare

Supusi suntem unui vant nevazut, unei eroziuni neadormite. Uneori pierdem. Cineva ne da cate o frunza pentru fiecare an, cate un fir de nisip pentru fiecare iubire uitata. Cineva ne insemneaza pe fata tacerea si umbra. Si nimic nu intelegem din toate acestea...

Intr'o zi, vine un vant puternic pentru frunze, vine un val neimblanzit, vine ceva care se numeste uitare... Frunzele isi schimba locurile intre ele, formand un covor la picioarele noastre. Calcam pe el, ascultam fosnetul trist si pasim in continuare. Mergem mai departe,, chiar daca frunzele suna a cioburi spargandu'se, trebuie sa ne urmam drumul...

astazi...