O stim cu totii, incercam sa si intelegem, dar cel mai dificil e de pus in practica.Eu m'am hotarat, in sfarsit, sa merg mai departe. Fara priviri in urma, fara lacrimi varsate, fara resentimente si fara compromisuri. Nu vreau sa repet greselile in care am trait pana acum, nu are rost.
Viata e prea scurta ca eu sa imi permit sa o traiesc atat de prost, facand rau fara voie. Decat sa tratez sau sa repar raul facut, mai bine il evit.
Pacat ca mi'am dat seama prea tarziu. Pe cine mint?! Am stiut asta de la inceput. Am stiut ca nu e bine ce fac. Si da, am avut remuscari. De fiecare data. Dar ceva m'a indemnat sa continui. Oricat am incercat, nu am reusit sa ma opresc, nu am putut sa pun punct... Acum sunt linistita pentru ca am facut'o.
Totusi... de ce aveam nevoie de o asemenea discutie ca sa iau decizia potrivita?! Stiam de mult cum e mai bine, dar acum am certitudinea ca nu prea am facut nimic bine in ultimul timp. Numai greseli, numai pacate...
Si toate astea pentru ce? Sa ma trezesc intr'o sambata seara, dupa o zi nu tocmai frumoasa, ca sunt un monstru?
Eu nu am vrut sa fac rau nimanui, niciodata... Nu sunt o persoana rea, imi place sa ajut dezinteresat, iubesc oamenii si zambetele lor. Dar degeaba. Tot ma simt ca un monstru...
Cum am ajuns eu sa distrug vieti ?! Nu pot sa accept... Relatii bolnavicioase, vieti distruse, vorbe grele si fapte de neinteles.
Pe toate le las in urma, desi sper sa fie doar o impresie... O impresie dureroasa ca tot ce'a fost a fost gresit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu