Mi'e dor...

Hmmm... Nici macar nu iti imaginezi tu de ce imi este dor in aceasta seara rece si prea uda de decembrie. Nici nu te gandesti ca as putea sa'mi doresc acest lucru banal, chiar in luna cadourilor. Nici prin gand nu'ti trece ca as face aproape orice pentru acest ceva...

Asa ca shh! Taci! Asculta doar! Din multitudinea de lucruri si evenimente la care am razvnit de'a lungul vietii mele, acesta e cel mai simplu cu putinta. Dincolo de saraturile furate, sau de imbratisarile spontane, e chiar mai simplu de atat. De ce? Pentru ca depinde de mine. Chiar exclusiv de mine, as putea spune. Zambesc prosteste. As putea acum sa'mi alung dorul si sa'mi indeplinesc dorinta.

Insa mai astept. A trecut abia un minut peste ora 21 si noaptea e lunga... Asa ca nu ma grabesc nicaieri. Am tot timpul din lume sa astept. Asteptarea e elementul care ofera suspansul povestii mele. Daca mi'as indeplini acum banala dorinta, ea nu ar mai parea interesanta.

Inca doua minute au mai trecut... Acum sunt trei minute epste ora 21, trei spre patru. Acum chiar patru.

Imi lipesc pleoapele ostenite pentru o clipa si zambesc iar. Nu mai zambesc prosteste, ci ingrijorata.

Prea multe intampalri se petrec nu departe de mine, iar eu ma simt coplesita de neputinta de a ajuta. As vrea sa fiu de folos, sa fiu un adevarat sprijin, sa fiu utila celor la care tin. Realizez insa ca, oricat as incerca, mai mult de un zambet, o imbratisare si o vorba buna nu am cum sa ofer...

Pe jumatate zambind, iar cu cealalta jumatate trista, ma intorc la dorinta mea arzatoare.

Mi'e dor... Mi'e dor sa ma cufund pentru o noapte intreaga cu ochii, mintea si inima, intr'o carte...

Drumul

"Există anumite suferinţe care pot fi uitate atunci când putem pluti deasupra durerilor noastre."
(Paulo Coelho- Unsprezece minute)

Dincolo de tot ce'i rau sau dureros in viata mea, zambesc. Zambesc din ce in ce mai des, senin si sincer, facand in ciuda problemelor ce tot apar. Intorc spatele suferintei si ma indrept cu pasi siguri spre un viitor incert. Nu astept nimic, nu cer nimic, nu vreau nimic de la nimeni, imi doresc doar sa descopar un drum incrustat cu impliniri si bucurii. Un drum serpuit, de'a lungul prapastiei. Nici prea aproape, nici prea departe de dezamagire. Drumul meu. Cu suisuri si coborasuri, intre agonie si extaz, intre divin si demonic, intre vis si realitate. Drumul pe care eu l'am ales si care, pana la urma, ma va conduce spre destinatia finala: moartea. Pana atunci insa, e calea care imi aduce zambetul pe buze.

Ard amintirile dureroase si le arunc cenusa in mare. De ce le'as mai si fi pastrat? Cu ce folos? Viata mea reincepe in fiecare zi, mai intensa, mai interesanta, mai palpitanta. Cum am putut sa las amintirile sa ma impiedice sa traiesc pana acum?

Rad cu pofta si ascult o melodie vesela. Fredonez si parca, parca as dansa. Viata e prea scurta ca eu sa ma inglodez in noroiul trecutului! Iau cu minte o bocceluta cu clipe de neuitat. De restul nici nu'mi mai pasa!

Da'de ce?

"Da’ de ce?… Sa te zdrobesti de stanci

Da’ de ce?… Sa'ti smulgi parul si hainele si sa plangi

Da’ de ce?…De ce? Sa te chinui asa… De ce? De ce ? De ce? ca n'ai motive pentru asa ceva"

(Don Quijote, Suverana stapana- Ada Milea)

Curaj si vina

De prea multe ori n'am avut curaj sa spun un "NU" hotarat oamenilor din jurul meu. Mi'a fost oarecum jena sa spun "nu pot", "nu vreau", sau "nu ma intereseaza". I'am ascultat de fiecare data, le'am fost alaturi si am incercat sa ii ajut cu toate puterile mele. Pentru ce?

Ma gasesc astazi dezamagita, trista, obosita si nervoasa totodata. Culmea, sunt nervoasa si suparata pe mine. Pentru ca am refuzat sa spun "NU" si am fost luata de proasta. Asa fac oamenii atunci cand tu esti dispus sa ii ajuti, cand lucrezi si pentru ei, cand lucrezi de unul singur, iar meritele se divid.

Iubesc prea mult oamenii si ii respect. Dar respectul pentru mine unde e? Cred ca l'au pierdut undeva, in goana lor dupa faima si puterea nemeritate.

Iubesc prea mult oamenii si m'au dezmaagit de prea multe ori... M'au facut sa'mi dau seama de nemernicia lor, dar si de greselile mele. Pentru ca principala vinovata am fost, sunt si voi ramane eu...

Parfum de iarna

Am intrat in micul magazin imbiata de mireasma ce se raspandea... Mirosea a Craciun, a brad, a scortisoara, a vanilie, a ciocolata, a iarna... Paseam cu zambetul pe buze printre obiectele animate de imaginea lui Mos Craciun, infrumusetate cu peisaje de iarna, sau inveselite de culori vii or de luminite. Sute de mici obiecte care imi amintesc de copilarie, de iernile pline cu zapada si jocuri, de serile geroase, de sania copilariei mele, de cazematele din omat, de gheata pe care alunecam deseori, de colindele care rasunau pretutindeni, de satul imbodobit de sarbatoare, de mirosul cozonacilor pe care mamele si bunicele le pregateau cu indemanare, de obrajii rosii pe care ii aveam cu totii, de vacantele prea scurte, de bradul care intotdeauna era prea inalt pentru camerele noastre, de bucuria inocenta si fireasca pe care o simteam, de batranii care ne povesteau istorioare despre Craciun, de prietenia dezinteresata dintre noi, copiii de atunci, de prietenii care astazi imi sunt doar simple cunoastinte...

Pentru scurt timp, am simtit ca retraiesc acele vremuri presarate cu stele albe de nea... Si chiar imi era dor! Mi'e dor de tot ce'a fost si nu mai e... Mi'e dor, dar nu ma mai doare. Sufletul meu s'a invatat cu putin... :)

Zboruri... pur si simplu superb

Viata...

Cautand raspunsuri, am gasit alte intrebari... Siraguri flexibile de cuvinte impletite cu fir de argint si trecute migalos prin acul vietii. Siraguri ce formeaza spirale rasucite in jurul axei realitatii si perpendiculare pe planul visului. Siraguri care imbina nestematele cu bolovanii. Siraguri de care ne impiedicam in drumul nostru si alte siraguri de care ne agatam pentru a inainta prin valtoarea vietii...

Intrebari, cuvinte, silabe, litere nuantate de tonul vocii. Sunete in jurul carora ne invartim necontenit. Noi ne miscam in jurul lor, iar ele graviteaza in jurul nostru...

De ce? Pentru ce?

Cele mai banale intrebari gasesc deseori raspunsuri intortocheate, in timp ce primim raspunsuri simpliste la intrebari complicate. Pentru ca viata este imprevizibila, niciodata liniara, ci serpuita. Pentru ca viata poate fi asemanta cu o cursa cu obstacole, o cursa care incepe de undeva, dar nu se stie niciodata unde, cand si cum ii va fi sfarsitul.

Deschide larg ochii si mergi mai departe! Treci de fiecare obstacol pe care'l intalnesti si zambeste, zambeste tot mai des! Zambeste pentru tine! Nu sovai, nu varsa lacrimi fara motiv, mergi cu fruntea sus inainte! Drumul, tu il alegi... Asa ca pune in balanta optiunile care'ti ies in cale si incearca sa iei decizia potrivita pentru tine, evitand totusi sa'i ranesti pe cei din jurul tau prin legerea facuta! Pastreaza ca amintire, din tot ce'ai trait, clipele cele mai curate, ca pe un exemplu pozitiv, iar din momentele mai putin frumoase prin care ai trecut, aduna invataturi pentru mai tarziu. Pentru ca ideal ar fi sa inveti cate ceva din fiecare experienta trecuta, iar cunostintele dobandite sa'ti ajute in luarea deciziilor ulterioare.

Invata, zambeste, iubeste si lupta, caci astfel traiesti!

Tacerea ingheata

Tacerea ingheata...

Ingheata cuvintele inca nerostite, ingheata sentimentele tainuite, ingheata fericirea din priviri...

Tacerea ingheata...

Ingheata dorintele patimase candva, ingheata visele de catifea, ingheata clipele parfumate...

Tacerea ingheata...

Ingheata aripile in zbor, ingheata razele zgribulite, ingheata speranta din priviri...

Tacerea ingheata...

Ingheata timpul cand ti'e mai drag, ingheata soaptele fierbinti, ingheata fagaduintele irosite...
Tacerea ingheata...
Ingheata gandurile marete, ingheata planurile in doi, ingheata seninatatea din priviri...
Tacerea ingheata...
Ingheata imbratisarile tarzii, ingheata zambetele din zori de zi, ingheata tot ce'i viu si bun...

Tacerea ingheata...

Ea matura apoi, incet, iubirea pe care o arunca intr'un colt indepartat si rece... prea rece.
Tacerea ingheata totul si te lasa singur, singur si pierdut...

:)

"Nu exista nimic ce nu poti face. Daca vei face tot ceea ce trebuie, in ordinea corecta, mai devreme sau mai tarziu vei putea sa obtii tot ceea ce iti doresti. Incepe intotdeauna prin a'ti trai visele in interior, cat mai complet si mai amanuntit cu putinta. In acest fel, acestea se vor manifesta in viata ta exterioara. Daca vei ajunge la o armonie interioara desavarsita, tu vei atrage toate lucrurile de care vei avea nevoie pentru ca visul tau sa se transforme in realitate.

Asa functioneaza legea. orice creatie din viata ta incepe in interiorul tau."

("The Secret"- Rhonda Byrne)

Despre oameni si control

"Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aş numi-o "secretă". Prin "viaţă secretă" înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul – şi unde nu ne putem minţi." scria Octavian Paler, sintetizand parca gandurile mele de acum.

Iar noi, oamenii, ne ocupam excesiv de viata publica. Ne transformam in personaje care se ghideaza dupa aparente si se slefuiesc dupa gustutile celorlalti din teama de a fi respinsi, exclusi, izolati.

Apoi, obositi dupa o piesa de teatru in care am fost cel putin figuranti, imbratisam lumea particulara, aranjata dupa bunul nostru plac. Unii dintre noi, imbratisam cate o carte pe care o lecturam cu sufletul la gura, altii scriu, sau pur si simplu lenevesc. Aici suntem noi, cu zambetul pe buze sau tristi, cu privirea senina sau intunecata, cu dorintele constiente, realizabile si ireaizabile. Suntem noi, dezbracati de falsele aparente, noi, oamenii alterati de viata particulara.

Viata "secreta" ne domina din umbra... Ne dorim uneori sa preluam controlul asupra ei, sa o organizam, sau poate chiar sa ii slabim puterea pe care o are asupra noastra. Nu reusim. Cu cat ne dorim mai mult sa preluam controlul, ne indepartam mai mult de aceasta tinta. Devenim marionetele propriului nostru subconstient.

Nu pot nega ca majoritatea dintre noi incercam sa detinem controlul absolut: controlul asupra vietii noastre si asupra vietii celor din jur. Cand vine vorba de noi, de viata noastra, de drumul nostru, de alegirile naostre, e normal. Insa e gresit sa incerci sa detii controlul asupra vietii unei alte persoane.

Cine esti tu ca sa ai dreptul de a lua deciziile in locul altcuiva? Nu vei suporta tu consecintele alegerilor facute, asa ca ideal ar fi sa te limitezi la a'ti exprima parerea intr'un mod pe cat posibil de placut pentru celalalt.

Cine esti tu ca sa'i impui unei alte persoane ce sa faca, sau cum sa faca ceva, ori cand sa faca acel ceva? Cine te crezi?

Stiu, controlul iti da senzatia puterii, sau poate chiar a suprematiei tale in fata celorlalti, dar oare esti tu capabil sa jonglezi cu el?! Te'ai gandit cate greseli poti face si cate rasturnari nefavorabile de situatie poti produce din cauza incapatanarii tale de a poseda controlul absolut?

Nick Cave & Kylie Minogue | Where the Wild Roses Grow (Official Video)

Sunt momente in viata cand ai vrea sa'ti toci inima marunt, sa o transformi in pulbere doar de dragul persoanelor iubite... Ai vrea sa te pastreze intact in amintirile lor. Dar amintirile frumoase sunt, pana la urma, niste dureri tarzii. O stim cu totii, dar o simtim mai ales noi, cei care astazi spunem un emotionant "adio" incercand sa ascundem unul de celalalt roua din ochi provocata de inevitabilul sfarsit pe care'l are orice inceput...