joi, 26 aprilie 2012

Dor

Mă macină un dor năprasnic şi mă doare... Limitată de propriile decizii, caut o cale de a-mi stăpâni sentimentele, de a le domoli. Vreau zâmbete spontane şi hohote de râs fără temei. Vreau să uit...
Nu pot să mă desprind de universul care m-a îmbrăţişat atâta timp, de trecutul care şi-a pus amprenta asupra omului care am devenit. Am greşit şi am făcut rău, involuntar. Am suportat cu stoicism şi accept consecinţele faptelor mele. M-am schimbat radical, am încetat să-mi accept defectele şi m-am hotărât să le diminuez, asta dacă nu reuşesc să le transform în calităţi. Am iubit şi am fost iubită, am dispreţuit şi am fost dispreţuită, am zâmbit şi mi s-a zâmbit, am plâns şi s-au vărsat lacrimi din pricina mea...
După atâta timp, după un aşa val transformator, poate că n-ar mai trebui să simt durerea cicatricilor. Ele însă râmăn acolo, palpabile, pentru a-mi aminti în permanenţă de ceea ce îmi lipseşte.
Mi-e dor şi am ochii umezi iar şi iar...