duminică, 22 noiembrie 2009

Umbra...


Departe, zaresc o umbra… E cenusie, singura, trista, pierduta; pare uitata sau alungata. Ma intreb ce’i cu ea si ma apropii cu pasi timizi. O observ mai bine, sunt la o aruncatura de bat de ea; imi pare deprimata si deprimanta. Mi’e teama sa ii vorbesc, asa ca arunc intrebarile in negura timpului. Vreau sa ma indepartez, s’o las sa’si urmeze drumul... dar ma striga. Vocea tremuranda imi sfasie inima; ma cheama mai aproape... O urmez. Incepe sa mi se destainuie; cu fiecare vorba a sa lacrimile incep sa curga siroaie pe chipul meu. Mi’a spus cine e si am inceput sa tremur: e urma ce’a mai ramas din iubirea noastra; o umbra chinuita de durere si torturata de resentimente; noi am gresit, prinsi in vartejul vietii, am uitat sa o hranim si sa’i vorbim uneori. Am lasat’o pustie, dar ea a luptat impotriva despartirii, s’a zbatut pana cand puterile au inceput sa scada. S’a trezit atunci tinuta in lanturi de Dor, slabita, cu cearcane adanci. Avea nevoie de noi sa o salvam din inchisoarea rece; trebuia doar sa zambim, sa ne respectam reciproc, sa visam si sa ne dorim sa ramanem impreuna... Nu stiu de ce, dar intr’o zi tu ai incetat sa mai crezi in noi, iar dragostea a devenit o umbra trista, ingenunchiata la poalele disperarii. Mi’as fi dorit sa o vezi si tu, sa ii intinzi o mana, sa o ajuti sa se puna din nou pe picioare, sa devina din nou plina de viata si de speranta. Insa tu te’ai indepartat tacut de mine, ai uitat de tot ce’a fost frumos intre noi si m’ai lasat sa ratacesc asemeni unei naluci... N’ai intors capul; poate ai fi observat ca umbra plangea iar sufletul meu sangera...

joi, 19 noiembrie 2009

Perceptie :)







Sufletul meu...


Sufletul meu este o carte ce se deschide sub atingerea aripilor tale...
Sufletul meu este vocea care’ti sopteste vorbe de dor...
Sufletul meu e poarta catre un vis launtric...
Sufletul meu este un cantec cu ritmul osciland...
Sufletul meu e ploaia proaspata de sentimente care te imbata...
Sufletul meu este o vraja schimbatoare ce iti invaluie inima...
Sufletul meu e zambetul matinal si regretul din noapte...
Sufletul meu e o lacrima curata de copil peste care uneori oamenii presara colb...
Sufletul meu este o aripa a vantului ce te poarta nestingherita prin miraculos...
Sufletul meu e un izvor clipocind de fantezie...
Sufletul meu este voalul de matase ce acopera rautatea...
Sufletul meu e o sita care cerne viata si o simte...
Sufletul meu este un inger capturat in vartejul profanului...
Sufletul meu e o poezie cu rima alba si cu intelesuri polivalente...
Sufletul meu este viata intr’un trup, noblete in privire...
Sufletul meu e asemeni unui lan cu flori, coplesindu’te prin miresme...
Sufleul meu este cascada dorintelor tale, spiritualizata...
Sufletul meu e privirea calda a mamei, imbratisarea prietenului, sarutul iubitei ideale...
Sufletul meu este o punte catre transcendenta pentru tine...
Sufletul meu e tot ce cauti si nu gasesti...
Sufletul meu este ce ai pierdut si vrei sa regasesti...

duminică, 1 noiembrie 2009

deziluzie...

Am invatat sa lupt cu problemele, sa le infrunt curajoasa si sigura pe mine. Am incercat sa ma descurc de una singura si am refuzat categoric sa ma las doborata de lacrimi. N'am vrut sa arunc povara in bratele celor din jur, am considerat ca totul se va rezolva mai devreme, sau mai tarziu...
Dar sunt un simplu om. Nu am nici inima de piatra, nici nervi de otel, nici suflet de gheata. Nu pot sa astept la nesfarsit, sa sper neconditionat sau sa visez cu ochii deschisi. N'am suficient timp. Probleme se rezolva la vremea lor. Nu pot sa aman deciziile, nici sa ignor solutiile.
Trebuie sa fiu o luptatoare, sa rezist in razboiul crunt al vietii ! Dar ma simt sleita de puteri, fara arme si fara un plan de lupta. E mai dificil decat credeam ! Stiu ca pot trece peste obstacole, dar ce se intampla in momentul in care piedicile iti sunt puse chiar de oamenii care ar fi trebuit sa iti fie alaturi ?? Cum poti dizolva problemele daca asta inseamna sa le faci rau ? M'as sacrifica pentru a le fi lor bine, nu a fi prea greu. Dar atunci as fi o lasa ! Si nu stiu daca merita toti sa ma distrug pentru ei. Lor le pasa ? I'a interesat vreodata ce simt eu, ce cred sau ce imi doresti ?? Nu, nu le'a pasat. Eu asteptam macar sa le simt afectiunea... Si ce'am primit ? RANI deschise pe suflet... si o vesnica intrebare: se vor vindeca vreodata ?

Plang... lacrimile sarate si reci alearga nestingherite. Nici nu imi pasa. Vreau doar un alt drum, departe de ei. O sa ma doara, dar toate trec, nu ?