vineri, 8 martie 2013

Umbra

Sunt doar o umbră... O umbră a celei care am fost, o umbră a persoanei care aș putea fi, o umbră năucă, pierdută prin viață. Locuiesc în întuneric, la capătul unui drum nesigur, pe care nimeni nu trece.
Pseudotrăiesc, căci sunt departe de viață...
Mă învârt speriată prin lumea asta tristă, în speranța că voi descoperi ceva care să-mi transforme pseudoviața în ceva concret.
Câteodată plâng, în zilele în care, sătulă de zâmbete forțate, vreau să simt și să reacționez autentic.
Sunt atâtea aspecte care-ar putea deveni imediat lucruri extraordinare, minuni pentru mine. Dar nu pot schimba nimic de una singură. Am obosit să lupt cu morile de vânt, nu mai vreau!
Aud frânturi de zgomote și vreau să reușesc să le încadrez în context... Sirena unei mașini, frunze foșnind, lătrat și mii de gânduri, care mai de care mai sumbre... Unde sunt? Ce caut? Și... cum am ajuns aici?
Mă găsesc într-un parc cu alei pietruite și bănci murdare. Îmi adun, cu grijă, bucățile de suflet de pe jos și le strâng apoi în palma... Mă zgârie și încep să sângerez.
Nu știam că umbrele pot simți durere...

luni, 4 martie 2013

Mai bine... lasă-mă să trăiesc! Lasă-mă să visez! Lasă-mă să zbor și să iubesc!
:(