joi, 29 noiembrie 2012

Singurătate cu aromă de ploaie

Mă străbat mii de gânduri, e ploaie torențială în mintea mea... Apoi, unele mai curajoase, altele mai puțin îndrăznețe, traversează până ajung în suflet.
Stau într-o cameră întunecată și încerc să-mi armonizez rațiunea și afectivitatea. Mă simt neputincioasă. Ascult Leonard Cohen și încep să-mi amintesc întâmplări și vise pe care credeam că le-am îngropat dincolo de lumea în care mă învârt.
”A Thousand Kisses Deep” și eu, între patru pereți reci.

Toți știu să dea sfaturi, sau, mai bine spus, toți oamenii au impresia că se pricep de minune s-o facă. În realitate, adevăratul ajutor pe care ți-l poate oferi cineva este o doză de optimism, zâmbete din abunență și un imbold pentru a continua să lupți.
Am învățat că nimic nu poate fi obținut ușor, niciun dintre lucrurile care contează cu adevărat în viață. Inevitabil, apare întrebarea ”Merită să lupt?”, iar răspunsul îl deținem cu toții, adânc înrădăcinat în conștiință: ”DA, merită să lupți pentru ceea ce îți dorești!”.
De unde energie? De unde răbdare? Din gândurile pozitive, din fiecare experiență deja trăită.
Nu te aștepta să-ți atingi țintele de la prima încercare; poate că pur și simplu nu ești pregătit pentru a duce povara lucrului la care râvnești. Cu siguranță vei trece prin felurite încercări și experiențe care rolul de a te modela.
Nu dispera, încearcă să nu vezi experiențele ca pe niște eșecuri și... mergi înainte! Nu șovăi și vei ajunge acolo unde îți dorești!

Azi a fost înnorat și trist în furnicarul în care trăiesc de vreo 2 luni... A și plouat! Când mă gândesc cât îmi plăcea ploaia... Și-acum, acum nu știu ce-mi place și ce nu...
Locuiesc între teamă și dorință și sunt bulversată...
Cine să mă ajute să-mi (re)găsesc esența... și drumul?!


Mi-e dor de mare, mi-e dor cu adevărat...

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

joi, 15 noiembrie 2012

Dimineață de noiembrie

Alarma sună din nou... Fir-ar! E iar dimineață!
 
Mă dezlipesc cu greu de patul cald, încep să tremur și mă pregătesc pentru o nouă zi. Mă îmbrac în grabă pentru că, indiscutabil, sunt IAR în întârziere; timpul își joacă bine rolul de inamic.
Ies din casă, cu chipul luminat de un zâmbet sincer, și mă lovesc de luna noiembrie. Simt cum iarna se apropie cu pași grăbiți și-mi amintesc de anoitmpurile înghețate pe care le-am trăit și care mi-au lăsat cufere întregi pline cu amintiri frumoase...
...O să vină prima zapadă cu fulgii ei apoși, gerul îmi va înroși nasul ca-ntoteauna, iar florile de gheață îmi vor orna ferestrele... O să vină Moș Nicolae și o să mă facă să râd cu gura până la urechi, de încântare, iar apoi Crăciunul. O să împodobesc bradul, o să ascult și o să cânt colinde în jurul lui, încurajată de mirosul de cozonaci și de atmosfera familială. O să-mi îmbrățișez părinții și o să le mulțumesc încă o dată pentru tot ajutorul oferit. Apoi, o să alerg de colo-colo, pregătind cu grijă cadourile pentru cei dragi... O să le așez sub brad și voi aștepta să văd privirile pline de bucurie la deschiderea lor. O să-mi aștept cuminte darurile (pentru că am fost cuminte) și o să mulțumesc iar și iar la primirea lor.
O să fim cu toții fericiți, împreună. Poate o să bem vin fiert cu scorțișoară; Cu siguranță vom rememora amintiri care stârnesc hohote de râs, amintiri ce ne leagă și care și-au lăsat amprenta asupra familiei noastre. Prietenii o să fie și ei alături de mine, aducând încă o nuanță în paleta de culori diversificată. Cât iubesc Crăciunul!..
 
Aud o voce stridentă ”Urnează stația Eroilor, cu peronul pe partea stângă!”.
Mă dezmeticesc. Nu știu când și cum a trecut timpul. Trebuie să cobor din metrou și să-mi continui drumul, prin frigul lunii noiembrie. Încet, dar sigur, mi se scurge printre degete și această dimineață de joi...
 
Vine sfârșitul săptămânii și mi se face din ce în ce mai dor de casă...

marți, 13 noiembrie 2012

Dacă...


”Dacă vrei rămâi, nu știu, dar să pleci e prea târziu!”

Lasă-mă să caut drumul șerpuit care leagă realitatea mea de lumea ta. Atunci, dupa ce-l voi descoperi, o să alerg desculță prin ceață până în brațele tale.
O să fie frig și teamă și disperare...O să se prăbușească munți și o să se surpe văi. O să se tulbure apele și o să tremure copacii, până o să fie doborâți de uraganul dintre noi.
Apoi, apoi o să mă descopăr zvârcolindu-mă în același pat. Cu fruntea udă și respirația sacadată...

luni, 12 noiembrie 2012