miercuri, 31 august 2011

monolog



Ea ma judeca fara sa ma cunoasca, ma eticheteaza fara sa fi purtat vreo conversatie cu mine, ma critica aspru fara sa fi incercat sa ma cunoasca sau macar sa ma inteleaga...
Ea ma uraste pur si simplu.
Poate chiar m'a blestemat candva...
Ma dispretuieste, ma subestimeaza, ma desconsidera...
Insa nu stie mai nimic despre mine, asa cum nici eu nu stiu prea multe despre ea.
Am vrut sa'i spun ca o inteleg. Poate ca daca as fi jucat eu rolul ei, as fi gandit la fel.
Dar nu sunt in locul ei, eu sunt doar cea care "s'a injosit". (Nu se spunea ca in dragoste si in razboi orice este permis??!")
Ea nu stie ca nicio clipa macar nu am dorit sa ii fac rau. Am incercat chiar sa evit asta.
Din pacate, am esuat.

Am sfarsit prin a'i face rau ei, a'i face rau lui, a'mi face rau chiar si mie...
Dar stiu ca nu sunt singura vinovata, lucru care nu ma consoleaza cu nimic.
Fiecare dintre noi are partea lui de vina. Chiar si ea.
Nu intelege ca eu nu i'am furat nimic, nici nu cred ca vrea sa inteleaga asta, pentru ca ar insemna ca'si recunoaste partea de vina.
Eu imi cer iertare pentru greselile pe care le'am facut, cu voie, sau fara voie! Sincer, nu am vrut sa ranesc pe nimeni si daca i'am spus 'la multi ani" de ziua ei, i'am spus'o din suflet si pentru ca eu chiar ii doresc tot binele!

:)


duminică, 28 august 2011

cadere

Undeva, intr'un loc parca uitat de lume, inchisa intre patru pereti parca prea reci, ma regasesc de fiecare data singura. Singura si uitata, Uitata si abandonata. Abandonata si trista. Trista si in cadere.
Pentru ca desi trupul meu sta intins intr'un pat calduros cu perne moi, sufletul meu coboara, sfasiat de ghimpi. De ce imi faci asta? Il lasi sa cada in gol, spre abisul far'de margini. Chiar nu'ti mai pasa deloc? Poate ca nu. Lasa'ma sa cad, daca tu asta simti! Lasa'ma sa ma prabusesc si sa ma doara, daca asta te ajuta cu ceva! Tu esti iar cu ea. Nu mai ai nevoie de mine, nu? Iubeste'o, daca asta iti va umple inima de bucurie! Iubeste'o, strange'o in brate in fiecare zi si sarut'o cu pasiunea cu care m'ai obisnuit! Te intorci la ea si parca simteam ca vei face acesti pasi inapoi... Nu pot sa te opresc. E viata ta si se pare ca eu nu mai am loc in ea...
Du'te, dar nu ma vei uita! Ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uita.

sâmbătă, 13 august 2011

ceva, dar ce?

Era trecut de ora 00.00, acum vreo 16 ore. Nimic deosebit pana atunci, sau mai bine spus, nimic spectaculos. O seara frumoasa, muzica buna, nisip ud, picioare goale, mare limpede si zbuciumata, galagie, rasete, veselie, bere si mai ales prieteni adevarati.
Totusi, nelinistea era cuibarita adanc in sufletul meu. Credeam ca nejustificat, dar nu a fost asa.
Departandu'ne de plaja, l'am zarit. Inima a inceput sa'mi bata mai tare. De ce? Mi'am intors privirea de frica unui duel intre ochii mei mari si obositi si ochii lui verzi si sclipitori. Era cu ea... Dupa atata amar de vreme de cand nu l'am mai vazut, era cu ea. Cat de bizara mai e si viata asta! Nu stiu daca am dreptul sa ma intristez, dar am facut'o deja. De ce ea? M'as fi bucurat (poate) sa'l vad cu o alta, m'as fi bucurat sincer pt el. Dar asta e cam greu de acceptat. S'a intors din drum si nu ma asteptam... Credeam ca el chiar isi doreste sa aiba o viata mai buna, fara ea. Dar cred ca m'am inselat. Din nou...
Eu m'am indepartat de el pt a'l proteja, pt a nu'i sta in drum si acum se intoarce din proprie initiativa. Offf.
Totusi, la urma urmei, e viata lui si eu nu am nicinul drept sa ma amestec in deciziile sale... Mi'as fi dorit doar ca reintalnirea noastra sa fie.. altfel.
Ma gandeam chiar sa'l caut in urmatoarele zile ca sa vorbim, dar la ce bun?!
Sigur nici nu'i pasa...