vineri, 30 septembrie 2011

Cea de acum

Zambesc amar si merg mai departe. De fiecare data! Tot mai departe si mai straina de copilul care am fost...
Incarcata de ganduri, imbogatita de amintiri, impovarata de greseli, speriata de urmari, impresionata de gesturi, marcata de fapte, inca mai caut un drum al meu. Imi stapanesc lacrimile si ma privesc in oglinda.
Aceeasi eu. Acelasi chip de copilita curioasa, aceleasi gropite in obraji, aceeasi in fatisare ascund povesti despre viata. Analinzandu'ma cu atentie, privirea imi demasca o bucatica din suflet. Tumultul si confuzia se citesc in ochii mei mari ca intr'o carte deschisa. Urma de tristete e conturata si ea cu grija. Unde mi'e privirea zglobie si senina din copilarie?!
Probabil am pierdut'o pe drum, poate am lasat'o agatata in vreun ac de brad, sau poate doar s'a ascuns in interiorul fiintei mele.
Accept provocarea si continui sa joc rolul printesei fericite, rolul care m'a consacrat pe scena vietii. Si daca ar fi sa ma autoincurajez, sau sa ajut pe altcineva as spune:
Cand vrei sa plangi, varsa lacrimi de bucurie! Cauta in adancul tau fiecare gand care te inveseleste si tine de el ca si cum ar fi nepretuit! Pentru ca bucuriile marunte sunt cele care ne condimenteaza viata. Fericirea absoluta e doar o iluzie... :)

miercuri, 28 septembrie 2011

luni, 26 septembrie 2011

Daca...

Daca te doare, uita de suferinta!
Daca ti'e sete, transforma'ti lacrimile'n apa si bea'le inainte sa se nasca pe obrajii tai!
Daca esti trist, infrunta viata si zambeste!
Daca te simti singur, strange o carte'n brate! Ea te va alina...
Daca ti'e frig, pune'ti sangele in miscare! Iti va fi bine.
Daca ti'e teama, infrunta'ti frica si mergi mai departe!
Daca vrei sa plangi, ascunde'ti lacrimile in perna sau, si mai bine, opreste'le, nu le lasa sa curga!
Daca ti'e foame, hraneste'te cu certitudini!
Daca ti se face somn, dormi ca un copil toata noaptea!
Daca ti'e cald, racoreste'te cu adevar!
Daca te simti sleit de puteri, incarca'ti bateriile!
Daca te'ai saturat, continua!
Daca simti ca nu mai poti, continua sa lupti!
Daca te simti vinovat, mergi mai departe!
Daca nu poti sa adormi, gandeste'te la povestile copilariei tale!
Daca ai gresit, incearca sa repari greseala!
Daca nu gasesti raspunsuri, cauta in continuare!
Daca vrei solutii, gaseste'le!
Daca ti'e greu, rezista!
Daca ai cazut, ridica'te imediat!
Daca te'ai lovit, nu lasa timpul sa iti vindece rana, curat'o si mergi mai departe!
Daca te doare sufletul, pune repede un pansament, nu lasa sa se agraveze!
Daca ti'e dor, uita!...

duminică, 25 septembrie 2011

*

"Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim."
(Octavian Paler)


Altceva

"Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie s-o rupem."
O stim cu totii, incercam sa si intelegem, dar cel mai dificil e de pus in practica.
Eu m'am hotarat, in sfarsit, sa merg mai departe. Fara priviri in urma, fara lacrimi varsate, fara resentimente si fara compromisuri. Nu vreau sa repet greselile in care am trait pana acum, nu are rost.
Viata e prea scurta ca eu sa imi permit sa o traiesc atat de prost, facand rau fara voie. Decat sa tratez sau sa repar raul facut, mai bine il evit.
Pacat ca mi'am dat seama prea tarziu. Pe cine mint?! Am stiut asta de la inceput. Am stiut ca nu e bine ce fac. Si da, am avut remuscari. De fiecare data. Dar ceva m'a indemnat sa continui. Oricat am incercat, nu am reusit sa ma opresc, nu am putut sa pun punct... Acum sunt linistita pentru ca am facut'o.
Totusi... de ce aveam nevoie de o asemenea discutie ca sa iau decizia potrivita?! Stiam de mult cum e mai bine, dar acum am certitudinea ca nu prea am facut nimic bine in ultimul timp. Numai greseli, numai pacate...
Si toate astea pentru ce? Sa ma trezesc intr'o sambata seara, dupa o zi nu tocmai frumoasa, ca sunt un monstru?
Eu nu am vrut sa fac rau nimanui, niciodata... Nu sunt o persoana rea, imi place sa ajut dezinteresat, iubesc oamenii si zambetele lor. Dar degeaba. Tot ma simt ca un monstru...
Cum am ajuns eu sa distrug vieti ?! Nu pot sa accept... Relatii bolnavicioase, vieti distruse, vorbe grele si fapte de neinteles.
Pe toate le las in urma, desi sper sa fie doar o impresie... O impresie dureroasa ca tot ce'a fost a fost gresit...

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Deziluzie

Seara asta miroase a dezamagire. Neplacut si intepator, trist si gretos... De fapt, daca stau si cantaresc ce se intampla in jurul meu, cam asa miroase ultima perioada. De ce sa fie ceva deosebit asta'seara?!
Niste alcool ar fi spalat mirosul, ar fi curatat atmosfera si m'ar fi ajutat sa vad lumea altfel; putin mai frumoasa, putin mai colorata, ceva mai interesanta. Dar nu.
Eu stau inchisa intre patru pereti, prizoniera propriei case. Cunosc atat de bine celula asta... Sunt satula pana peste cap de ea. As fi preferat s'o schimb. Macar o zi, doua, cat sa schimb aerul.
Chiar mi s'a acrit de acelasi decor, aceleasi sentimente, aceeasi atmosfera apasatoare, aceleasi culori, acelasi pat, aceleasi obiecte inutile care imi fura din spatiu...
Vino, ia'ma de aici si fugi cu mine in lume! Oriunde, cat mai departe! Undeva unde sa nu fiu nimeni, sa fiu doar eu. Undeva unde sa nu ma stie niciun om; sa pot sa cunosc si sa descopar. Undeva unde sa fiu privata de actualele dezamagiri. Undeva unde sa nu'mi mai pese de nimeni si de nimic. Undeva fara ura. Undeva fara prejudecati. Undeva fara durere. Undeva...
Dar.. de ce ai pleca tu cu mine undeva?! Nu ai face'o... Nu vrei, nu te mai intereseaza.
Si... de ce sa'ti cer asta?! De ce? Doar pentru ca nu mai rezist, pentru ca nu mai suport sa traiesc viata asta mizerabila fara tine?!
Cui ii pasa? Cui o sa'i pese vreodata?!

luni, 19 septembrie 2011

.







Anche io ho voglia di te...

duminică, 18 septembrie 2011

Scrisoare

Dragul meu,

Parca a trecut o vesnicie de cand nu m'ai mai strans in brate, o vesnicie si ceva... Miliarde de clipe fara tine, minute amare si cu miros de fier, ore sarate care mi'au erodat sufletul si zile pustii.
M'am mintit spunandu'mi ca nu imi mai pasa, m'am inglodat singura in mocirla amagirii. Inaintam cu ochii inchisi, incercand sa ascund lacrimile de dor Si mi s'au impotmolit pasii cand am vrut sa ma indepartez de tine... Am adormit in intunericul nepasarii si am asteptat o raza de lumina. Nu s'a luminat deloc pana nu m'am ridicat din noroi, pana nu am recunoscut ca imi e greu..
E nefiresc de goala viata mea fara tine; sunt prizoniera propriilor mele ganduri, ganduri care nu fac altceva decat sa'mi aminteasca de tine. Acum si neincetat.
Colind strazile si locurile pe unde noi am fost... Cand imi intalnesc privirea, copiii imi zambesc; batranii, si ei. Le raspund printr'un zambet senin, aparent senin si merg mai departe.
Imi continui calatoria zbuciumata printre amintiri. Mai stii?! Aici ne'am intalnit pentru prima oara, in ziua aceea geroasa de februarie, cand haina mea era prea subtire, iar bratele tale erau atat de primitoare... Nu am uitat nimic din ce a fost. Si acum zambesc amintindu'mi cum am varsat punga cu stafide pe jos, cum am calcat cearceaful in seara aceea pacatoasa, sau cand am primit un buchet de maci de la tine.
Amintirile raman pentru a ma impiedica sa uit... Mai stii cand dansam?! Mai stii cand priveam apusul  de pe plaja si discutam despre "acea carte"? Mai stii cand ne plimbam pe nisipul inghetat? Mai stii?!
Si tu ma rogi sa nu te visez... (De parca as putea sa imi aleg visele.)

<<Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".>>(O. Paler)

Cu sinceritate,
D. mic

sâmbătă, 17 septembrie 2011

oarecare

Ce repede mi'a pierit cheful de ras! Rad din ce in ce mai rar, desi imi doresc sa se intample din ce in ce mai des. Rad greu si pentru putin timp. Dar de ce?!
Incerc sa schitez un zambet (zambetul cu care amenintam dimineata). Degeaba.
Cred ca m'am defectat.
O jucarie defecta... asta am devenit. O jucarie aruncata deoparte de un copil plictisit sa incerce s'o repare.
O jucarie insignifianta si mica. O jucarie banala. O jucarie comuna.
Dar totusi fragila, mult prea fragila. O papusa din carpe. O jucarie cu ochii mari si tristi. O jucarie cu fata de copil. Dar o jucarie uitata. O jucarie care nu mai are pic de valoare in ochii tai. O jucarie care iti placea candva. Si iti placea mult, poate prea mult. O jucarie de care te'ai plictisit.
O jucarie oarecare...

Sambata

Shh.
Astazi vreau sa fiu fericita. Fara reprosuri, fara certuri, fara cuvinte grele.
Lasa'ma sa zambesc! Lasa'ma sa ma bucur de soarele care e pe cer, de zborul pasarilor, de mirosul toamnei!
Lasa'ma sa ma plimb pe malul marii! Dar nu singura...
Lasa'ma sa fiu imbratisata! Chiar am nevoie...
Lasa'ma sa rad fara motiv, sa alerg fara sa stiu inctotro!
Lasa'ma sa apreciez nimicurile vietii!
Lasa'ma sa gust din dulceata zilelor senine!
Lasa'ma sa ma bucur de optimismul meu!
Iar daca nu ma lasi, nu'mi pasa. Eu o sa fiu fericita, pentru ca imi doresc cu adevarat!

joi, 15 septembrie 2011

Joi

"Dac'ar fi intrebat'o cineva de ce, n'ar fi stiut sa spuna. Asa i se intampla de cate ori o apuca plansul. Nu stia ce sa spuna..."


A trecut, in sfarsit, si joia asta...
Nu stiu de ce, dar a patra zi din saptamana trece cel mai greu pentru mine. Nu stiu de ce, de cand si de unde, dar serile de joi imi amintesc de trecut. Dimineata nu realizez, dar pe la pranz melancolia se instaleaza confortabil langa mine. Pluteste in aer, iar daca incerc sa imi tin respiratia ca sa scap, ma sufoc. E ciudat.
Poate ca ar trebui sa schimb mediul, ca sa uit.
Dar oare pot uita cu adevarat ceva care mi'a schimbat fundamental viata? Sau pe cineva care a avut un impact major asupra dezvoltarii mele? Pot ingropa oare trecutul?
Nu, nu pot. Pot doar sa ma prefac, sau sa imi focalizez atentia spre altceva. Cea de'a doua metoda este cea mai eficienta si cea mai potrivita. TREBUIE sa ma gandesc la altceva, trebuie sa trec peste...


Noemi - Per Tutta La Vita



Astazi am descoprit aceasta melodie... :)

miercuri, 14 septembrie 2011

*





Era incredibil de speriata...

marți, 13 septembrie 2011

file de trecut :)

"A fost odata ca niciodata", asa incepe orice poveste, nu neaparat in lumea basmelor, ci si in lumea reala.
Asa a inceout si povestea noastra, o poveste despre iubire si ura, despre fericire si tristete, despre vesnicie si efemeritate, despre adevar si minciuna, despre trecut si viitor, despre frumos si urat, despre viata si moarte, despre vis si realitate...
Asa a inceput povestea, in vremurile in care eu chiar eram o copila.
Insa povestea noastra nu e una obisnuita, contrastele si antitezele o fac sa fie aparte...
Iti amintesti de datile cand ma tineai in brate si ne uitam amandoi la imaginea noastra in oglinda? Diametral opusi. Eu eram reprezentarea puritatii, alba si zambitoare, iar tu erai tu.
Poate chiar diferentele dintre noi ne'au apropiat si ne'au facut sa fim atrasi unul de celalalt.
Acum e prea tarziu sa imi pun intrebari, caci povestea noastra s'a sfarsit la fel de brusc cum a si inceput.
Stiu ca'mi va fi greu, dar va trece. Cand si cum nu stiu, dar trebuie sa treaca. De multe ori, cand imi amintesc de tine, parca aud un glas care'mi sopteste: "La'nceput ai sa'l urasti, pe urma, are sa'ti devina indiferent si n'ai sa mai cheltuiesti niciun sentiment pe el, si mai pe urma, ai sa te uiti la el cum de fapt trebuie sa ne uitam la fiecare seaman al nostru cand incepem sa'l consideram prin prisma unui sinur sentiment: intelegerea!"
De altfel, stiu ca si tu te gandesti la mine uneori, dar o sa'ti treaca!
Eu voi fi bine departe de tine, iar tu fericit fara mine. Povestea noastra ramane doar o pagina din trecut...
Eu imi continui drumul vietii alaturi de el, caci asa imi este cel mai bine, iar tu langa ea. :)

luni, 12 septembrie 2011

Teama

De unde oare teama aceasta de  spune lucrurilor pe nume?!... Daca ar fi vorba numai de "teama de a spune", tot ar fi bine. insa mai grava este "teama de a gandi".
De cine oare ne tot ferim? De noi?
Cred ca asta este: ne este teama - sau rusine chiar - de noi insine...

joi, 8 septembrie 2011

Cine moare

"Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,


urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;

cine nu-şi schimbă existenţa;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.



Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.



Moare câte puţin cine evită pasiunea,

cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,

acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,

oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.



Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;

cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".



Moare câte puţin cine nu călătoreşte;

cine nu citeşte;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuşi.



Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.



Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.



Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.



Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.



Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.



Totul depinde de cum o trăim...



Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.

Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi..."

(Martha Medeiros)

duminică, 4 septembrie 2011

.

Ultimele zile au fost cele mai lungi de pana acum... Timpul parca refuza sa treaca, in defavoarea mea. Am incercat sa imi gasesc ocupatii care sa ma faca sa uit sa stau singura, in casa. Degeaba.
Asteptam un telefon, un semn, ceva; un semn de la cineva care si'ar fi dorit sa petreaca timp cu mine. Degeaba. Am incercat sa intocmesc o lista cu oameni care ar fi vrut sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Degeaba.
Am ramas singura si pana la urma a trecut si weekendul acesta...
Aseara, recunosc, m'am intalnit cu un prieten. Pana si el vroia sa scape de mine cat mai repede...
Incep sa ma gandesc serios ca nu sunt o companie placuta... Cred ca o sa'mi  caut un animal de companie spre care sa'mi indrept atentia si afectiunea...
Iar maine nu voi mai sta in casa! Indiferent ce va fi, voi iesi, voi cutreiera strazile...

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Ploaia

Aseara, ca niciodata, cantecul ploii m'a impiedicat sa adorm... Il ascultam cu nesat, armonizandu'se cu greierii si ma gandeam departe.
Intinsa pe pat, am incercat sa imi lipesc genele si sa ma cufund in visare. Nicio sansa. Un tren a trecut si, in linistea apsatoare a noptii, mi s'a parut ca el imi vesteste ceva. Il auzeam suierand vobe linistitoare, menite sa inlature sentimentul de singuratate.
Pentru ca in noaptea plansa, imi erau alaturi greierii, trenul, vantul si stropii de ploaie. Tunetele ni s'au alaturat mai tarziu.
Cu ochii inchisi, ascultam amalgamul de sunete care innobila atmosfera.
Atunci am realizat ca ploaia e speciala. Niciodata la fel, ma atrage si ma intriga, ma uimeste si ma sperie, ma neliniteste si ma calmeaza, ma cheama si ma alunga, ma amuza si ma intristeaza deopotriva.
Ploaia e revigoranta, dar distructiva, imprevizibila si generoasa.
Insa, oricat am vrea, ploaia nu ne spala pacatele, ramane doar o incercare zadarnica...

vineri, 2 septembrie 2011

K's Choice - Shadowman



Nu mai are nevoie de cuvinte...

Uitare


Supusi suntem unui vant nevazut, unei eroziuni neadormite. Uneori pierdem. Cineva ne da cate o frunza pentru fiecare an, cate un fir de nisip pentru fiecare iubire uitata. Cineva ne insemneaza pe fata tacerea si umbra. Si nimic nu intelegem din toate acestea...
Intr'o zi, vine un vant puternic pentru frunze, vine un val neimblanzit, vine ceva care se numeste uitare... Frunzele isi schimba locurile intre ele, formand un covor la picioarele noastre. Calcam pe el, ascultam fosnetul trist si pasim in continuare. Mergem mai departe,, chiar daca frunzele suna a cioburi spargandu'se, trebuie sa ne urmam drumul...

joi, 1 septembrie 2011