vineri, 31 decembrie 2010

*^*


"Omul nu poate inceta sa viseze niciodata. Visul e hrana sufletului asa cum mancarea e hrana trupului. De multe ori, de'a lungul existentei noastre, ne vedem visele naruite si dorintele frustrate, dar trebuie sa continuam sa visam, altfel sufletul moare, iar Agape, acea forma a Dragostei, atat de importanta, nu mai patrunde in el." (Paulo Coelho- Jurnalul unui mag)

joi, 30 decembrie 2010

Tribut


Stau si ma gandesc... N'a trecut mult timp de atunci, doar cateva luni. N'am uitat nimic din ce a fost, nu as putea. Desi astazi esti o parte din trecutul meu, nu am reusit sa te "neutralizez" din gandurile mele. Nu pot sa uit cat ai insemnat pt mine, mai mult decat o prietena, mai speciala decat o sora.

Ciudat e ca ai disparut brusc. Nu m'as fi asteptat la asta, nu mi'as fi putut imagina ca ma voi trezi intr'o dimineata de toamna cand noi doua nu mai vorbim deloc.

Poate ca amandoua ne'am schimbat si asta a facut ca drumurile noastre sa devina perfect paralele. Sigur am gresit si eu, doar sunt om. Poate ai gresit si tu vreodata. Acum nu mai conteaza. Important e ca am inceput un nou capitol din viata, un capitol care la inceput se anunta a fi intunecat si posac pentru mine.

M'am agitat, mi'am pus intrebari, am cautat raspunsuri si solutii, dar asa a fost sa fie, nu?! De fapt, asa ai ales :).

Eu am platit un tribut pt greselile pe care le'am facut, greseli de voie, sau de nevoie.

Nu am achitat o suma de bani, nici valoarea in bunuri, nici de muncit nu am muncit. Am fost nevoita sa "renunt" la una dintre cele mai dragi persoane pe care le'am intalnit in viata, pana acum. O persoana deosebita, zic eu, cineva care m'a ascultat si mi'a fost alaturi aproape mereu pentru 2 ani si ceva, aproape 3, a plans alaturi de mine, m'a facut sa zambesc, mi'a fost alaturi cand am fost bolnava si nu m'a lasat sa cad in prapastia depresiei.

E greu sa vorbesc la trecut despre ea. Acum doua seri am visat'o din nou. M'am trezit zambind, pt ca am avut'o alaturi, in vis... Ce ciudata sunt!

Pozele ma bantuie. Sunt sute si sute si imi amintesc toate de etapele prin care am trecut.

Zile foarte bune sau mai putin bune, zile in care am ras, zile in care am fost triste. Mereu amandoua, mereu impreuna.

Doamneee, ce nostalgica sunt!

Ea a uitat, sau macar a inghetat undeva, intr'un cufar, amintirile legate de mine.

Nu mai stie unde sunt, ce fac, ce gandesc, dar nici nu ii mai pasa.

Poate asa e cel mai bine. Nici eu nu sunt singura, slava cerului, nici ea nu ea.

Diferenta e ca uneori eu as cauta'o, as vrea sa vorbesc cu ea. Dar ce folos? Acesta a fost unul dintre tributele pe care a trebuit sa le ofer vietii...

joi, 23 decembrie 2010

Asteptare..

Intr'o seara de joi e trezesti intr'o lume straina.
Privesti in gol si nu intelegi cum ai ajuns atat de departe de locurile familiare tie.
Inchizi ochii, ii deschizi iar, sperand ca astfel te vei intoarce "acasa".
Ramai dezamagit cand descoperi aceeasi lume anosta...
Ai vrea sa plangi, dar stii ca lacrimile nu te salveaza niciodata.
Inca mai speri ca e doar un cosmar...
Te ciupesti de mana stanga, pentru a te trezi. Nu functioneaza.
Te asezi in genunchi si incerci sa intocmesti un plan.
Dar... pana si imaginatia te'a abandonat?!
Nu mai gasesti scapare, dar parca nici sa renunti nu iti permiti.
Tu esti un luptator...
Te ridici in picioare si incepi sa alergi.
Pentru prima oara, nu ai nicio tinta.
Nu stii ce urmeaza, nu stii unde trebuie sa ajungi.
Stii doar ca TREBUIE sa pleci.
Nu iti place sa fii constrans...
Inca mai alergi pe strazile gri si pustii.
Cum de ai ramas singur?
Nu te lasi doborat.
Continui sa cauti 'ceva'. Nu stii ce.
Dai dovada de perseverenta si rabdare pe care nu banuiai ca o poti avea.
Ai obosit.
Tot mai alergi, inima iti galopeaza, respiratia iti e ingreunata.
Nu vrei sa te opresti.
Esti nevoit sa incetinesti...
Incepi sa te temi.
Tremuri de frig si frica.
Totul e gri. Gri si sec.
Nu vezi niciun bec colorat, nicio pata de culoare.
Ceata tristetii incepe sa te invaluie.
Te opresti din drum si te asezi pe o banca gri.
Inchizi ochii si simti o mana atingandu'te pe umarul drept.
Zambesti, iti dezlipesti pleoapele si te descoperi langa ea.
"A meritat sa astepti atat si sa ratacesti pentru o imbratisare?"intreaba soptit.

duminică, 19 decembrie 2010

portret intr'o oglinda sparta

Ce mai stii tu despre mine?
Aproape nimic...
Crezi ca ma mai cunosti?
Eu nu te mai cunosc pe tine.
Ce simt eu acum?
Ca trebuie sa merg mai departe!
De unde imi iau puterea?
Din atentia oamenilor deosebiti din viata mea.
De ce zambesc?
Pentru ca am o viata care merita pretuita!
Cum am reusit sa devin pozitiva?
Cu ajutorul unor persoane minunate, care nu m'au lasat sa cad in plasa melancoliei.
Ce fac?
Cam tot ce imi doresc.
Incotro ma indrept?
Catre viitorul imprevizibil :)
Cum?
Increzatoare si optimista!
De ce?
Pentru ca asa e cel mai bine pentru mine.
Crezi ca am uitat de "trecut"?
NU.
Crezi ca nu ma gandesc niciodata la oamenii care au plecat din viata mea?
Ma gandesc uneori si sper sa le fie bine!
Inca te mai gandesti ca sunt un monstru de care trebuie sa te feresti?
Nu ma intereseaza. Eu stiu cine sunt si cum sunt. ;;)
Crezi ca sunt singura?
Nu am fost si nu voi fi niciodata!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

singuratate?! NOT


Eu nu pot sa las gerul sa'mi inghete sufletul. Nu vreau.
Nu permit frigului sa'mi patrunda in vene, desi poate oasele mi'au inghetat...
Nu accept crivatul sa ma intrsteze cu suieratul lui tanguitor.
Nu ii dau voie iernii sa ma determine sa adopt starea de melancolie!

Stiu ca nu sunt singura. N'am fost singura. Nu voi fi singura niciodata. Pentru ca a fi singur inseamna a fi mort. Sau muribund. Eu am fost bolnava de o boala numita singuratate. Eu am fost bolnava, atata tot, puteam sa fi avut orice alta boala, in tot acest timp n'am cautat pe nimeni, n'am apelat la nimeni, nu m'am rugat de nimeni penru a nu molipsi pe nimeni de cumplita mea boala.
In concluzie: pot intocmi oricand o lista cu zeci si zeci de oameni pe care'i iubesc si care ma iubesc, care n'au nevoie de permanente dovezi palpabile pentru a demonstra ca suntem prieteni.
Prietenia n'are nevoie de vorbe mari, de gesturi patetice, de demonstratii publice!
Iar eu o sa ma bucur de iarna, o sa zambesc in continuare si nu ma voi mai imbolnavi de singuratate, pentru ca am oameni minunati langa mine!

nu.

"poti sa o repeti la infinit, sa o zici de cate ori e nevoie...ideea e ca oricum si tu si eu vom face asta. candva..."
adica o sa ne uitam unul pe celalat?!
"da"

nu vreau sa cred asta. nu va fi asa!

marți, 14 decembrie 2010

despre libertate...

Ne nastem insetati de libertate si infometati de cunoastere.
Ne dorim sa stim, cautam sa evadam, vrem sa invatam si sa descoperim misterele vietii. Inaintam prin lume, ne afundam in necunoscut, ne intindem aripile si incercam sa intelegem.
Dar oare ce ne lipseste pentru a trai sentimentul unic de libertate?
Cand ne inchidem in noi, cand ne sechestram propriul suflet intr'un trup chinuit de dorinte, ne oprim din drum. Atunci incetam sa progresam, ne asasinam visele si uitam calea spre libertate.
Stagnam intr'o lume anosta.
Pentru ca libertatea inseaman transcendenta sufletului, abandonarea materialului in favoarea valorilor spirituale.
A fi liber este sinonim cu a simti viata, a gandi, a cunoaste, a'ti dori si a spera. Depinde doar de tine sa'ti indeplinesti visele. Cat timp ramai om, si nu o marioneta din carne, vei reusi!
Vei fi liber sa inveti, vei progresa si poti ajunge pe cele mai inalte culmi ale cunoasterii.
Pentru ca "omul este trestia ganditoare care depaseste materialul prin spirit", vei fi liber cat timp ii vei permite sufletului tau sa zboare, sa'si doreasca, sa obtina!

Doi

Ea se trezeste dimineata cu picioarele reci. Zambeste.
Se desprinde cu greu de patul caldut si se pregateste sa inceapa o noua zi.
El se intoarce pe partea cealalta. Schiteaza un zambet.
Ea iese din casa cu castile in urechi. Mai-mai ca fredoneaza.
Pierde autobuzul, dar castiga timp sa priveasca cerul.
El s'a ridicat din pat in ultima clipa, bombanind. Sotia sa inca doarme.
Priveste spre fereastra si observa cerul. Zambeste.
Ea fredoneaza o melodie care'i aminteste de el. I se face dor.
El iese din casa si isi cauta telefonul prin buzunar.
O suna. Admira cerul impreuna.
E o dimineata rece, dar frumoasa.
E o dimineata pentru doi, pentru el si ea.

marți, 7 decembrie 2010

Hai sa zambim!


Un zambet nu costa nimic, dar ofera multe!

Merci, Carmen! :-*