sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Despre nesiguranta si incertitudine

La polul opus al oricarei dimineti este seara...
Intunecata si rece, cand simti cum soarele isi pierde puterea si se retrage cu capul aplecat in fata intunericului. Supus si modest, se ascunde undeva in imparatia cerului pana cand noaptea ii va face loc din nou
Unele seri sunt linistitoare, blande si calme. Seri senine, cu semiluna si sclipiri timide de stele. Altele insa ma coplesesc. Prin intensitatea trairilor si prin intunecimea lor apasatoare ma intristeaza...
Ca si acum, ma simt singura in valtoarea noptii care incepe... Singura, intre patru pereti reci. Singura, cu visele mele, temerile mele, sperantele desarte, dorintele ascunse, iluziile tainuite, cartile prafuite si gandurile contradictorii.
As vrea, daca ar fi cu putinta, sa alung temerile si sa zambesc. Sa sper mai mult, sa cred si, cel mai important, sa nu imi doresc sa renunt la visurile mele. Pentru ca acum, fata in fata cu propriul simt critic, sunt nelinistita si nesigura. Mai mult ca niciodata, mi'e teama de esec... Mi'e teama ca nu voi face fata provocarilor ce vor urma, ca nu voi reusi sa'mi ating telurile si sa ii multumesc pe cei din jur. Mi'e teama ca ma voi dezamagi pe mine, ca ii voi dezamagi pe toti cei care inca mai cred in mine si in sansa de a imi gasi rostul in viata.
Mi'e teama... Mai teama decat mi'a fost pana acum.
Mi'e teama ca voi ramane cu adevarat singura, singura printre straini, o prada usoara pentru rautatea lumii in care cu totii traim. Singura, in jungla cotidiana. Singura, impotriva tuturor...
Incerc sa gasesc o cale de a castiga increderea in mine, dar ma simt pierduta. La urma urmei, care e drumul meu?!

vineri, 13 ianuarie 2012

:)

Tin in mana o poza alb-negru, animata de chipul un copil, sau, mai bine zis, chipul copilului de altadata... Lumina prea puternica il obliga sa isi mijeasca ochii senini, strambandu'se parca spre aparatul de fotografiat. In ciuda razelor de soare orbitoare, baiatul zambeste. Zambeste inocent. Copilul timid isi tine degetele mainii drepte in mana stanga. Privindu'l cu blandete, zambesc si eu...
De pe balcon, se vad cu usurinta macaralele din port. Imi promit ca voi ajunge sa privesc peisajul de pe acelasi balcon. Imi promit ca o voi face in viitorul apropiat.
Zambesc iar, zambesc nostalgic... Cine se gandeste ca intr'o seara rece de vineri eu admir poza unui baietel care a devenit de mult adult?!

marți, 3 ianuarie 2012

Despre iubire

"Ii iau mana. Privim amandoi raul.
-Lipsa unui raspuns este tot un raspuns, spune ea.
O imbratisez si ii pun capul pe umarul meu.
-Te iubesc. Te iubesc pentru ca toate iubirile din lume sunt ca niste rauri diferite care curg spre acelasi lac, si acolo se intalnesc si se transforma intr'o iubire unica ce devine ploaie si binecuvanteaza pamantul.
Eu te iubesc ca un rau, care face sa creasca iarba si florile pe unde trece el. Te iubesc ca un rau, care da de baut celui insetat si'i transporta pe oameni unde vor sa ajunga.
Te iubesc ca un rau care intelege ca trebuie sa curga altfel intr'o cascada si sa invete sa se odihneasca intr'o depresiune a terenului. Te iubesc pentru ca toti ne nastem in acelasi loc, la acelasi izvor, care continua sa ne hraneasca mereu cu aceeasi apa. Astfel, cand ne simtim slabi, tot ce trebuie sa facem este sa asteptam putin. Revine primavara, zapezile iernii se topesc si ne umplu iar cu o noua energie.
Te iubesc ca un rau care incepe singuratic si firav pe un munte, creste treptat si se uneste cu alte rauri pana ce, de la un anumit punct, poate ocoli orice obstacol ca sa ajunga acolo unde vrea.
Primesc iubirea ta si ti'o incredintez pe a mea. Nu iubirea unui barbat pentru o femeie, nu iubirea unui tata pentru o fiica, nu iubirea lui Dumnezeu pentru fapturile sale. Ci o iubire fara nume, fara explicatie, ca un rau care nu reuseste sa'si explice parcursul, doar merge inainte. O iubire care nu cere si nu da nimic in schimb, ci doar se manifesta. Niciodata nu voi fi al tau, niciodata nu vei fi a mea, dar chiar si asa pot sa spun: eu te iubesc, te iubesc, te iubesc."
(Paulo Coelho- Aleph)

30.12.2011

Stau in holul hotelului asezata pe un fotoliu imbracat in piele inchisa la culoare si ascult cum picaturile marunte de ploaie plesnesc tot ce le sta in cale. Termin ultima gura de cafea irlandeza, las paiul in pahar si, pe jumatate amortita de gustul ei amarui, ma indrept spre una dintre iesiri.
Ma apropii cu pasi siguri si usa se deschide, aratandu'mi parca o cale spre rememorare. Simt stropii reci cum incep sa ma biciuie si zambesc in coltul drept al buzelor.
Felinarele se oglindesc in baltile proaspat formate, in timp ce lumina difuza nu face altceva decat sa indemne la visare. Cu toti calatorim... Indiferent de locul in care ne aflam, sau de conjuncturi, calatorim prin timp in cautarea absolutului. Spiritul se desprinde usor de trupul pacatos si decoleaza, pregatindu'se de zbor spre meleaguri nebanuite. Calatoreste independent, singur, dar nu intotdeauna si sigur pe el. Cauta si gaseste, cere si primeste, vrea si daruieste in drumul sau. Iar trupurile noastre raman undeva, cumva in urma. Stau intr'un loc, asteptand reintoarcerea spiritului, care, de altfel, este esenta oamenilor. Asteapta, iar timpul capata o alta dimensiune in universul teluric. Timpul devine dusman aprig...