luni, 19 decembrie 2011

Mi'e dor...

Hmmm... Nici macar nu iti imaginezi tu de ce imi este dor in aceasta seara rece si prea uda de decembrie. Nici nu te gandesti ca as putea sa'mi doresc acest lucru banal, chiar in luna cadourilor. Nici prin gand nu'ti trece ca as face aproape orice pentru acest ceva...
Asa ca shh! Taci! Asculta doar! Din multitudinea de lucruri si evenimente la care am razvnit de'a lungul vietii mele, acesta e cel mai simplu cu putinta. Dincolo de saraturile furate, sau de imbratisarile spontane, e chiar mai simplu de atat. De ce? Pentru ca depinde de mine. Chiar exclusiv de mine, as putea spune. Zambesc prosteste. As putea acum sa'mi alung dorul si sa'mi indeplinesc dorinta.
Insa mai astept. A trecut abia un minut peste ora 21 si noaptea e lunga... Asa ca nu ma grabesc nicaieri. Am tot timpul din lume sa astept. Asteptarea e elementul care ofera suspansul povestii mele. Daca mi'as indeplini acum banala dorinta, ea nu ar mai parea interesanta.
Inca doua minute au mai trecut... Acum sunt trei minute epste ora 21, trei spre patru. Acum chiar patru.
Imi lipesc pleoapele ostenite pentru o clipa si zambesc iar. Nu mai zambesc prosteste, ci ingrijorata.
Prea multe intampalri se petrec nu departe de mine, iar eu ma simt coplesita de neputinta de a ajuta. As vrea sa fiu de folos, sa fiu un adevarat sprijin, sa fiu utila celor la care tin. Realizez insa ca, oricat as incerca, mai mult de un zambet, o imbratisare si o vorba buna nu am cum sa ofer...
Pe jumatate zambind, iar cu cealalta jumatate trista, ma intorc la dorinta mea arzatoare.
Mi'e dor... Mi'e dor sa ma cufund pentru o noapte intreaga cu ochii, mintea si inima, intr'o carte...

duminică, 18 decembrie 2011

Drumul

"Există anumite suferinţe care pot fi uitate atunci când putem pluti deasupra durerilor noastre."
(Paulo Coelho- Unsprezece minute)


Dincolo de tot ce'i rau sau dureros in viata mea, zambesc. Zambesc din ce in ce mai des, senin si sincer, facand in ciuda problemelor ce tot apar. Intorc spatele suferintei si ma indrept cu pasi siguri spre un viitor incert. Nu astept nimic, nu cer nimic, nu vreau nimic de la nimeni, imi doresc doar sa descopar un drum incrustat cu impliniri si bucurii. Un drum serpuit, de'a lungul prapastiei. Nici prea aproape, nici prea departe de dezamagire. Drumul meu. Cu suisuri si coborasuri, intre agonie si extaz, intre divin si demonic, intre vis si realitate. Drumul pe care eu l'am ales si care, pana la urma, ma va conduce spre destinatia finala: moartea. Pana atunci insa, e calea care imi aduce zambetul pe buze.
Ard amintirile dureroase si le arunc cenusa in mare. De ce le'as mai si fi pastrat? Cu ce folos? Viata mea reincepe in fiecare zi, mai intensa, mai interesanta, mai palpitanta. Cum am putut sa las amintirile sa ma impiedice sa traiesc pana acum?
Rad cu pofta si ascult o melodie vesela. Fredonez si parca, parca as dansa. Viata e prea scurta ca eu sa ma inglodez in noroiul trecutului! Iau cu minte o bocceluta cu clipe de neuitat. De restul nici nu'mi mai pasa!

joi, 15 decembrie 2011

Da'de ce?


"Da’ de ce?… Sa te zdrobesti de stanci

Da’ de ce?… Sa'ti smulgi parul si hainele si sa plangi

Da’ de ce?…De ce? Sa te chinui asa… De ce? De ce ? De ce? ca n'ai motive pentru asa ceva"

(Don Quijote, Suverana stapana- Ada Milea)

marți, 13 decembrie 2011

Curaj si vina

De prea multe ori n'am avut curaj sa spun un "NU" hotarat oamenilor din jurul meu. Mi'a fost oarecum jena sa spun "nu pot", "nu vreau", sau "nu ma intereseaza". I'am ascultat de fiecare data, le'am fost alaturi si am incercat sa ii ajut cu toate puterile mele. Pentru ce?
Ma gasesc astazi dezamagita, trista, obosita si nervoasa totodata. Culmea, sunt nervoasa si suparata pe mine. Pentru ca am refuzat sa spun "NU" si am fost luata de proasta. Asa fac oamenii atunci cand tu esti dispus sa ii ajuti, cand lucrezi si pentru ei, cand lucrezi de unul singur, iar meritele se divid.
Iubesc prea mult oamenii si ii respect. Dar respectul pentru mine unde e? Cred ca l'au pierdut undeva, in goana lor dupa faima si puterea nemeritate.
Iubesc prea mult oamenii si m'au dezmaagit de prea multe ori... M'au facut sa'mi dau seama de nemernicia lor, dar si de greselile mele. Pentru ca principala vinovata am fost, sunt si voi ramane eu...

duminică, 11 decembrie 2011

Parfum de iarna

Am intrat in micul magazin imbiata de mireasma ce se raspandea... Mirosea a Craciun, a brad, a scortisoara, a vanilie, a ciocolata, a iarna... Paseam cu zambetul pe buze printre obiectele animate de imaginea lui Mos Craciun, infrumusetate cu peisaje de iarna, sau inveselite de culori vii or de luminite. Sute de mici obiecte care imi amintesc de copilarie, de iernile pline cu zapada si jocuri, de serile geroase, de sania copilariei mele, de cazematele din omat, de gheata pe care alunecam deseori, de colindele care rasunau pretutindeni, de satul imbodobit de sarbatoare, de mirosul cozonacilor pe care mamele si bunicele le pregateau cu indemanare, de obrajii rosii pe care ii aveam cu totii, de vacantele prea scurte, de bradul care intotdeauna era prea inalt pentru camerele noastre, de bucuria inocenta si fireasca pe care o simteam, de batranii care ne povesteau istorioare despre Craciun, de prietenia dezinteresata dintre noi, copiii de atunci, de prietenii care astazi imi sunt doar simple cunoastinte...
Pentru scurt timp, am simtit ca retraiesc acele vremuri presarate cu stele albe de nea... Si chiar imi era dor! Mi'e dor de tot ce'a fost si nu mai e... Mi'e dor, dar nu ma mai doare. Sufletul meu s'a invatat cu putin... :)

joi, 8 decembrie 2011

Viata...

Cautand raspunsuri, am gasit alte intrebari... Siraguri flexibile de cuvinte impletite cu fir de argint si trecute migalos prin acul vietii. Siraguri ce formeaza spirale rasucite in jurul axei realitatii si perpendiculare pe planul visului. Siraguri care imbina nestematele cu bolovanii. Siraguri de care ne impiedicam in drumul nostru si alte siraguri de care ne agatam pentru a inainta prin valtoarea vietii...
Intrebari, cuvinte, silabe, litere nuantate de tonul vocii. Sunete in jurul carora ne invartim necontenit. Noi ne miscam in jurul lor, iar ele graviteaza in jurul nostru...
De ce? Pentru ce?
Cele mai banale intrebari gasesc deseori raspunsuri intortocheate, in timp ce primim raspunsuri simpliste la intrebari complicate. Pentru ca viata este imprevizibila, niciodata liniara, ci serpuita. Pentru ca viata poate fi asemanta cu o cursa cu obstacole, o cursa care incepe de undeva, dar nu se stie niciodata unde, cand si cum ii va fi sfarsitul.
Deschide larg ochii si mergi mai departe! Treci de fiecare obstacol pe care'l intalnesti si zambeste, zambeste tot mai des! Zambeste pentru tine! Nu sovai, nu varsa lacrimi fara motiv, mergi cu fruntea sus inainte! Drumul, tu il alegi... Asa ca pune in balanta optiunile care'ti ies in cale si incearca sa iei decizia potrivita pentru tine, evitand totusi sa'i ranesti pe cei din jurul tau prin legerea facuta! Pastreaza ca amintire, din tot ce'ai trait, clipele cele mai curate, ca pe un exemplu pozitiv, iar din momentele mai putin frumoase prin care ai trecut, aduna invataturi pentru mai tarziu. Pentru ca ideal ar fi sa inveti cate ceva din fiecare experienta trecuta, iar cunostintele dobandite sa'ti ajute in luarea deciziilor ulterioare.

Invata, zambeste, iubeste si lupta, caci astfel traiesti!

miercuri, 7 decembrie 2011

Tacerea ingheata

Tacerea ingheata...
Ingheata cuvintele inca nerostite, ingheata sentimentele tainuite, ingheata fericirea din priviri...
Tacerea ingheata...
Ingheata dorintele patimase candva, ingheata visele de catifea, ingheata clipele parfumate...
Tacerea ingheata...
Ingheata aripile in zbor, ingheata razele zgribulite, ingheata speranta din priviri...
Tacerea ingheata...
Ingheata timpul cand ti'e mai drag, ingheata soaptele fierbinti, ingheata fagaduintele irosite...
Tacerea ingheata...
Ingheata gandurile marete, ingheata planurile in doi, ingheata seninatatea din priviri...
Tacerea ingheata...
Ingheata imbratisarile tarzii, ingheata zambetele din zori de zi, ingheata tot ce'i viu si bun...
Tacerea ingheata...
Ea matura apoi, incet, iubirea pe care o arunca intr'un colt indepartat si rece... prea rece.
Tacerea ingheata totul si te lasa singur, singur si pierdut...

:)

"Nu exista nimic ce nu poti face. Daca vei face tot ceea ce trebuie, in ordinea corecta, mai devreme sau mai tarziu vei putea sa obtii tot ceea ce iti doresti. Incepe intotdeauna prin a'ti trai visele in interior, cat mai complet si mai amanuntit cu putinta. In acest fel, acestea se vor manifesta in viata ta exterioara. Daca vei ajunge la o armonie interioara desavarsita, tu vei atrage toate lucrurile de care vei avea nevoie pentru ca visul tau sa se transforme in realitate.
Asa functioneaza legea. orice creatie din viata ta incepe in interiorul tau."
("The Secret"- Rhonda Byrne)

luni, 5 decembrie 2011

Despre oameni si control

"Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aş numi-o "secretă". Prin "viaţă secretă" înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul – şi unde nu ne putem minţi." scria Octavian Paler, sintetizand parca gandurile mele de acum.
Iar noi, oamenii, ne ocupam excesiv de viata publica. Ne transformam in personaje care se ghideaza dupa aparente si se slefuiesc dupa gustutile celorlalti din teama de a fi respinsi, exclusi, izolati.
Apoi, obositi dupa o piesa de teatru in care am fost cel putin figuranti, imbratisam lumea particulara, aranjata dupa bunul nostru plac. Unii dintre noi, imbratisam cate o carte pe care o lecturam cu sufletul la gura, altii scriu, sau pur si simplu lenevesc. Aici suntem noi, cu zambetul pe buze sau tristi, cu privirea senina sau intunecata, cu dorintele constiente, realizabile si ireaizabile. Suntem noi, dezbracati de falsele aparente, noi, oamenii alterati de viata particulara.
Viata "secreta" ne domina din umbra... Ne dorim uneori sa preluam controlul asupra ei, sa o organizam, sau poate chiar sa ii slabim puterea pe care o are asupra noastra. Nu reusim. Cu cat ne dorim mai mult sa preluam controlul, ne indepartam mai mult de aceasta tinta. Devenim marionetele propriului nostru subconstient.
Nu pot nega ca majoritatea dintre noi incercam sa detinem controlul absolut: controlul asupra vietii noastre si asupra vietii celor din jur. Cand vine vorba de noi, de viata noastra, de drumul nostru, de alegirile naostre, e normal. Insa e gresit sa incerci sa detii controlul asupra vietii unei alte persoane.
Cine esti tu ca sa ai dreptul de a lua deciziile in locul altcuiva? Nu vei suporta tu consecintele alegerilor facute, asa ca ideal ar fi sa te limitezi la a'ti exprima parerea intr'un mod pe cat posibil de placut pentru celalalt.
Cine esti tu ca sa'i impui unei alte persoane ce sa faca, sau cum sa faca ceva, ori cand sa faca acel ceva? Cine te crezi?
Stiu, controlul iti da senzatia puterii, sau poate chiar a suprematiei tale in fata celorlalti, dar oare esti tu capabil sa jonglezi cu el?! Te'ai gandit cate greseli poti face si cate rasturnari nefavorabile de situatie poti produce din cauza incapatanarii tale de a poseda controlul absolut?

Nick Cave & Kylie Minogue | Where the Wild Roses Grow (Official Video)




Sunt momente in viata cand ai vrea sa'ti toci inima marunt, sa o transformi in pulbere doar de dragul persoanelor iubite... Ai vrea sa te pastreze intact in amintirile lor. Dar amintirile frumoase sunt, pana la urma, niste dureri tarzii. O stim cu totii, dar o simtim mai ales noi, cei care astazi spunem un emotionant "adio" incercand sa ascundem unul de celalalt roua din ochi provocata de inevitabilul sfarsit pe care'l are orice inceput...

marți, 29 noiembrie 2011

Jumatati

Sunt jumatate inger, jumatate demon; jumatate curata, cealalta jumatate acoperita de scrum; jumatate fericita, jumatate trista; jumatate implinita, cealalta nu; jumatate iubita, jumatate urata; jumatate blanda, jumatate salbatica; jumatate cum vezi, jumatate altfel...
Sunt jumatate copil, jumatate adult; jumatate buna, jumatate rea; jumatate altruista, jumatate egoista; jumatate morala, jumatate imorala; jumatate fara inhibitii, cealalta jumatate inhibata, jumatate pierduta si cealalta jumatate regasita....
Sunt jumatate din cea care am fost si jumatate din cea ce voi fi. Cu jumatate mai putin si jumatate mai mult decat as putea sa fiu. Jumatate din ce as vrea si jumatate cum n'as vrea sa fiu... Doua jumatati diametral opuse care, la urma urmei, nu formeaza decat un intreg caracterizat prin constraste. Eu: jumatate din ceea ce astepti si jumatate din ce n'ai crede ca vei descoperi... :)

vineri, 25 noiembrie 2011

Hai sa zambim

Aproape toata ziua am glumit si am zambit. Cu un zambet larg pe fata, m'am hotarat sa infrunt tot ce'i mai rau si greu in viata asta. Nu o sa las nimic sa ma doboare si, oricat de mult m'ar durea, voi trece peste orice obstacol pentru a'mi indeplini visele! Cand o sa ma gasesc ingenunchiata in noroi, o sa ma ridic si voi merge mai departe cu fruntea sus. Cand o sa capat rani sangerande, mi le voi pansa singura si voi strange din dinti ca sa pot suporta durerea. Cand o sa intalnesc ziduri in drumul meu, le voi escalada cu atentia unui alpinist. Si de'ar fi sa cad, voi incerca iar si iar pana voi trece la nivelul urmator. Cand cineva ma va opri din drum, il voi convinge sa'mi fie tovaras de drum, sau sa ramana in urma mea. Cand voi fi bolnava trupeste sau sufleteste, imi voi canaliza toata energie pentru vindecare. Iar daca voi descoperi ca port cu mine o boala incurabila, voi face din ea o prietena blanda. Cand o sa ma simt singura, voi strange in brate o carte...
Viata e prea scurta ca eu sa'mi permit sa pierd vremea suferind.
De ce sa sufar? Pentru ce? Si mai ales, pentru cine?

:(

A durat trei ani si inca ceva pana sa simt cum e sa fiu mintita cu sange rece de persoana pe care o iubesc...Pentru ca da, in ciuda a tot ce am scris aici, iubesc, il iubesc pe el, pe B....
Scriu cu lacrimi in ochi si ma gandesc neincetat la noi. El nu are timp de mine, nici chef, nici nimic. Il plictisesc, il enervez, il stresez si atat.
Cand mi se spunea ca sunt paranoica, inghiteam in sec si incercam sa ma conving pe mine insami ca ei au dreptate, ca el nu isi bate joc de mine si ca nici nu o va face.
Prieteni, parinti, colegi, toti m'au incurajat sa am incredere. Incredere si iar incredere...
Dar cand am inceput s'o capat cu adevarat, a durat doar o clipa ca ea sa se darame. De ce?
Pentru ca minciuna si'a dovedit inca o data puterea distructiva. Inca nu pot sa cred, nu vreau sa cred ce se intampla, desi sunt constienta ca totul e adevarat.
Nu mai e imaginatia mea bolnava cauza lacrimilor, ci dovezile clare pe care, tot din prostia mea, le'am gasit. Caut raspunsuri la intrebari ce ma macina de vreo luna, de cand a aparut o ea in viata lui.
Nu stiu cine e ea, nu o cunosc, nu am dreptul sa comentez despre ea, dar cert e ca el imi ascunde ca vprbeste si se vede cu acea femeie. De ce?
De ce nu are curaj sa imi marturiseasca daca o vrea pe ea? De ce se comporta frumos cu mine, planifica revelionul pentru noi doi, daca el se gandeste la alta?
De ce se joaca cu sentimentele mele? Iar daca ea ii este doar o prietena, de ce nu recunoaste ca tin legatura zilnic?
De ce toate imbarligaturile astea?
Stiu ca si eu am gresit, stiu ca roata se intoarce, dar mi'e greu, mi'e tare greu acum, cand eu sunt dispusa sa fac absolut orice pentru relatia noastra, sa accept ca ea se duce de rapa din cauza minciunilor...
Si totusi, daca el ar fi mai fericit alaturi de ea, as fi dispusa sa renunt definitiv la visele pe care le am si sa cobor cu picioarele pe pamant singura, de dragul lui...
Vreau doar sa stiu ce se va intampla cu viata mea in perioada urmatoare si daca mai exista ceva mai mult decat povestea noastra...

marți, 22 noiembrie 2011

Tigara

Cu privirea senina, ti'am cerut o tigara. Era duminica, era frig si nu ai putut sa ma refuzi...
Mi'am asezat tigara intre buzele usor intredeschise si am aprins'o cu o siguranta surprizatoare. Am tras primul fum si am zambit, uitandu'ma la tine. Stii ca nu fumez, stii ca nu imi place sa ma simt mirosind a fum de tigara, dar in ziua aceea am simtit nevoia sa o fac. O data, intr'o zi de noiembrie, o tigara stinghera care va ramane doar o amintire. O tigara in memoria a "nu stiu ce", un gest simplu, dar plin de semnificatii.
Prietena mea e si ea la masa. Uimita si contrariata, ma invata cum sa scrumez. Evident, eu refuz orice indicatie; vreau sa fie tigara mea, tigara mea savurata in tihna dupa propriile reguli.
Amandoi imi spuneti ca o sa ametesc daca nu ma opresc. Va zambesc sfidator si continui. Nu ametesc, nu mi se face rau, nu nimic. Insa termin tigara si nu reusesc s'o sting. Fara sa ma intrebi, o stingi tu in locul meu.
Iti multumesc printr'o privire si beau o gura de ceai apoi. Gustul acrisor imi inunda papilele gustative...
Stii... viata e ca o tigara care arde incet, lasand in urma ei scrumul amintirilor. :)

luni, 21 noiembrie 2011

Un gand

"Esti frumoasa iarna!" mi'a spus el intr'o seara rece de noiembrie,
iar eu am zambit si i'am raspuns: "De unde stii? Inca nu e iarna.."
el a soptit atunci:"iti sta bine infrigurata."

Uitandu'ma in calendar, am observat ca toamna aceasta timpul trece mai repede ca niciodata... Cu pasi sprinteni si zgomotosi ne apropiem inspaimantator de mult de iarna. O sa vina gerul, o sa ne oglindim in gheata baltilor de azi, o sa ne vedem obrajii rosii de frig. O sa se'astearna zapada apoi, iar bucuria copiilor se va auzi pretutindeni, o sa fie noptile mai lungi si zilele mai intunecate, soarele fara puteri si norii gri. O sa ne trezim dimineata cu flori de gheata la geam si o sa ne cautam manusile disperati inainte sa iesim din casa. O sa miroasa a curat si mai apoi a sarbatoare... O sa bem ciocolata calda si vin fiert cu scortisoara si o sa ne incalzim sub paturi molcute. O sa fim prinsi in goana dupa cadouri si, pentru cateva zile, o sa uitam de noi. O sa zambim si vom face si alti oameni fericiti. O sa ascultam colinde si vom impodobi bradul in familie. O sa ne gandim la cei ce nu mai sunt printre noi si vom aprecia mai mult persoanele dragi. Iar eu, eu o sa fiu mai frumoasa in ochii tai. O sa zambesc mai mult decat ceilalti, gandindu'ma la tine.
Chiar daca nu ne vom vedea, stiu ca macar o clipa din toata iarna te vei gandi la mine...

"Do you still love me? I won't tell her if you do."

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

.

Dupa o noapte crunta, m'am trezit inainte sa rasara soarele... Putine ore de somn goale, lipsite de vise frumoase sau de zambete nocturne. O noapte in care singuratatea si dezamagirea s'au impletit dureros.
Era nevoie doar de un semn banal ca sa zambesc. Un simplu mesaj ar fi schimbat totul. Dar nu am primit niciunul...
Dupa o baie inspumata, m'am cuibarit tremurand in patul rece. De teama propriilor cosmaruri, refuzam sa adorm. Cu parul ud si obrajii imbujorati, am imbratisat o carte cu copertile in nuantele toamnei si foile de un alb imaculat. Am deschis'o sfioasa si am inceput sa citesc...

"Daca ni s'ar da prilejul sa cadem in ispita, pana la urma am si cadea. In functie de conditii, fiintele umane de pe pamant sunt dispuse sa faca rau." (Paulo Coelho- "Diavolul si domnisoara Prym")

Oare asa sa fie? Suntem noi, oamenii, in esenta, rai?! Sau ne alteram pe parcursul vietii?

luni, 14 noiembrie 2011

Amintiri

O lacrima se prelinge usor pe obrazul meu stang, iar alta pe cel drept. Mi'e frig si ma simt slabita, fara pic de putere. Inchid ochii si ma gandesc ca mi'e bine, dar lacrimi amare si fierbinti continua sa imi inroureze chipul...
Imi infing unghiile in podul palmei si strang din dinti. Ma invart singura, in acelasi cerc vicios pe care eu l'am creat. Inainte eram eu, tu si viciile. Acum sunt doar eu.
M'am impiedicat zilele trecute de sticla de vin de la tine si am fost oarecum silita sa'mi amintesc de tot.
Inainte, pastram amintirile ingramatite intr'un colt al sufletului meu, ca sa'mi acopere singuratatea. Dar intr'o zi m'au lovit si mi'au lasat inima insangerata si aproape fara nicio speranta de vindecare. Nemiloase si crunte amintiri!
De atunci, colectionez amintirile ca'ntr'un insectar. Am infipt acele lor in catifeaua neagra a unei casete de bijuterii si am inlocuit capacul acesteia cu un strat subtire de sticla. Le privesc uneori zambind, iar alteori cu tristete in privire, sau poate melancolie.
Acum am dat deoparte sticla si am mangaiat amintirile cu nostalgie. Mai mult decat imbanzite, amortite de timp si scaldate in nemurire, ele inca ma sfideaza. Eu le dezmierd si o parte din mine ar vrea parca sa se intoarca in trecut. E partea slaba a fiinte mele, predispusa la deziluzie si inclinata spre sentimentalism, e partea pe care gandirea rationala incearca s'o domine. Evident, nu reuseste intotdeauna. Ma gasesc uneori exagerat de melancolica din cauza propriei afectivitati. Atunci apare intrebarea chinuitoare: De ce fiecare clipa de fericire trebuie platita in lacrimi?
Incerc sa adun amintirile chinuitoare care nu fac altceva decat sa ma suspende undeva in neant.
Le strang cu grija si le ascund ca pe o comoara. Dar oare ce sunt amintirile pana la urma?
Sunt nestemate care ne imbogatesc sau doar niste cicatrici fara speranta de vindecare?!

joi, 10 noiembrie 2011

Confesiuni

Imi place cum toamna se ingana cu iarna in zilele senine de noiembrie. Se naste parca un alt anotimp dominat de un cadru deosebit.
Razele soarelui dezmiarda pamantul reavan si rece, in timp ce o boare usoara de vant imprastie frunze ruginii. Nu e nici prea cald, nici prea frig. E suficient de racoare ca sa pot purta o esarfa parfumata in jurul gatului, dar suficient de cald ca sa hoinaresc prin parcuri cu copaci goi.
Eu cred ca toamna miroase a crizanteme, iar crizantemele poarta parfumul toamnei. Albe, galbene, mov, portocalii, rosii, tarcate, multicolore, toate ma indeamna spre melancolie si visare.
E ceva in mireasma lor intepatoare care nu imi permite sa trec fara a le observa. Intorc capul dupa fiecare crizantema si ii zambesc in loc s'o salut.
Toamna aceasta am tinut una singura intre degetele mele. Una mov, gasita intr'o seara de vineri pe marginea unui gard. Era singura si pastra in adancul sau o oarecare poveste. Poate o poveste despre iubire si ura, despre impacari si despartiri, despre adevar si minciuna, despre ce'a fost si ce va fi.
O poveste despre oameni si flori, o poveste despre singuratate si departare, o poveste despre trecutul ale carui oseminte se regasesc inca in fiecare dintre noi, o poveste de viata.
Am omorat crizantema aceea, fara sa imi propun, fara sa imi doresc. Nu stiu de cat timp statea in frigul noptii, dar deja o simteam pe jumatate inghetata. Si ce'am facut?! N'am fost in stare s'o ingrijesc pentru a o salva. Am mai tinut'o in frig inca cel putin doua ore. Ore agonizante, in care inghetam alaturi de ea. Nu imi era frig, dar am vrut sa ii fiu aproape, asa ca din propria'mi singuratate am facut un crivat.
Floarea din mana mea stanga murea, iar eu nu am fost capabila sa o resuscitez. Imi era teama s'o aduc in turnul meu de fildes pentru ca ar fi putut sa'mi descopere taina. Stiam ca n'o va dezvalui nimanui, dar ma simteam pur si simplu incoltita de propria mea frica.
Am incercat sa prind incredere in bulgarul mov de petale, dar a refuzat sa'mi castige increderea. Crizantema mea era fidela povestii de dinainte.
Cand am realizat, mi'a alunecat usor o lacrima pe obraz si mi'am deschis sufletul in fata ei...
I'am povestit vrute si nevrute despre viata, despre greseli si consecintele lor, despre suferinta si lacrimi, despre bucurie si zambete sincere, despre trecut si amprenta pe care si'a lasat'o asupra mea, despre prezent, lipsuri si impliniri, despre viitor si vise marete, despre dorinta de a uita si incapacitatea de o face, despre promisiuni desarte si despre iluzii spulberate, despre minciuni dulci si adevaruri usturatoare, despre incredere si pierderea ei, despre imbratisari patimase si saruturi furate, despre relatii interzise si deznodamantul lor, despre aroma pacatului si amaraciunea pe care o lasa in urma lui, despre esenta si aparenta, despre dureri ascunse sub priviri senine, despre invidie si rautate, despre iubire si bunatate, despre seri nebune si dimineti triste, despre mine, despre tine, despre el, despre ea...
M'am confesat in fata unei flori ca si cum mi'ar fi fost cea mai aproapiata prietena... Cu lacrimi in ochii mari, am rememorat clipe fericite si momente triste care mi'au marcat existenta. Fara nicio bariera, fara teama sau reticenta, i'am marturisit tot. Iar crizantema mea m'a ascultat, ca si cum ar fi fost o parte din mine. Tacuta, dar prezenta, am simtit ca mi'a fost alaturi cu adevarat.
Cand am ajuns sa'i povestesc despre luptatoarea care sunt acum, am simtit cum isi da ultima suflare.
Crizantema mea a murit, pastrand povara secretelor noastre...
Eu am ramas cu ochii inecati de lacrimi, singura, intrebandu'ma obsesiv: "De ce nu am avut puterea s'o salvez?"

miercuri, 9 noiembrie 2011

Noapte de una singura...


"Se'aud ciudatenii si fiare in noapte

Si ninge himere si ninge cu soapte;

Mi'e dor ca de propria'mi copilarie

De tine - acela ce n'a fost sa fie..."

Melodia asta imi face in ciuda, ma rascoleste si ma ingroapa in propriile mele ganduri si amintiri. "Te'as cere inapoi, insa n'am cui de cere/ Si restul e numai Chopin si tacere..."
Atat de departe, atat de aproape e noaptea de sufletul meu. Noaptea tainica ce conduce spre revelatie, refuza sa'mi imparta din harul ei. Oare nu sunt pregatita sa ma afund in intuneric?! Oare nu sunt gata sa accept adevarul in forma lui pura?! Oare sunt prea tanara si neexperimentata ca sa dezleg misterele propriei mele vieti?! Oare cum vor fi noptile iarna asta?!
"Sunt fumuri pe case, iubiri sunt in case,/ Iar cerul a fum si'a pacate miroase..."
Ispite, pacate, dezamagiri, dragoste, iluzii spulberate si vise ascunse, dorinte infranate si teemri neintelese alearga prin fumul dens al tigarilor, fum ce camufleaza mirosul deziluziei.
Tacerea nemiloasa domina peisajul nocturn. Dincolo de fereastra aburita, nu zaresc nicio miscare.
Oamenii s'au ascuns de teama adevarului. Le e frica de confruntarea cu propriile himere. Cu totii isi pun intrebari, putini indraznesc insa sa caute raspunsuri. E oare atat de crud adevarul?! ma intreb inutil. Sau oamenii se complac in minciuna din comoditate?! Ori din reticenta cu privire la schimbare?! Uneori cred ca adevarul e dincolo de limita intelegerii unora; e mai complex decat si'au imaginat, asa ca se intorc in lumea facila a minciunii.
Unii afla mult prea tarziu ca minciuna, pe cat de simplu e de utilizat, pe atat e de periculoasa pentru oameni. Miunciuna se divide cu o frecventa greu de inchipuit. Minciunile se inmultesc si se amplifica rapid. Unele dintre ele devin monstri de nestapanit, monstri care provoaca ravagii in vietile oamenilor. Distrug sentimente si relatii interumane, topesc zambetele si le transforma in lacrimi, ascund bunatatea in movile de ura...
Dar oare sunt oamenii constienti de toate acestea?
Sunt ei capabili sa infrunte macar acest adevar?

duminică, 30 octombrie 2011

Problema mea sunt eu insami

Pe jumatate inghetata si speriata, am ajuns acasa...
Imi smulg rapid hainele de pe mine si le inlocuiesc cu ceva mai comod si caldut. Prin minte mi se perinda mii de ganduri, care mai de care mai dubioase si diferite. Cateva lacrimi vor sa'mi inroureze chipul, dar nu le permit. Inghit in gol si ma stapanesc. Nu vreau sa plang...
Am sustinut clar si rapicat ca nu'mi pasa deloc de parerile gresite ale celorlalti. M'am convins chiar si pe mine ca nu pun la suflet si am ras pe seama vorbelor auzite. Miracolul n'a durat mult. Din pacate pentru mine...
Ramasa singura, fiecare cuvant auzit imi pare un pumnal infipt fara mila in inima mea. Nu e orgoliu prostesc, e dezamagire. Nu credeam ca voi fi catalogata vreodata asa. Nu eu... Ei nu ma cunosc, dar ma judeca. Nu stiu nimic real despre mine, dar inventeaza. Nu incearca sa afle adevarul, dar catalogheaza...
De ce?! Ce castiga oare din asta?
Eu cred ca au doar de pierdut, dar cine sunt eu sa cred? Probabil mi'e interzis...
Sunt doar un om; un om care simte si sufera din cauza unora care nu stiu decat sa raneasca.
Norocul meu este ca am cateva (putine, dar nepretuite) persoane care imi sunt alaturi neconditionat.
Dintre toate aceste persoane deosebite din viata mea, vreau sa ii mutumesc ei, prietenei mele, care, la urma urmei, mi'e mai mul decat o prietena, mai apropiata decat o sora!
Ea este langa mine si stiu ca ma pot baza pe sprijinul sau, sprijin care este reciproc! :*
Asa ca problema ramane la mine, in modul in care "apreciez" rautatea lumii si prostia oamenilor...

vineri, 28 octombrie 2011

Da, mint!

Mint cand zambesc si spun ca mi'e bine. Ma mint pe mine, ii mint pe ceilalti. Mint.
Mint cand afirm ca esti doar o amintire pentru mine. Mint cu nerusinare.
Mint cand neg ceea ce simt. Mint, ca sa'mi protejez sufletul.
Mint cand ma declar fericita. Doar joc rolul printesei fericite.
Mint cand am incredere in viitorul necunoscut. Ma inspaimanta ideea unui esec.
Mint cand par increzatoare in fortele proprii. Nu am deloc incredere in mine...
Mint cand m'auzi spunand "n'am nimic". Mint, ca sa pot ramane cu zambetul pe buze.
Mint cand zic "nu am nevoie de nimic". Tanjesc cu toata fiinta mea dupa o imbratisare...
Mint zi de zi, mint ca sa nu plang.
Mint ca sa nu ranesc, mint ca sa nu fiu ranita.
Mint de teama altor complicatii.
Mint, sau tac, nu'mi permit sa devin vulnerabila in fata pradatorilor.
Ei vor sa'mi fure sufletul si sa'l vanda pe nimic...

Jumatati de mar

"Port in mine ziua dintai ca pe un stigmat al cautarii. Le-ai povestit ca ne-au spart in doua fiindca am pacatuit incercand sa umplem vidul? Fiindca am inventat memoria si oglinda?! Fiindca n-am stiut ca, oricum am privi-o, oglinda are doua fete...? Acum te privesc. In oglinda. Si esti atat de aproape si atat de departe... Ne desparte un metru de spatiu si intreaga istorie iar eu caut in continuare motivul care ne-a transformat in jumatate, care ma trezeste zilnic in miezul noptii intrebandu-ma cine sunt. Nu, inca nu stiu cine sunt, dar ma bucur ca sunt. Si ma bucur ca esti. Ca suntem... si-i multumesc copacului ca mi-a permis sa reinventez viata. Atunci si acum. Ca am invatat prin tine sa-mi fie dor de mine. In toate clipele ce au urmat.

E din nou liniste... Ca atunci, la inceputul timpului, cand fructul oprit s-a spart in doua, descoperindu-ne. Ca atunci, cand am invatat sa strivesc singuratatea cu propriile ei arme. Am descoperit un secret: lumea nu poate fi iubita solitar. Si atunci am inteles de ce suntem jumatate..."   Iuliana Şerban

marți, 25 octombrie 2011

Despre mine

Despre mine nu e nimic de spus, nimic de ascuns. Nimic de amintit, nimic de uitat. Nimic de intrebat, nimic de aflat. Nimic de cautat, nimic de gasit. Nimic.
In dup'amiezile innorate, ca acum, ma simt intepata necontenit de spinii singuratatii. Stau langa un calorifer cald si astept sa mi se dezghete zambetele. Astept cu mainile si picioarele reci, cu chipul palid si mintea incetosata de ganduri sumbre. Astept o raza de fericire, o veste buna, sau orice altceva care mi'ar putea realimenta speranta.
Nu stiu ce se intampla cu mine. De o vreme, nu mai cred, nu mai sper, nu mai astept nimic.. Nu mai visez, nu mai caut, nu mai cer nimic. Doar merg mai departe. Pasesc mecanic spre un viitor necunoscut. Nu ma mai opresc, nu vreau. Oricat de greu ar fi, acesta e drumul meu, cel pe care mi l'am ales.
Asa ca strang din dinti, imi acopar fata cu palmele mici si continui sa merg. Lacrimile se confunda cu stropii reci de ploaie.
Nimeni nu stie, nimeni nu vede, nimeni nu crede... Sunt doar o straina care le taie calea, aducand ghinion; o pisica neagra. :)

luni, 24 octombrie 2011

Lectie

Cand am acceptat ca viata e mai mult decat o poveste scrisa cu propriul condei, a fost prea tarziu ca sa mai pot schimba ceva. M'am trezit atunci in fata unei pagini patata doar de lacrimi, cu calimara de cerneala uscata langa mine si cu un stilou in mana stanga, unul cu penita tocita. N'am mai putut sa rescriu intamplarile, nici personajele, n'am mai putut sa'mi scriu nici macar propriile ganduri.
Devenisem parca alt om. Un om care, sub infatisarea angelica, ascunde durerea atingerilor interzise, povara asteptarii inefabile, tristetea viselor desarte. Un om ca oricare altul, neinsemnat si fara pofta de viata. Un om care ezita, greseste, se teme, fuge, plange, alege, culege, spera, isi doreste, cauta, ofera, cere, ajuta, cade, se loveste, sufera... Un om care simte la intensitate maxima. Totusi, alt om.
Nu ma mai recunosteam. Priveam imaginea stravezie din oglinda si nu intelegeam cand s'a schimbat totul. Nu vroiam sa accept transformarea brusca a universului meu careia i'a urmat transformarea mea.
Acum stiu ca sunt alta. Ingreunata de experienta ultimilor luni, am devenit mai matura. Pe drum, mi'am pierdut o mare parte din inocenta, dar am capatat discernamant. Am invatat gresind, suportand consecintele faptelor mele, infruntand dispretul celor dragi mie...
Am pastrat insa misterul, asa ca, mai nimeni nu stie ce se ascunde in spatele zambetelor mele...

duminică, 23 octombrie 2011

*







~ Sunt responsabila pentru ce spun, dar nu sunt responsabila pentru ce intelegi tu . :)

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Pofta1

Hmmm... Mi s'a facut pofta sa musc. Nu dureros, ci placut si senzual.
Vreau sa iti mangai usor buzele cu dintii, sa o cuprind intre buzele mele pe cea de sus si sa ma joc cu ea. Apoi sa repet ritualul cu cea de jos...Mi'e dor si imi e pofta; mi'e pofta si dor...
Tie oare de ce iti e pofta?!

Strainul

Toata noaptea un strain s'a perindat prin visele mele. Fara pic de ezitare, mi'a invadat spatiul personal si m'a silit sa'l strang in brate. M'a coplesit cu atentia lui si m'a acoperit cu trupul sau. Nu mi'a dat voie nici sa dorm, nici sa ma trezesc; m'a suspendat intr'un fel de univers paralel in care el detinea controlul. Exclusiv el.
Astfel, am devenit un simplu personaj in propriul vis. El s'a jucat cu mintea si cu sufletul meu, cu imaginatia si cu creativitatea mea, cu dorintele exprimate si ascunse. El m'a dezbracat de tot, de haine, de inhibitii, de teama, de durere, de dezamagire, m'a dezbracat pana mi'a descoperit centrul de greutate. Am cazut si m'a echilibrat. Am plans si mi'a readus zambetul. M'am lovit si mi'a vindecat ranile.
In noaptea asta, am vrut sa'mi vand sufletul. L'am iubit si l'am urat din toata fiinta. L'am iubit pentru ca a gasit raspunsul la intrebarile mele, pentru ca mi'a redat curajul si pofta de viata, pentru ca m'a curpins in bratele lui puternice, pentru ca m'a indepartat de gandurile negre, pentru ca mi'a fost alaturi intr'o noapte grea, pentru ca m'a iubit si el fara sfiala...
L'am urat pentru ca avea vocea ta de inger cazut, pentru ca m'a sarutat ca tine, pentru ca avea privirea dureros de patrunzatoare, pentru ca mi'a amintit de pacatele mele, pentru ca m'a ademenit sa ma intorc in plasa lor, pentru ca, in zori, m'am trezit singura...
L'am urat pentru ca a ramas doar strainul din vis...

duminică, 16 octombrie 2011

Seara de toamna...

Apa calda ma mangaie fara sfiala, prelingandu'se usor de'a lungul trupului meu gol... Incet, incet, ma dezghet. Aburii se impletesc cu mirosul delicat de flori. Deschid geamul prea mic si diferenta mare de temepratura ma face sa tremur. Brr. Realizez ca iarna nu e deloc departe, e mult mai aproape decat credeam eu.
Vantul sufla cu putere, iar noaptea devine din ce in ce mai lunga... Norii ma impiedica sa vad luna sau stelele. Singuratatea invaluie intunericul neprietenos. Lumina artificiala ne da falsa senzatie de siguranta. Dar nimic nu e sigur. Nimic...
Inchid fereastra si ma invelesc intr'un prosop portocaliu. Parul il infasor intr'unul alb. Incaltata cu niste papuci de casa caldurosi, ma indrept spre turnul de fildes. Ajunsa aici, prosopul imi cade si o patura usoara de tristele ma acopera. Incerc sa ma dezvelesc, nu reusesc. E prea frig...
Pana la urma, inlocuiesc patura cu niste haine caldute. Zambesc. Astept ceva, si nu stiu ce. Ceva. Orice.
Mi se face pofta de vin fiert cu scortisoara. Si ce pofta... Trec insa peste ea si as vrea parca o felie de lamaie, sau o lamaie intreaga. Nu am, asa ca ma potolesc.
Ascult suieratul vantului... Chiar e toamna, o toamna mai rece si imprevizibila decat am trait vreodata... 

marți, 11 octombrie 2011

melancolie.

Mirosul proaspat si intrigant al ploii ma forteaza sa'mi amintesc de tine... Stropii mici ma biciuie fara mila si incerc sa ma ascund. Mi'e nefiresc de frig. Simt raceala cu picioarele ude. Mai stii cand te minunai de temperatura scazuta a picioarelor mele? Acum sunt si mai reci...
Ajung acasa si ma cuibaresc in patul rece. Mi se face dor. Dor de tine, de bratele tale protectoare, chiar si de zilele in care te certam cand te asezai ud in pat, langa mine...
Cat timp a trecut de'atunci?! O mica parte din tot ce va urma...
Toamna asta, nenorocita, ma arunca in negura melancoliei. Mirosul de singuratate si scrumul clipelor pierdute ma inconjoara. Fum, tristete, dezamagire. Nimic. Nimeni.
Aprind o lumanare in memoria celor ce nu mai sunt si ma simt, oarecum, in siguranta.
Colbul viselor spulberate imi incarca inutil aerul. Abia mai respir... Si cartile mele multiubite au adunat praf. Nu mai citesc. Am timp, dar nu pot. Fiecare rand citit ma face sa constientizez lipsa dureroasa si singuratatea crancena. Linistea ma apasa. Auch!
Caut o portita de scapare, sau un geam macar, sa evadez de aici.
Decojesc o mandarina. Si mirosul ei imi aminteste de tine... Si gustul ei dulce-acrisor. Erau zile si seri de iarna, aproape de port, departe de lume, in bratele tale. Era vremea in care nu stiam nimic despre tine, abia aflam. Si a trecut, asa cum au trecut si alte perioade, tumultoase toate...
Acum ma gasesc schimbata. Nu mai sunt imbujorata si nici nu mai zambesc asa des. Rad tot mai rar, vorbesc tot mai putin de teama de a nu ajunge la alienare. Mi'e frica sa nu vorbesc singura, asa ca tac. Cand voi avea cu cine, cu siguranta voi reincepe sa vorbesc cu aceeasi pofta. Pana atunci, raman cu asteptarea... Si stii ca nu'mi place deloc...

luni, 10 octombrie 2011

Despre dor

“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gandului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.


… te poarta cand spre trecut, cand spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”


Constantin Noica


--------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 8 octombrie 2011

joi, 6 octombrie 2011

...











 






As alerga in bratele primului om care imi iese in cale, l'as strange la piept, i'as zambi, l'as imbratisa iar si as merge mai departe. Pentru ca stiu cum e sa ai nevoie de asa ceva si sa nu primesti.
Desi eram obisnuita sa am cam tot ce imi doresc, lucrurile s'au shcimbat brusc.
Am invatat sa si pierd.
Am invatat sa zambesc atunci cand imi e cel mai greu.
Am invatat sa ofer oamenilor incurajarile de care as fi avut si eu nevoie.
Am invatat sa ascult si sa tac atunci cand trebuie.
Am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb.
Am invatat sa accept partile mai putin frumoase ale vietii.
Am invatat sa infrunt provocarile.
Am invatat sa lupt cu mine insami.
Am invatat sa ignor razboaiele cu cei din jur.
Am invatat sa accept oamenii, cu tot cu defectele lor.
Am invatat sa iert mai mult ca niciodata.
Am invatat sa merg cu fruntea sus, mereu, fara a avea si nasul pe sus.
Am invatat ca mai am multe de invatat...
Nu m'am obisnuit sa fiu singura, nu vreau asa ceva!
N'am invatat sa uit.
N'am invatat sa nu ma mai gandesc la ce a fost...
Nu am invatat sa nu'mi pese, nu pot.
E mai greu decat mi'am imaginat vreodata sa astept un semn, orice, de la un om care poate ar vrea sa vorbeasca cu mine, un om caruia poate ii pasa de ce se intampla cu "printesa fericita"...
Poate cineva ar fi trebuit sa'mi spuna ca lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi... Poate, dar nu a fost asa.
:)

marți, 4 octombrie 2011

ylang ylang si melancolie

Parfumul fin de ylang ylang imi inunda narile... Inchid ochii si inspir, scotocind parca in propriile ganduri.
Un minut, doua, trei si pleoapele imi sunt inca lipite. Din cand in cand schitez un zambet in memoria amintirilor rememorate.
Mi se face cald si simt nevoia sa imi arunc bluza intr'un alt colt al camerei. Pana la urma, raman aproape goala. Ascult Buddha Bar si incep sa ma gandesc la trecut... Un trecut care pare atat de indepartat, dar care si'a pastrat un coltisor in inima mea. Melodiile se aud ca prin vis...
Ma gasesc acoperita de mainile tale care ma framanta tandru. Imi scapa un geamat, iar ochii mi s'au inverzit, buzele mi'au luat foc, iar pe obraji am doi bujori...
Ma privesti si zambesti. Iti scanteiaza ochii de dorinta! Stiu ce vrei, intuiesti ce'mi doresc... Si'atunci? Ce ne opreste sa dam frau liber dorintei? Inconjurata de bratele tale, incolacindu'mi picioarele in jurul tau, restul lumii ingheata.
Suntem doar noi doi, intr'un vartej dincolo de spatiu si timp. Noi doi si atat. Fara altcineva, sau altceva care sa ne umbreasca trairile. Noi, rupti de lume...
Deschid ochii si realizez ca te port in gandurile mele, dovada incontestabila a tot ce am trait pana azi. Te caut in fiecare colt si ma doare absenta fizica. Te descopar in noapte, prin soapte, dar uneori nu'mi e de'ajuns...

luni, 3 octombrie 2011

Aiurea

E seara, e luni, iar stelele se ascund de privirea mea..
E nefiresc de intuneric afara si in gandurile mele. E liniste si trist si gol... Tacerea ma apasa. Doar stii ca nu'mi place. Stii de ce? Pentru ca tacerea prevesteste singuratatea; sunt  ca doua prietene de nedespartit, doua prietene de care incerc sa ma feresc.
Linistea e benefica pentru mine doar in circumstante speciale, cand persoana draga ma tine strans in brate, iar cuvintele devin de prisos. Acum nu e cazul. Stau in camera mea In fata aceluiasi monitor, inconjurata de aceleasi carti imbatranite de vreme si aceleasi alte obiecte la fel de vechi. Niciun om in peisaj in afara de mine.
Eu si cu mine, privind lumanarea arzand. Mirosul de scortisoara se raspandeste rapid intre cei patru pereti. Mai aprind una, ca sa nu se simta singura. Sting lumina si admir puterea celor doua mici flacari in intuneric.
E surprinzator cum o lumanarica isi schimba atat de mult capacitatile atunci cand e aprinsa... Cate schimbari produce focul! Si nu doar focul propriu'zis, ci si cel dintre oameni, focul care mocneste in fiecare dintre noi, dar care nu poate fi aprins de oricine...

"Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum."
(Vincent Van Gogh)

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Dimineata, ploaia biciuia locurile pe unde eu am pasit... Ploaie de octombrie, calma, dar rece si tulburatoare.
Cu pleoapele lipite, ascultam picaturile izbindu'se de pervaz. Cantecul toamnei, cu mireasma de  curat in culori mohorate, cantecul rememorarii si al nostalgiei.
Mi'am deschis ochii cu greu, infruntand incruntata lumina. Privirea incetosata si nedumerita este urmarea amalgamului de bauturi alcoolice cu care m'am delectat asta'noapte. Cele 3 ore cu siguranta au fost insuficiente. Ma simt mai obosita ca niciodata... Mi'ar fi placut sa ma tina cineva in brate pana adorm din nou. De multe ori reusesc sa ma ingrozesc de nevoia mea exagerata de afectiune. Cred ca egoismul joaca un rol important in aceasta piramida a nevoilor. Strang o perna in brate. Ne incalzim una pe cealalta. Apoi arunc o privire dincolo de fereastra semideschisa. Observ culoarea cerului, cenusiul decolorat.
Inchid ochii si incep sa'mi amintesc de primul pahar de aseara. Crema de Whiskey a fost preludiul, balsamul, sau amagirea. Apoi au urmat paharele de Whiskey cu gheata, cand muzica trista ma facea sa raman singura la masa. Am adaugat si cola, ca sa indulcesc amarul. Am si dansat. Muzica latino ma facea sa ma unduiesc, iar pe alte melodii cunoscute ma zbantuiam. Incercam sa nu ma gandesc la cuplurile care ma sufocau cu fericirea lor.  Alcool, alcool... Dupa ce a inceput muzica proasta, m'am strecurat usor prin multime si am plecat. Mi'am continuat calatoria intortocheata...
Acum e deja seara. Mi'am dormit cam toata ziua, am visat mult, am plans si'am ras. Afara a si plouat, a fost si soare, ca'n viata. Am visat ca purta un tricou albastru si se ascundea de mine. A si fugit...
Acum ma intreb... De ce l'am visat? Cum ar trebui sa interpretez?

vineri, 30 septembrie 2011

Cea de acum

Zambesc amar si merg mai departe. De fiecare data! Tot mai departe si mai straina de copilul care am fost...
Incarcata de ganduri, imbogatita de amintiri, impovarata de greseli, speriata de urmari, impresionata de gesturi, marcata de fapte, inca mai caut un drum al meu. Imi stapanesc lacrimile si ma privesc in oglinda.
Aceeasi eu. Acelasi chip de copilita curioasa, aceleasi gropite in obraji, aceeasi in fatisare ascund povesti despre viata. Analinzandu'ma cu atentie, privirea imi demasca o bucatica din suflet. Tumultul si confuzia se citesc in ochii mei mari ca intr'o carte deschisa. Urma de tristete e conturata si ea cu grija. Unde mi'e privirea zglobie si senina din copilarie?!
Probabil am pierdut'o pe drum, poate am lasat'o agatata in vreun ac de brad, sau poate doar s'a ascuns in interiorul fiintei mele.
Accept provocarea si continui sa joc rolul printesei fericite, rolul care m'a consacrat pe scena vietii. Si daca ar fi sa ma autoincurajez, sau sa ajut pe altcineva as spune:
Cand vrei sa plangi, varsa lacrimi de bucurie! Cauta in adancul tau fiecare gand care te inveseleste si tine de el ca si cum ar fi nepretuit! Pentru ca bucuriile marunte sunt cele care ne condimenteaza viata. Fericirea absoluta e doar o iluzie... :)

luni, 26 septembrie 2011

Daca...

Daca te doare, uita de suferinta!
Daca ti'e sete, transforma'ti lacrimile'n apa si bea'le inainte sa se nasca pe obrajii tai!
Daca esti trist, infrunta viata si zambeste!
Daca te simti singur, strange o carte'n brate! Ea te va alina...
Daca ti'e frig, pune'ti sangele in miscare! Iti va fi bine.
Daca ti'e teama, infrunta'ti frica si mergi mai departe!
Daca vrei sa plangi, ascunde'ti lacrimile in perna sau, si mai bine, opreste'le, nu le lasa sa curga!
Daca ti'e foame, hraneste'te cu certitudini!
Daca ti se face somn, dormi ca un copil toata noaptea!
Daca ti'e cald, racoreste'te cu adevar!
Daca te simti sleit de puteri, incarca'ti bateriile!
Daca te'ai saturat, continua!
Daca simti ca nu mai poti, continua sa lupti!
Daca te simti vinovat, mergi mai departe!
Daca nu poti sa adormi, gandeste'te la povestile copilariei tale!
Daca ai gresit, incearca sa repari greseala!
Daca nu gasesti raspunsuri, cauta in continuare!
Daca vrei solutii, gaseste'le!
Daca ti'e greu, rezista!
Daca ai cazut, ridica'te imediat!
Daca te'ai lovit, nu lasa timpul sa iti vindece rana, curat'o si mergi mai departe!
Daca te doare sufletul, pune repede un pansament, nu lasa sa se agraveze!
Daca ti'e dor, uita!...

duminică, 25 septembrie 2011

*

"Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim."
(Octavian Paler)


Altceva

"Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie s-o rupem."
O stim cu totii, incercam sa si intelegem, dar cel mai dificil e de pus in practica.
Eu m'am hotarat, in sfarsit, sa merg mai departe. Fara priviri in urma, fara lacrimi varsate, fara resentimente si fara compromisuri. Nu vreau sa repet greselile in care am trait pana acum, nu are rost.
Viata e prea scurta ca eu sa imi permit sa o traiesc atat de prost, facand rau fara voie. Decat sa tratez sau sa repar raul facut, mai bine il evit.
Pacat ca mi'am dat seama prea tarziu. Pe cine mint?! Am stiut asta de la inceput. Am stiut ca nu e bine ce fac. Si da, am avut remuscari. De fiecare data. Dar ceva m'a indemnat sa continui. Oricat am incercat, nu am reusit sa ma opresc, nu am putut sa pun punct... Acum sunt linistita pentru ca am facut'o.
Totusi... de ce aveam nevoie de o asemenea discutie ca sa iau decizia potrivita?! Stiam de mult cum e mai bine, dar acum am certitudinea ca nu prea am facut nimic bine in ultimul timp. Numai greseli, numai pacate...
Si toate astea pentru ce? Sa ma trezesc intr'o sambata seara, dupa o zi nu tocmai frumoasa, ca sunt un monstru?
Eu nu am vrut sa fac rau nimanui, niciodata... Nu sunt o persoana rea, imi place sa ajut dezinteresat, iubesc oamenii si zambetele lor. Dar degeaba. Tot ma simt ca un monstru...
Cum am ajuns eu sa distrug vieti ?! Nu pot sa accept... Relatii bolnavicioase, vieti distruse, vorbe grele si fapte de neinteles.
Pe toate le las in urma, desi sper sa fie doar o impresie... O impresie dureroasa ca tot ce'a fost a fost gresit...

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Deziluzie

Seara asta miroase a dezamagire. Neplacut si intepator, trist si gretos... De fapt, daca stau si cantaresc ce se intampla in jurul meu, cam asa miroase ultima perioada. De ce sa fie ceva deosebit asta'seara?!
Niste alcool ar fi spalat mirosul, ar fi curatat atmosfera si m'ar fi ajutat sa vad lumea altfel; putin mai frumoasa, putin mai colorata, ceva mai interesanta. Dar nu.
Eu stau inchisa intre patru pereti, prizoniera propriei case. Cunosc atat de bine celula asta... Sunt satula pana peste cap de ea. As fi preferat s'o schimb. Macar o zi, doua, cat sa schimb aerul.
Chiar mi s'a acrit de acelasi decor, aceleasi sentimente, aceeasi atmosfera apasatoare, aceleasi culori, acelasi pat, aceleasi obiecte inutile care imi fura din spatiu...
Vino, ia'ma de aici si fugi cu mine in lume! Oriunde, cat mai departe! Undeva unde sa nu fiu nimeni, sa fiu doar eu. Undeva unde sa nu ma stie niciun om; sa pot sa cunosc si sa descopar. Undeva unde sa fiu privata de actualele dezamagiri. Undeva unde sa nu'mi mai pese de nimeni si de nimic. Undeva fara ura. Undeva fara prejudecati. Undeva fara durere. Undeva...
Dar.. de ce ai pleca tu cu mine undeva?! Nu ai face'o... Nu vrei, nu te mai intereseaza.
Si... de ce sa'ti cer asta?! De ce? Doar pentru ca nu mai rezist, pentru ca nu mai suport sa traiesc viata asta mizerabila fara tine?!
Cui ii pasa? Cui o sa'i pese vreodata?!

luni, 19 septembrie 2011

duminică, 18 septembrie 2011

Scrisoare

Dragul meu,

Parca a trecut o vesnicie de cand nu m'ai mai strans in brate, o vesnicie si ceva... Miliarde de clipe fara tine, minute amare si cu miros de fier, ore sarate care mi'au erodat sufletul si zile pustii.
M'am mintit spunandu'mi ca nu imi mai pasa, m'am inglodat singura in mocirla amagirii. Inaintam cu ochii inchisi, incercand sa ascund lacrimile de dor Si mi s'au impotmolit pasii cand am vrut sa ma indepartez de tine... Am adormit in intunericul nepasarii si am asteptat o raza de lumina. Nu s'a luminat deloc pana nu m'am ridicat din noroi, pana nu am recunoscut ca imi e greu..
E nefiresc de goala viata mea fara tine; sunt prizoniera propriilor mele ganduri, ganduri care nu fac altceva decat sa'mi aminteasca de tine. Acum si neincetat.
Colind strazile si locurile pe unde noi am fost... Cand imi intalnesc privirea, copiii imi zambesc; batranii, si ei. Le raspund printr'un zambet senin, aparent senin si merg mai departe.
Imi continui calatoria zbuciumata printre amintiri. Mai stii?! Aici ne'am intalnit pentru prima oara, in ziua aceea geroasa de februarie, cand haina mea era prea subtire, iar bratele tale erau atat de primitoare... Nu am uitat nimic din ce a fost. Si acum zambesc amintindu'mi cum am varsat punga cu stafide pe jos, cum am calcat cearceaful in seara aceea pacatoasa, sau cand am primit un buchet de maci de la tine.
Amintirile raman pentru a ma impiedica sa uit... Mai stii cand dansam?! Mai stii cand priveam apusul  de pe plaja si discutam despre "acea carte"? Mai stii cand ne plimbam pe nisipul inghetat? Mai stii?!
Si tu ma rogi sa nu te visez... (De parca as putea sa imi aleg visele.)

<<Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".>>(O. Paler)

Cu sinceritate,
D. mic

sâmbătă, 17 septembrie 2011

oarecare

Ce repede mi'a pierit cheful de ras! Rad din ce in ce mai rar, desi imi doresc sa se intample din ce in ce mai des. Rad greu si pentru putin timp. Dar de ce?!
Incerc sa schitez un zambet (zambetul cu care amenintam dimineata). Degeaba.
Cred ca m'am defectat.
O jucarie defecta... asta am devenit. O jucarie aruncata deoparte de un copil plictisit sa incerce s'o repare.
O jucarie insignifianta si mica. O jucarie banala. O jucarie comuna.
Dar totusi fragila, mult prea fragila. O papusa din carpe. O jucarie cu ochii mari si tristi. O jucarie cu fata de copil. Dar o jucarie uitata. O jucarie care nu mai are pic de valoare in ochii tai. O jucarie care iti placea candva. Si iti placea mult, poate prea mult. O jucarie de care te'ai plictisit.
O jucarie oarecare...