duminică, 30 octombrie 2011

Problema mea sunt eu insami

Pe jumatate inghetata si speriata, am ajuns acasa...
Imi smulg rapid hainele de pe mine si le inlocuiesc cu ceva mai comod si caldut. Prin minte mi se perinda mii de ganduri, care mai de care mai dubioase si diferite. Cateva lacrimi vor sa'mi inroureze chipul, dar nu le permit. Inghit in gol si ma stapanesc. Nu vreau sa plang...
Am sustinut clar si rapicat ca nu'mi pasa deloc de parerile gresite ale celorlalti. M'am convins chiar si pe mine ca nu pun la suflet si am ras pe seama vorbelor auzite. Miracolul n'a durat mult. Din pacate pentru mine...
Ramasa singura, fiecare cuvant auzit imi pare un pumnal infipt fara mila in inima mea. Nu e orgoliu prostesc, e dezamagire. Nu credeam ca voi fi catalogata vreodata asa. Nu eu... Ei nu ma cunosc, dar ma judeca. Nu stiu nimic real despre mine, dar inventeaza. Nu incearca sa afle adevarul, dar catalogheaza...
De ce?! Ce castiga oare din asta?
Eu cred ca au doar de pierdut, dar cine sunt eu sa cred? Probabil mi'e interzis...
Sunt doar un om; un om care simte si sufera din cauza unora care nu stiu decat sa raneasca.
Norocul meu este ca am cateva (putine, dar nepretuite) persoane care imi sunt alaturi neconditionat.
Dintre toate aceste persoane deosebite din viata mea, vreau sa ii mutumesc ei, prietenei mele, care, la urma urmei, mi'e mai mul decat o prietena, mai apropiata decat o sora!
Ea este langa mine si stiu ca ma pot baza pe sprijinul sau, sprijin care este reciproc! :*
Asa ca problema ramane la mine, in modul in care "apreciez" rautatea lumii si prostia oamenilor...

vineri, 28 octombrie 2011

Da, mint!

Mint cand zambesc si spun ca mi'e bine. Ma mint pe mine, ii mint pe ceilalti. Mint.
Mint cand afirm ca esti doar o amintire pentru mine. Mint cu nerusinare.
Mint cand neg ceea ce simt. Mint, ca sa'mi protejez sufletul.
Mint cand ma declar fericita. Doar joc rolul printesei fericite.
Mint cand am incredere in viitorul necunoscut. Ma inspaimanta ideea unui esec.
Mint cand par increzatoare in fortele proprii. Nu am deloc incredere in mine...
Mint cand m'auzi spunand "n'am nimic". Mint, ca sa pot ramane cu zambetul pe buze.
Mint cand zic "nu am nevoie de nimic". Tanjesc cu toata fiinta mea dupa o imbratisare...
Mint zi de zi, mint ca sa nu plang.
Mint ca sa nu ranesc, mint ca sa nu fiu ranita.
Mint de teama altor complicatii.
Mint, sau tac, nu'mi permit sa devin vulnerabila in fata pradatorilor.
Ei vor sa'mi fure sufletul si sa'l vanda pe nimic...

Jumatati de mar

"Port in mine ziua dintai ca pe un stigmat al cautarii. Le-ai povestit ca ne-au spart in doua fiindca am pacatuit incercand sa umplem vidul? Fiindca am inventat memoria si oglinda?! Fiindca n-am stiut ca, oricum am privi-o, oglinda are doua fete...? Acum te privesc. In oglinda. Si esti atat de aproape si atat de departe... Ne desparte un metru de spatiu si intreaga istorie iar eu caut in continuare motivul care ne-a transformat in jumatate, care ma trezeste zilnic in miezul noptii intrebandu-ma cine sunt. Nu, inca nu stiu cine sunt, dar ma bucur ca sunt. Si ma bucur ca esti. Ca suntem... si-i multumesc copacului ca mi-a permis sa reinventez viata. Atunci si acum. Ca am invatat prin tine sa-mi fie dor de mine. In toate clipele ce au urmat.

E din nou liniste... Ca atunci, la inceputul timpului, cand fructul oprit s-a spart in doua, descoperindu-ne. Ca atunci, cand am invatat sa strivesc singuratatea cu propriile ei arme. Am descoperit un secret: lumea nu poate fi iubita solitar. Si atunci am inteles de ce suntem jumatate..."   Iuliana Şerban

marți, 25 octombrie 2011

Despre mine

Despre mine nu e nimic de spus, nimic de ascuns. Nimic de amintit, nimic de uitat. Nimic de intrebat, nimic de aflat. Nimic de cautat, nimic de gasit. Nimic.
In dup'amiezile innorate, ca acum, ma simt intepata necontenit de spinii singuratatii. Stau langa un calorifer cald si astept sa mi se dezghete zambetele. Astept cu mainile si picioarele reci, cu chipul palid si mintea incetosata de ganduri sumbre. Astept o raza de fericire, o veste buna, sau orice altceva care mi'ar putea realimenta speranta.
Nu stiu ce se intampla cu mine. De o vreme, nu mai cred, nu mai sper, nu mai astept nimic.. Nu mai visez, nu mai caut, nu mai cer nimic. Doar merg mai departe. Pasesc mecanic spre un viitor necunoscut. Nu ma mai opresc, nu vreau. Oricat de greu ar fi, acesta e drumul meu, cel pe care mi l'am ales.
Asa ca strang din dinti, imi acopar fata cu palmele mici si continui sa merg. Lacrimile se confunda cu stropii reci de ploaie.
Nimeni nu stie, nimeni nu vede, nimeni nu crede... Sunt doar o straina care le taie calea, aducand ghinion; o pisica neagra. :)

luni, 24 octombrie 2011

Lectie

Cand am acceptat ca viata e mai mult decat o poveste scrisa cu propriul condei, a fost prea tarziu ca sa mai pot schimba ceva. M'am trezit atunci in fata unei pagini patata doar de lacrimi, cu calimara de cerneala uscata langa mine si cu un stilou in mana stanga, unul cu penita tocita. N'am mai putut sa rescriu intamplarile, nici personajele, n'am mai putut sa'mi scriu nici macar propriile ganduri.
Devenisem parca alt om. Un om care, sub infatisarea angelica, ascunde durerea atingerilor interzise, povara asteptarii inefabile, tristetea viselor desarte. Un om ca oricare altul, neinsemnat si fara pofta de viata. Un om care ezita, greseste, se teme, fuge, plange, alege, culege, spera, isi doreste, cauta, ofera, cere, ajuta, cade, se loveste, sufera... Un om care simte la intensitate maxima. Totusi, alt om.
Nu ma mai recunosteam. Priveam imaginea stravezie din oglinda si nu intelegeam cand s'a schimbat totul. Nu vroiam sa accept transformarea brusca a universului meu careia i'a urmat transformarea mea.
Acum stiu ca sunt alta. Ingreunata de experienta ultimilor luni, am devenit mai matura. Pe drum, mi'am pierdut o mare parte din inocenta, dar am capatat discernamant. Am invatat gresind, suportand consecintele faptelor mele, infruntand dispretul celor dragi mie...
Am pastrat insa misterul, asa ca, mai nimeni nu stie ce se ascunde in spatele zambetelor mele...

duminică, 23 octombrie 2011

*







~ Sunt responsabila pentru ce spun, dar nu sunt responsabila pentru ce intelegi tu . :)

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Pofta1

Hmmm... Mi s'a facut pofta sa musc. Nu dureros, ci placut si senzual.
Vreau sa iti mangai usor buzele cu dintii, sa o cuprind intre buzele mele pe cea de sus si sa ma joc cu ea. Apoi sa repet ritualul cu cea de jos...Mi'e dor si imi e pofta; mi'e pofta si dor...
Tie oare de ce iti e pofta?!

Strainul

Toata noaptea un strain s'a perindat prin visele mele. Fara pic de ezitare, mi'a invadat spatiul personal si m'a silit sa'l strang in brate. M'a coplesit cu atentia lui si m'a acoperit cu trupul sau. Nu mi'a dat voie nici sa dorm, nici sa ma trezesc; m'a suspendat intr'un fel de univers paralel in care el detinea controlul. Exclusiv el.
Astfel, am devenit un simplu personaj in propriul vis. El s'a jucat cu mintea si cu sufletul meu, cu imaginatia si cu creativitatea mea, cu dorintele exprimate si ascunse. El m'a dezbracat de tot, de haine, de inhibitii, de teama, de durere, de dezamagire, m'a dezbracat pana mi'a descoperit centrul de greutate. Am cazut si m'a echilibrat. Am plans si mi'a readus zambetul. M'am lovit si mi'a vindecat ranile.
In noaptea asta, am vrut sa'mi vand sufletul. L'am iubit si l'am urat din toata fiinta. L'am iubit pentru ca a gasit raspunsul la intrebarile mele, pentru ca mi'a redat curajul si pofta de viata, pentru ca m'a curpins in bratele lui puternice, pentru ca m'a indepartat de gandurile negre, pentru ca mi'a fost alaturi intr'o noapte grea, pentru ca m'a iubit si el fara sfiala...
L'am urat pentru ca avea vocea ta de inger cazut, pentru ca m'a sarutat ca tine, pentru ca avea privirea dureros de patrunzatoare, pentru ca mi'a amintit de pacatele mele, pentru ca m'a ademenit sa ma intorc in plasa lor, pentru ca, in zori, m'am trezit singura...
L'am urat pentru ca a ramas doar strainul din vis...

duminică, 16 octombrie 2011

Seara de toamna...

Apa calda ma mangaie fara sfiala, prelingandu'se usor de'a lungul trupului meu gol... Incet, incet, ma dezghet. Aburii se impletesc cu mirosul delicat de flori. Deschid geamul prea mic si diferenta mare de temepratura ma face sa tremur. Brr. Realizez ca iarna nu e deloc departe, e mult mai aproape decat credeam eu.
Vantul sufla cu putere, iar noaptea devine din ce in ce mai lunga... Norii ma impiedica sa vad luna sau stelele. Singuratatea invaluie intunericul neprietenos. Lumina artificiala ne da falsa senzatie de siguranta. Dar nimic nu e sigur. Nimic...
Inchid fereastra si ma invelesc intr'un prosop portocaliu. Parul il infasor intr'unul alb. Incaltata cu niste papuci de casa caldurosi, ma indrept spre turnul de fildes. Ajunsa aici, prosopul imi cade si o patura usoara de tristele ma acopera. Incerc sa ma dezvelesc, nu reusesc. E prea frig...
Pana la urma, inlocuiesc patura cu niste haine caldute. Zambesc. Astept ceva, si nu stiu ce. Ceva. Orice.
Mi se face pofta de vin fiert cu scortisoara. Si ce pofta... Trec insa peste ea si as vrea parca o felie de lamaie, sau o lamaie intreaga. Nu am, asa ca ma potolesc.
Ascult suieratul vantului... Chiar e toamna, o toamna mai rece si imprevizibila decat am trait vreodata... 

marți, 11 octombrie 2011

melancolie.

Mirosul proaspat si intrigant al ploii ma forteaza sa'mi amintesc de tine... Stropii mici ma biciuie fara mila si incerc sa ma ascund. Mi'e nefiresc de frig. Simt raceala cu picioarele ude. Mai stii cand te minunai de temperatura scazuta a picioarelor mele? Acum sunt si mai reci...
Ajung acasa si ma cuibaresc in patul rece. Mi se face dor. Dor de tine, de bratele tale protectoare, chiar si de zilele in care te certam cand te asezai ud in pat, langa mine...
Cat timp a trecut de'atunci?! O mica parte din tot ce va urma...
Toamna asta, nenorocita, ma arunca in negura melancoliei. Mirosul de singuratate si scrumul clipelor pierdute ma inconjoara. Fum, tristete, dezamagire. Nimic. Nimeni.
Aprind o lumanare in memoria celor ce nu mai sunt si ma simt, oarecum, in siguranta.
Colbul viselor spulberate imi incarca inutil aerul. Abia mai respir... Si cartile mele multiubite au adunat praf. Nu mai citesc. Am timp, dar nu pot. Fiecare rand citit ma face sa constientizez lipsa dureroasa si singuratatea crancena. Linistea ma apasa. Auch!
Caut o portita de scapare, sau un geam macar, sa evadez de aici.
Decojesc o mandarina. Si mirosul ei imi aminteste de tine... Si gustul ei dulce-acrisor. Erau zile si seri de iarna, aproape de port, departe de lume, in bratele tale. Era vremea in care nu stiam nimic despre tine, abia aflam. Si a trecut, asa cum au trecut si alte perioade, tumultoase toate...
Acum ma gasesc schimbata. Nu mai sunt imbujorata si nici nu mai zambesc asa des. Rad tot mai rar, vorbesc tot mai putin de teama de a nu ajunge la alienare. Mi'e frica sa nu vorbesc singura, asa ca tac. Cand voi avea cu cine, cu siguranta voi reincepe sa vorbesc cu aceeasi pofta. Pana atunci, raman cu asteptarea... Si stii ca nu'mi place deloc...

luni, 10 octombrie 2011

Despre dor

“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gandului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.


… te poarta cand spre trecut, cand spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”


Constantin Noica


--------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, 8 octombrie 2011

joi, 6 octombrie 2011

...











 






As alerga in bratele primului om care imi iese in cale, l'as strange la piept, i'as zambi, l'as imbratisa iar si as merge mai departe. Pentru ca stiu cum e sa ai nevoie de asa ceva si sa nu primesti.
Desi eram obisnuita sa am cam tot ce imi doresc, lucrurile s'au shcimbat brusc.
Am invatat sa si pierd.
Am invatat sa zambesc atunci cand imi e cel mai greu.
Am invatat sa ofer oamenilor incurajarile de care as fi avut si eu nevoie.
Am invatat sa ascult si sa tac atunci cand trebuie.
Am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb.
Am invatat sa accept partile mai putin frumoase ale vietii.
Am invatat sa infrunt provocarile.
Am invatat sa lupt cu mine insami.
Am invatat sa ignor razboaiele cu cei din jur.
Am invatat sa accept oamenii, cu tot cu defectele lor.
Am invatat sa iert mai mult ca niciodata.
Am invatat sa merg cu fruntea sus, mereu, fara a avea si nasul pe sus.
Am invatat ca mai am multe de invatat...
Nu m'am obisnuit sa fiu singura, nu vreau asa ceva!
N'am invatat sa uit.
N'am invatat sa nu ma mai gandesc la ce a fost...
Nu am invatat sa nu'mi pese, nu pot.
E mai greu decat mi'am imaginat vreodata sa astept un semn, orice, de la un om care poate ar vrea sa vorbeasca cu mine, un om caruia poate ii pasa de ce se intampla cu "printesa fericita"...
Poate cineva ar fi trebuit sa'mi spuna ca lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi... Poate, dar nu a fost asa.
:)

marți, 4 octombrie 2011

ylang ylang si melancolie

Parfumul fin de ylang ylang imi inunda narile... Inchid ochii si inspir, scotocind parca in propriile ganduri.
Un minut, doua, trei si pleoapele imi sunt inca lipite. Din cand in cand schitez un zambet in memoria amintirilor rememorate.
Mi se face cald si simt nevoia sa imi arunc bluza intr'un alt colt al camerei. Pana la urma, raman aproape goala. Ascult Buddha Bar si incep sa ma gandesc la trecut... Un trecut care pare atat de indepartat, dar care si'a pastrat un coltisor in inima mea. Melodiile se aud ca prin vis...
Ma gasesc acoperita de mainile tale care ma framanta tandru. Imi scapa un geamat, iar ochii mi s'au inverzit, buzele mi'au luat foc, iar pe obraji am doi bujori...
Ma privesti si zambesti. Iti scanteiaza ochii de dorinta! Stiu ce vrei, intuiesti ce'mi doresc... Si'atunci? Ce ne opreste sa dam frau liber dorintei? Inconjurata de bratele tale, incolacindu'mi picioarele in jurul tau, restul lumii ingheata.
Suntem doar noi doi, intr'un vartej dincolo de spatiu si timp. Noi doi si atat. Fara altcineva, sau altceva care sa ne umbreasca trairile. Noi, rupti de lume...
Deschid ochii si realizez ca te port in gandurile mele, dovada incontestabila a tot ce am trait pana azi. Te caut in fiecare colt si ma doare absenta fizica. Te descopar in noapte, prin soapte, dar uneori nu'mi e de'ajuns...

luni, 3 octombrie 2011

Aiurea

E seara, e luni, iar stelele se ascund de privirea mea..
E nefiresc de intuneric afara si in gandurile mele. E liniste si trist si gol... Tacerea ma apasa. Doar stii ca nu'mi place. Stii de ce? Pentru ca tacerea prevesteste singuratatea; sunt  ca doua prietene de nedespartit, doua prietene de care incerc sa ma feresc.
Linistea e benefica pentru mine doar in circumstante speciale, cand persoana draga ma tine strans in brate, iar cuvintele devin de prisos. Acum nu e cazul. Stau in camera mea In fata aceluiasi monitor, inconjurata de aceleasi carti imbatranite de vreme si aceleasi alte obiecte la fel de vechi. Niciun om in peisaj in afara de mine.
Eu si cu mine, privind lumanarea arzand. Mirosul de scortisoara se raspandeste rapid intre cei patru pereti. Mai aprind una, ca sa nu se simta singura. Sting lumina si admir puterea celor doua mici flacari in intuneric.
E surprinzator cum o lumanarica isi schimba atat de mult capacitatile atunci cand e aprinsa... Cate schimbari produce focul! Si nu doar focul propriu'zis, ci si cel dintre oameni, focul care mocneste in fiecare dintre noi, dar care nu poate fi aprins de oricine...

"Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum."
(Vincent Van Gogh)

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Dimineata, ploaia biciuia locurile pe unde eu am pasit... Ploaie de octombrie, calma, dar rece si tulburatoare.
Cu pleoapele lipite, ascultam picaturile izbindu'se de pervaz. Cantecul toamnei, cu mireasma de  curat in culori mohorate, cantecul rememorarii si al nostalgiei.
Mi'am deschis ochii cu greu, infruntand incruntata lumina. Privirea incetosata si nedumerita este urmarea amalgamului de bauturi alcoolice cu care m'am delectat asta'noapte. Cele 3 ore cu siguranta au fost insuficiente. Ma simt mai obosita ca niciodata... Mi'ar fi placut sa ma tina cineva in brate pana adorm din nou. De multe ori reusesc sa ma ingrozesc de nevoia mea exagerata de afectiune. Cred ca egoismul joaca un rol important in aceasta piramida a nevoilor. Strang o perna in brate. Ne incalzim una pe cealalta. Apoi arunc o privire dincolo de fereastra semideschisa. Observ culoarea cerului, cenusiul decolorat.
Inchid ochii si incep sa'mi amintesc de primul pahar de aseara. Crema de Whiskey a fost preludiul, balsamul, sau amagirea. Apoi au urmat paharele de Whiskey cu gheata, cand muzica trista ma facea sa raman singura la masa. Am adaugat si cola, ca sa indulcesc amarul. Am si dansat. Muzica latino ma facea sa ma unduiesc, iar pe alte melodii cunoscute ma zbantuiam. Incercam sa nu ma gandesc la cuplurile care ma sufocau cu fericirea lor.  Alcool, alcool... Dupa ce a inceput muzica proasta, m'am strecurat usor prin multime si am plecat. Mi'am continuat calatoria intortocheata...
Acum e deja seara. Mi'am dormit cam toata ziua, am visat mult, am plans si'am ras. Afara a si plouat, a fost si soare, ca'n viata. Am visat ca purta un tricou albastru si se ascundea de mine. A si fugit...
Acum ma intreb... De ce l'am visat? Cum ar trebui sa interpretez?