Si'atunci zolzii de sticla au inceput sa alerge nestingheriti prin inima mea. Ma raneau, ma zgariau, ma taiau in franturi de viata, imi ucideau sentimentele...
Am inceput sa adun piesele in speranta ca voi reusi sa'mi refac inima, dar timpul lucra in defavoarea mea; ranile cresteau si deveneau dureroase. Nu mai gaseam forta, nu mai aveam lacrimi sa plang. Totul secase...
Dar ai aparut tu ! Mi'ai zambit si mi'ai atins sufletul; eu priveam apatica . Crdeam ca visez.
Ai inceput sa aduni bucatelele inimii mele, le'ai asezat migalos, le'ai lipit cu rabdare, ai suflat cu tandrete peste ele... Eu incepeam sa'mi revin. M'ai strans in brate, mi'ai zambit din nou si m'ai ajutat sa'mi continui drumul. Ma sprijineai atent, te temeai s anu cad din nou, sa nu fiu injunghiata de singuratate si pareri de rau. In timp, mi;ai redat puterea si viata in inima bandajata. Ti'am multumit si am romis ca iti voi fi si eu alaturi mereu. Ti'am spus ca te voi asculta, ca voi percepe diferenta dintre bine si rau, ca voi alege binele...
A trecut mai bine de un an pe langa noi... Inca esti alaturi de mine, inca iti mai port recunostinta. Dar te'am dezamagit, m'am dezamagit pe mine, ti'am ascuns o parte din adevar, am sperat ca asa va fi mai bine... As fi putut sa'ti spun ca am gresit, poate m'ai fi iertat; mi'a fost teama; teama sa nu dispara de langa mine omul la care cel mai mult tin...
Iarta'ma, iubitule, iarta'ma pt ca am ramas tot un copil ! Dar o sa cresc, promit, si din greseli o sa mai risipesc !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu