sâmbătă, 24 aprilie 2010

Adio, dar ramai cu mine !


Ce ciudata e viata ! Ne constrange deseori sa facem fata unor situatii-limita, ne impinge catre necunoscut si imprevizibil, ne arunca in propriile capcane, ne face sa radem si sa plangem intr'un singur glas; ne lasa iluzia atotputerniciei noastre in fata destinului propriu si liberrtatea de a ne alege singuri greselile; apoi, ne trezim, intr'o zi de primavara, prinsi intr'un cerc vicios...
Ni se intampla sa reptam ani la rand aceleasi fapte, sa luam aceleasi decizii pripite, sa ratacim pe acelasi strazi arhicunoscute de noi si sa suspinam dupa aceeasi persoana... Uneori ne dorim sa rupem cercul, sa alegem alt drum, unul mai putin batatorit de fapte si facem primul pas: pasim increzatori spre noul nostru viitor, zambim complice vietii si ne continuam calatoria. Construim un zid care (credem noi ca) o sa ne rupa de trecut si ne va aduce fericirea...
Si eu mi'am dorit sa ma desprind de "ce'a fost" si sa merg mai departe, cat mai departe de tine. Am crezut ca alungandu'te din viata mea, el va fi tot ce am eu nevoie... Au trecut cateva zile in care nu ti'am vorbit, desi gandul imi zbura la tine; au trecut greu ! Au fost sute de momente in care am vrut sa te sun, dar iti stersesem numarul din telefon si parca imi era teama sa mi'l amintesc; Intr'un final, am strans din dinti si te'am cautat...
In clipa aceea am realizat ca, oricat de mult as nega eu, esti mai mult decat prezent in viata mea, in mintea mea, in sufletul meu. Nu stiu cat de corect este sa ne vedem, poate este o greseala, insa ce se intampla cand zambetul meu e conditionat tocmai de aceasta.. eroare ??

Un comentariu:

  1. Pana si eu care vorba aia, sunt parte masculina, a duritatii, a sufletului rece, nu pot sa accept si sa nu recunosc ca pana si mie imi da eroare uneori sufletul. Imi da eroare cand mi-e dor, eroare cand nu stiu ce face, eroare.... cand vreau mai mult... dar nu se poate. 8-|

    RăspundețiȘtergere