Dimineață de noiembrie

Alarma sună din nou... Fir-ar! E iar dimineață!

 

Mă dezlipesc cu greu de patul cald, încep să tremur și mă pregătesc pentru o nouă zi. Mă îmbrac în grabă pentru că, indiscutabil, sunt IAR în întârziere; timpul își joacă bine rolul de inamic.

Ies din casă, cu chipul luminat de un zâmbet sincer, și mă lovesc de luna noiembrie. Simt cum iarna se apropie cu pași grăbiți și-mi amintesc de anoitmpurile înghețate pe care le-am trăit și care mi-au lăsat cufere întregi pline cu amintiri frumoase...

...O să vină prima zapadă cu fulgii ei apoși, gerul îmi va înroși nasul ca-ntoteauna, iar florile de gheață îmi vor orna ferestrele... O să vină Moș Nicolae și o să mă facă să râd cu gura până la urechi, de încântare, iar apoi Crăciunul. O să împodobesc bradul, o să ascult și o să cânt colinde în jurul lui, încurajată de mirosul de cozonaci și de atmosfera familială. O să-mi îmbrățișez părinții și o să le mulțumesc încă o dată pentru tot ajutorul oferit. Apoi, o să alerg de colo-colo, pregătind cu grijă cadourile pentru cei dragi... O să le așez sub brad și voi aștepta să văd privirile pline de bucurie la deschiderea lor. O să-mi aștept cuminte darurile (pentru că am fost cuminte) și o să mulțumesc iar și iar la primirea lor.

O să fim cu toții fericiți, împreună. Poate o să bem vin fiert cu scorțișoară; Cu siguranță vom rememora amintiri care stârnesc hohote de râs, amintiri ce ne leagă și care și-au lăsat amprenta asupra familiei noastre. Prietenii o să fie și ei alături de mine, aducând încă o nuanță în paleta de culori diversificată. Cât iubesc Crăciunul!..

 

Aud o voce stridentă ”Urnează stația Eroilor, cu peronul pe partea stângă!”.

Mă dezmeticesc. Nu știu când și cum a trecut timpul. Trebuie să cobor din metrou și să-mi continui drumul, prin frigul lunii noiembrie. Încet, dar sigur, mi se scurge printre degete și această dimineață de joi...

 

Vine sfârșitul săptămânii și mi se face din ce în ce mai dor de casă...