Despre dor

“Virtutile lui sunt deosebite, cu adevarat imparatesti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simpla compunere a lor; e un cuvint al deschiderii si totodata inchiderii unui orizont; unul al intimitatii cu departarile, al aflarii si cautarii; un cuvint al stiutului si nestiutului, al limitatiei si nelimitatiei, al concretului si abstractului, al atractiei de ceva determinat si al pierderii in ceva indeterminat. Are o splendida suveranitate in el, dar e un cuvint al inimii numai, si nu al gandului, dupa cum e un cuvint al visului, si nu intotdeauna al faptei.


… te poarta cand spre trecut, cand spre viitor, te incarca si de regrete si de speranta, iti face uneori de indurat insuportabilul, dar alteori de nesuferit ceea ce trebuie si e bine sa induri. A plecat de la durere si a scos tot ce putea din transfigurarea ei; dar nu a trecut de spirit, a ramas prins de suflet”


Constantin Noica


--------------------------------------------------------------------------------

In ton cu vremea...

*

...

 

As alerga in bratele primului om care imi iese in cale, l'as strange la piept, i'as zambi, l'as imbratisa iar si as merge mai departe. Pentru ca stiu cum e sa ai nevoie de asa ceva si sa nu primesti.

Desi eram obisnuita sa am cam tot ce imi doresc, lucrurile s'au shcimbat brusc.

Am invatat sa si pierd.

Am invatat sa zambesc atunci cand imi e cel mai greu.

Am invatat sa ofer oamenilor incurajarile de care as fi avut si eu nevoie.
Am invatat sa ascult si sa tac atunci cand trebuie.
Am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb.
Am invatat sa accept partile mai putin frumoase ale vietii.
Am invatat sa infrunt provocarile.

Am invatat sa lupt cu mine insami.

Am invatat sa ignor razboaiele cu cei din jur.

Am invatat sa accept oamenii, cu tot cu defectele lor.

Am invatat sa iert mai mult ca niciodata.

Am invatat sa merg cu fruntea sus, mereu, fara a avea si nasul pe sus.

Am invatat ca mai am multe de invatat...

Nu m'am obisnuit sa fiu singura, nu vreau asa ceva!

N'am invatat sa uit.

N'am invatat sa nu ma mai gandesc la ce a fost...

Nu am invatat sa nu'mi pese, nu pot.

E mai greu decat mi'am imaginat vreodata sa astept un semn, orice, de la un om care poate ar vrea sa vorbeasca cu mine, un om caruia poate ii pasa de ce se intampla cu "printesa fericita"...

Poate cineva ar fi trebuit sa'mi spuna ca lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi... Poate, dar nu a fost asa.

:)

ylang ylang si melancolie

Parfumul fin de ylang ylang imi inunda narile... Inchid ochii si inspir, scotocind parca in propriile ganduri.

Un minut, doua, trei si pleoapele imi sunt inca lipite. Din cand in cand schitez un zambet in memoria amintirilor rememorate.

Mi se face cald si simt nevoia sa imi arunc bluza intr'un alt colt al camerei. Pana la urma, raman aproape goala. Ascult Buddha Bar si incep sa ma gandesc la trecut... Un trecut care pare atat de indepartat, dar care si'a pastrat un coltisor in inima mea. Melodiile se aud ca prin vis...

Ma gasesc acoperita de mainile tale care ma framanta tandru. Imi scapa un geamat, iar ochii mi s'au inverzit, buzele mi'au luat foc, iar pe obraji am doi bujori...

Ma privesti si zambesti. Iti scanteiaza ochii de dorinta! Stiu ce vrei, intuiesti ce'mi doresc... Si'atunci? Ce ne opreste sa dam frau liber dorintei? Inconjurata de bratele tale, incolacindu'mi picioarele in jurul tau, restul lumii ingheata.
Suntem doar noi doi, intr'un vartej dincolo de spatiu si timp. Noi doi si atat. Fara altcineva, sau altceva care sa ne umbreasca trairile. Noi, rupti de lume...
Deschid ochii si realizez ca te port in gandurile mele, dovada incontestabila a tot ce am trait pana azi. Te caut in fiecare colt si ma doare absenta fizica. Te descopar in noapte, prin soapte, dar uneori nu'mi e de'ajuns...

Aiurea

E seara, e luni, iar stelele se ascund de privirea mea..

E nefiresc de intuneric afara si in gandurile mele. E liniste si trist si gol... Tacerea ma apasa. Doar stii ca nu'mi place. Stii de ce? Pentru ca tacerea prevesteste singuratatea; sunt  ca doua prietene de nedespartit, doua prietene de care incerc sa ma feresc.

Linistea e benefica pentru mine doar in circumstante speciale, cand persoana draga ma tine strans in brate, iar cuvintele devin de prisos. Acum nu e cazul. Stau in camera mea In fata aceluiasi monitor, inconjurata de aceleasi carti imbatranite de vreme si aceleasi alte obiecte la fel de vechi. Niciun om in peisaj in afara de mine.

Eu si cu mine, privind lumanarea arzand. Mirosul de scortisoara se raspandeste rapid intre cei patru pereti. Mai aprind una, ca sa nu se simta singura. Sting lumina si admir puterea celor doua mici flacari in intuneric.

E surprinzator cum o lumanarica isi schimba atat de mult capacitatile atunci cand e aprinsa... Cate schimbari produce focul! Si nu doar focul propriu'zis, ci si cel dintre oameni, focul care mocneste in fiecare dintre noi, dar care nu poate fi aprins de oricine...

"Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum."

(Vincent Van Gogh)

Dimineata, ploaia biciuia locurile pe unde eu am pasit... Ploaie de octombrie, calma, dar rece si tulburatoare.

Cu pleoapele lipite, ascultam picaturile izbindu'se de pervaz. Cantecul toamnei, cu mireasma de  curat in culori mohorate, cantecul rememorarii si al nostalgiei.

Mi'am deschis ochii cu greu, infruntand incruntata lumina. Privirea incetosata si nedumerita este urmarea amalgamului de bauturi alcoolice cu care m'am delectat asta'noapte. Cele 3 ore cu siguranta au fost insuficiente. Ma simt mai obosita ca niciodata... Mi'ar fi placut sa ma tina cineva in brate pana adorm din nou. De multe ori reusesc sa ma ingrozesc de nevoia mea exagerata de afectiune. Cred ca egoismul joaca un rol important in aceasta piramida a nevoilor. Strang o perna in brate. Ne incalzim una pe cealalta. Apoi arunc o privire dincolo de fereastra semideschisa. Observ culoarea cerului, cenusiul decolorat.

Inchid ochii si incep sa'mi amintesc de primul pahar de aseara. Crema de Whiskey a fost preludiul, balsamul, sau amagirea. Apoi au urmat paharele de Whiskey cu gheata, cand muzica trista ma facea sa raman singura la masa. Am adaugat si cola, ca sa indulcesc amarul. Am si dansat. Muzica latino ma facea sa ma unduiesc, iar pe alte melodii cunoscute ma zbantuiam. Incercam sa nu ma gandesc la cuplurile care ma sufocau cu fericirea lor.  Alcool, alcool... Dupa ce a inceput muzica proasta, m'am strecurat usor prin multime si am plecat. Mi'am continuat calatoria intortocheata...

Acum e deja seara. Mi'am dormit cam toata ziua, am visat mult, am plans si'am ras. Afara a si plouat, a fost si soare, ca'n viata. Am visat ca purta un tricou albastru si se ascundea de mine. A si fugit...

Acum ma intreb... De ce l'am visat? Cum ar trebui sa interpretez?