joi, 6 octombrie 2011

...











 






As alerga in bratele primului om care imi iese in cale, l'as strange la piept, i'as zambi, l'as imbratisa iar si as merge mai departe. Pentru ca stiu cum e sa ai nevoie de asa ceva si sa nu primesti.
Desi eram obisnuita sa am cam tot ce imi doresc, lucrurile s'au shcimbat brusc.
Am invatat sa si pierd.
Am invatat sa zambesc atunci cand imi e cel mai greu.
Am invatat sa ofer oamenilor incurajarile de care as fi avut si eu nevoie.
Am invatat sa ascult si sa tac atunci cand trebuie.
Am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb.
Am invatat sa accept partile mai putin frumoase ale vietii.
Am invatat sa infrunt provocarile.
Am invatat sa lupt cu mine insami.
Am invatat sa ignor razboaiele cu cei din jur.
Am invatat sa accept oamenii, cu tot cu defectele lor.
Am invatat sa iert mai mult ca niciodata.
Am invatat sa merg cu fruntea sus, mereu, fara a avea si nasul pe sus.
Am invatat ca mai am multe de invatat...
Nu m'am obisnuit sa fiu singura, nu vreau asa ceva!
N'am invatat sa uit.
N'am invatat sa nu ma mai gandesc la ce a fost...
Nu am invatat sa nu'mi pese, nu pot.
E mai greu decat mi'am imaginat vreodata sa astept un semn, orice, de la un om care poate ar vrea sa vorbeasca cu mine, un om caruia poate ii pasa de ce se intampla cu "printesa fericita"...
Poate cineva ar fi trebuit sa'mi spuna ca lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi... Poate, dar nu a fost asa.
:)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu