Pentru un om care a trăit atâția ani câți am adunat eu, cred că expoziția mea cuprinde destule planșe, dintre care unele îmi par pictate în nuanțe prea intense, iar altele sunt atât de șterse, încât par realizate cu o cantitate de vopsea infimă ce a fost diluată excesiv. Văd și realizări echilibrate, în care predomină nuanțe calde și care-mi încarcă sufletul cu energie pozitivă, precum și altele care exprimă zbuciumul sufletesc.
Mă plimb cu pași mici prin labirintul trecutului meu.
Ca de obicei, nu am timp să poposesc pe niciunde, iar picioarele încep să dea semne de oboseală. Continui drumul cu entuziasm, dar încep să respir din ce în ce mai greu. Simt că nu mai am aer. Mă sufoc. Să fie prea mult praf aici? Să fi fost călătoria istovitoare de vină?
Închid ochii pentru o clipă. Mă opresc pe o bancă ponisită.
Îmi dezlipsesc pleoapele și, când mă dezmeticesc, realizez că nu am ațipit pe o bancă, ci pe canapeaua plușată din sufragerie.
Trag aer în piept și încerc să-mi amintesc ce s-a întâmplat. Ah, metamorfoza amintirilor.
Acum pot să zâmbesc liniștită. Mi-am revăzut viața de până acum, cu pârțile sale frumoase, dar și cu greșelile care mi-au marcat dezvoltarea. Pentru că da, am făcut multe greșeli, dar sunt mulțumită că am conștientizat la timp ce efecte au ele și că am știut cum să ma opresc. Eram neacoaptă atunci și poate prea curioasă. Și-mi plăcea să mă joc...
Astăzi, privesc în urmă și nu-ncetez să mă judec pentru fapte de-acum câțiva ani. Nu mai caut scuze, pentru că ele n-au sens, însă îmi permit să mă întreb cum aș proceda cu mintea de acum, în situațiile de atunci. Poate că fără greșelile din trecut nu aș fi ajuns omul de azi, sau poate, cine știe, aș fi devenit o persoană mai bună. Întotdeauna am tânjit după bunătate, am vrut să fiu un om bun...
Dar cine știe, obiectiv, ce însemnă să fii o persoană bună?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu