Ca-ntr-un basm

Copil fiind, visai prințese, regi, feți-frumoși, cai înaripați și câte și mai câte elemente idilice ale unei vieți sclipitoare. Priveai desenele animate iar și iar, cu sufletul la gură și zâmbetul larg pe chip. Voiai doar să trăiești ca-n poveștile materializate în filmele de animație. Ele te-au învățat că, orice s-ar întâmpla, binele învinge forța malefică ce i se opune. Tu chiar credeai că nimic rău nu poate fi definitiv...
Erai copil, o ființă prea blândă și prea naiva... 
Timpul a trecut și astăzi nu îți mai permiți să fii naiv. Ai descoperit realitatea, viața, așa cum e ea. Te-ai lovit de nenumărate ori, ai adunat cicatrici care îți amintesc de drumul pe care l-ai parcurs, ai căzut, ai plâns, dar te-ai ridicat de fiecare dată și ai continuat să mergi pe calea pe care oamenii au numit-o sec ”destin”. 
Încă mai aștepți să apară forța supremă, cea care va aduce liniștea în universul tău zbuciumat, instaurând binele. Dar ce e binele? Ce e răul?, 
Ți-ai dorit atât de mult o viață ca-n filmele de animație, dar mai știi că timpul o altă valență în lumea poveștilor? Ai uitat de timpul etern?
Clipești și nu poți ști sigur dacă a trecut o secundă sau o viață.. ”Atunci” devine ”acum”, iar ”acum” a trecut deja pe lângă tine.
Nu mai ești copilul care alerga după baloane de săpun, dar încă aștepți finalul fericit al poveștii: ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ca-ntr-un basm... 
Dar oare personajele îndrăgite chiar au atins fericirea? Oare nu s-au plictisit? Și, de unde știu ele că sunt fericite dacă niciodată n-au fost triste?


P.S. Blaga spunea ca ”Realitatea e ruina unui basm”. Să fi avut dreptate?