pentru tine...

Adrian Paunescu - Veac de tacere

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „însa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rîsa, vei fi plînsa.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „pleaca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.

Sa uitam academia, tribunalul, primaria,
Veverite fara nume ne predea curate legi,
Cînd se va rasti furtuna vorba mea s-o întelegi
Cînd vor susura izvoare afla c-a murit mînia.

Si de unde pîna unde sa uitam ce mai înseamna
Sa ramînem ai naturii, botezati în necuprins,
La sfîrsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.

Vai, sînt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, sa spalam în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu si muntii sa învete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.

Sînt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
Vino sa uitam cuvinte si sa învatam a fi,
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,
Sa spalam întrega fire, sa traim cu-ndurerare.

Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”
Sa uitam cuvîntul „daca”, sa uitam cuvîntul „da”,
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacînd iubirea, fiindca totul e tacere.