monolog

Ea ma judeca fara sa ma cunoasca, ma eticheteaza fara sa fi purtat vreo conversatie cu mine, ma critica aspru fara sa fi incercat sa ma cunoasca sau macar sa ma inteleaga...
Ea ma uraste pur si simplu.
Poate chiar m'a blestemat candva...
Ma dispretuieste, ma subestimeaza, ma desconsidera...
Insa nu stie mai nimic despre mine, asa cum nici eu nu stiu prea multe despre ea.
Am vrut sa'i spun ca o inteleg. Poate ca daca as fi jucat eu rolul ei, as fi gandit la fel.
Dar nu sunt in locul ei, eu sunt doar cea care "s'a injosit". (Nu se spunea ca in dragoste si in razboi orice este permis??!")
Ea nu stie ca nicio clipa macar nu am dorit sa ii fac rau. Am incercat chiar sa evit asta.
Din pacate, am esuat.

Am sfarsit prin a'i face rau ei, a'i face rau lui, a'mi face rau chiar si mie...
Dar stiu ca nu sunt singura vinovata, lucru care nu ma consoleaza cu nimic.
Fiecare dintre noi are partea lui de vina. Chiar si ea.
Nu intelege ca eu nu i'am furat nimic, nici nu cred ca vrea sa inteleaga asta, pentru ca ar insemna ca'si recunoaste partea de vina.
Eu imi cer iertare pentru greselile pe care le'am facut, cu voie, sau fara voie! Sincer, nu am vrut sa ranesc pe nimeni si daca i'am spus 'la multi ani" de ziua ei, i'am spus'o din suflet si pentru ca eu chiar ii doresc tot binele!

:)