Despre nesiguranta si incertitudine

La polul opus al oricarei dimineti este seara...

Intunecata si rece, cand simti cum soarele isi pierde puterea si se retrage cu capul aplecat in fata intunericului. Supus si modest, se ascunde undeva in imparatia cerului pana cand noaptea ii va face loc din nou

Unele seri sunt linistitoare, blande si calme. Seri senine, cu semiluna si sclipiri timide de stele. Altele insa ma coplesesc. Prin intensitatea trairilor si prin intunecimea lor apasatoare ma intristeaza...
Ca si acum, ma simt singura in valtoarea noptii care incepe... Singura, intre patru pereti reci. Singura, cu visele mele, temerile mele, sperantele desarte, dorintele ascunse, iluziile tainuite, cartile prafuite si gandurile contradictorii.
As vrea, daca ar fi cu putinta, sa alung temerile si sa zambesc. Sa sper mai mult, sa cred si, cel mai important, sa nu imi doresc sa renunt la visurile mele. Pentru ca acum, fata in fata cu propriul simt critic, sunt nelinistita si nesigura. Mai mult ca niciodata, mi'e teama de esec... Mi'e teama ca nu voi face fata provocarilor ce vor urma, ca nu voi reusi sa'mi ating telurile si sa ii multumesc pe cei din jur. Mi'e teama ca ma voi dezamagi pe mine, ca ii voi dezamagi pe toti cei care inca mai cred in mine si in sansa de a imi gasi rostul in viata.
Mi'e teama... Mai teama decat mi'a fost pana acum.
Mi'e teama ca voi ramane cu adevarat singura, singura printre straini, o prada usoara pentru rautatea lumii in care cu totii traim. Singura, in jungla cotidiana. Singura, impotriva tuturor...
Incerc sa gasesc o cale de a castiga increderea in mine, dar ma simt pierduta. La urma urmei, care e drumul meu?!