Hai!

Taci! Nu mă-ntreba nimic, nu-mi cere nimic, nu acum... Nici eu nu știu ce se întîmplă cu mine, așa că mai bine nu căuta să înțelegi. Taci!!
Ia-mă în brațe și nu spune nimic! Doar strânge-mă, strânge-mă ca și cum m-ai vedea pentru ultima dată! Nu te speria, nu e ultima oară.  Dar strânge-mă cu toată puterea, să simt că nu sunt singură...
Eu o să zâmbesc mai dezinvolt ca niciodată. O să zâmbești și tu, știu.
Hai să ne bucurăm de viața asta, care și-așa nu este ușoară! Hai s-o facem noi mai frumoasă! Poate că nu putem s-o schimbăm definitiv și irevocabil, dar cu siguranță o putem îndulci.
Poate că nimic nu e perfect, dar de ce avem nevoie de perfecțiune?!
De când mă știu am alergat năucă după această ”perfecțiune” și m-am lovit de mii de ori încercând s-o ating. Astăzi cred că perfecțiunea e doar o iluzie, o fata Morgana atăt de dorită, dar intangibilă...
Hai să încetăm să mai alergăm după iluzii!
Hai să trăim!
Hai să uităm ca există ”eșec” sau ”dezamăgire”!
Hai să fim noi!
Hai să ne transformăm umila existență într-un tărâm al fanteziilor împlinite!
Hai să fim creativi!
Hai să ne simțim bine, împreună!
Hai să uităm de prejudecăți!
Hai să lăsăm grijile deoparte, pentru moment!
Hai să fim curajoși!
:)