Am invatat sa lupt cu problemele, sa le infrunt curajoasa si sigura pe mine. Am incercat sa ma descurc de una singura si am refuzat categoric sa ma las doborata de lacrimi. N'am vrut sa arunc povara in bratele celor din jur, am considerat ca totul se va rezolva mai devreme, sau mai tarziu...
Dar sunt un simplu om. Nu am nici inima de piatra, nici nervi de otel, nici suflet de gheata. Nu pot sa astept la nesfarsit, sa sper neconditionat sau sa visez cu ochii deschisi. N'am suficient timp. Probleme se rezolva la vremea lor. Nu pot sa aman deciziile, nici sa ignor solutiile.
Trebuie sa fiu o luptatoare, sa rezist in razboiul crunt al vietii ! Dar ma simt sleita de puteri, fara arme si fara un plan de lupta. E mai dificil decat credeam ! Stiu ca pot trece peste obstacole, dar ce se intampla in momentul in care piedicile iti sunt puse chiar de oamenii care ar fi trebuit sa iti fie alaturi ?? Cum poti dizolva problemele daca asta inseamna sa le faci rau ? M'as sacrifica pentru a le fi lor bine, nu a fi prea greu. Dar atunci as fi o lasa ! Si nu stiu daca merita toti sa ma distrug pentru ei. Lor le pasa ? I'a interesat vreodata ce simt eu, ce cred sau ce imi doresti ?? Nu, nu le'a pasat. Eu asteptam macar sa le simt afectiunea... Si ce'am primit ? RANI deschise pe suflet... si o vesnica intrebare: se vor vindeca vreodata ?
Plang... lacrimile sarate si reci alearga nestingherite. Nici nu imi pasa. Vreau doar un alt drum, departe de ei. O sa ma doara, dar toate trec, nu ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu