acum...

Strang din dinti si incerc sa merg mai departe...
Nu mi'e usor, dar voi reusi !
Nu e un drum drept, dar il voi parcurge !
Nu e o campie, e o panta pe care o urc gafaind...
Am stiut ca ma voi lovi, ca voi sangera si imi vor curge lacrimi amare.
Nu lacrimi de durere, nici de resemnare, ci lacrimi de sacrificiu...
Stiam ca nu voi obtine nimic usor si ca imi va fi greu sa pastrez ceea ce am castigat.
Stiam.
Dar m'am incapatant sa particip intr'un razboi mut, razboiul dintre ratiune si afectivitate.
Speram ca se va instaura pacea, iar echilibrul va domni in viata mea haotica.
Am sperat neincetat ca intr'o zi va fi bine, insa nu m'am intrebat niciodata "ce inseamna bine".
Am asteptat zadarnic ceva ce nu stiam sub ce forma va aparea...
Iar daca mi'a fost "bine" nu am realizat.

Acum astept o minune.
Ma simt aproape de marginea prapastiei, dar nu mi'e teama de prabusire.
Nici de compromis nu ma mai sperii...
Vreau doar sa pot sa sar peste prapastie, cu ochii deschisi.
Nu mi'e frica de inaltime, nici de faptul ca as putea cadea in gol...

Mi'e teama doar de singuratate.