Împărțim același cer nesfârșit de albastru, ne scăldăm în aceeași mare agitată, ne topim sub căldura aceluiași soare arzător, dar trăim în lumi diferite. Ne ascundem deseori în spatele unor minciuni răsuflate, căutăm pretexte și acționăm impulsiv; înviem cărțile prin pasiunea cu care le citim, ascultăm cam aceeași muzică, așteptăm o minune, dar suntem străini. Tu nu mă cunoști, eu nu te-am știut niciodată...
Zâmbesc de departe. Aceeași mare, într-o altă țară. Aceeași boare de vânt, dintr-o altă direcție. Același dor de zbor, alte aripi. Aceeași melodie, alte sentimente. ”Trovarsi per caso in un bar del centro e sentirsi speciale”. Aceeași sete de cunoaștere, altă carte. Aceleași așteptări, alte condiții. Același zâmbet, la o altă vârstă...
E trecut de mijlocul verii și încă mai simt ceva din nadușeala zilelor toride. Nopțile însă sunt reci. Tremur din toate încheieturile și nicio pătură nu reușește să îmi dezghețe trupul. Citesc câteva pagini din cartea mea de suflet și încep să ma încălzesc. Nu e suficient...
O mână fierbinte mă atinge pe spate. Zâmbesc iar. Arunc cartea pe noptiera de lângă patul moale de hotel. Nu sunt singură, nu. Același bărbat mă strânge în brațe. E o altă vară, altă viață și alt decor. Schimbările majore abia acum încep... N-o să le permit să-mi facă rău! Vor fi schimbări în bine, dovezi ale progresului meu personal și voi fi fericită, cu adevărat fericită! N-o să mă îmbăt cu apă rece și nu o să mai cred in năluci. O să râd cu poftă și o să mă bucur de fiecare clipă!
Poate că, la urma urmei, sunt alta... Dar sunt oare dispusă să o las în urmă pe cea care am fost candva?! Trecutul și-a lasat pregnant amprenta asupra persoanei care sunt astăzi, oare chiar am învățat din greșeli?
”Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem - şi gândindu-ne tot timpul la ele.”
(Pe aripile vântului- Margaret Mitchell)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu