sâmbătă, 25 august 2012

”Și restul e numai Chopin și tăcere...”

Plâng ca un copil... Îmi îngrop fața în palmele mici și las lacrimile, stropii de viață, să-mi alunece pe încheieturi. Plâng cum n-am mai plâns de mult timp, cu toată ființa mea.
E noapte și cerul îmi pare prea departe ca să-l ating. Mă simt limitată; nu în gândire, ci in fapte; nu în cuvinte, ci în posibilitatea lor de materializare.
Sunt aici... ferecată între patru pereți goi. Printre lacrimi, ei par străvezii. Mă caut în întunericul sumbru. Unde sunt? Ce vreau și... cum am ajuns aici?
Dintr-o dată, simt o durere sfâșietoare. Inima îmi bate aritmic. Chipul mi-e palid. Ochii sunt împăienjeniți. Capul mi-e greu. Respirația, sacadată...
Încă mai caut ceva care să-mi aducă liniștea.
Tot plâng și nu pot să mă opresc... Tremur. Înghit o lacrimă. Simt un nod în gâtlej. Mă sufoc...
Trebuie să-mi revin!
Caut disperată sticla cu apă. E pe undeva pe aici... O găsesc. Beau.
”Și restul e numai Chopin și tăcere...”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu