De câteva zile tot aud un glas aproape stins care mă îndeamnă să mă redescopăr, să încep din nou să mă cunosc, pas cu pas. Mi-am pus atâtea întrebări căutând metoda perfectă care-mi va revela esența proprie, încât am obosit să caut. Apoi, imediat, m-am convins că nu am timp... Aiurea, doar mi-a fost teamă, teamă atât de ce aș putea descoperi, cât și posibilitatea unui eșec.
M-am oprit din scris tot de teamă, teamă că ale mele cuvinte nu exprima, teamă că ele sunt fade... Teamă de aceași noțiune-balaur: de eșec...
Am redeschis pagina întâmplător, într-o dimineață ploioasă de martie, astăzi...
M-am hotărât să mă las din nou îmbrățișată de amalgamul de cuvinte ce-mi vor exprima, parțial, gândurile. Pentru că, la urma urmei, chiar îmi place s-o fac; bine, prost, cum o fi, e mijlocul meu de evadare, insula mea!
Cât despre timp... Trebuie să găsesc timp pentru ceea ce-mi place!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu