sâmbătă, 4 septembrie 2010

exclusa din propria lume...

Nu ma mai recunosc.
Privesc in oglinda si incerc sa zambesc. Nu pot.
Nu ma recunosc, intelege ! Oglinda asta e defecta, defapt, NU E O OGLINDA, e o poza. E poza unei persoane necunoscuta mie, palida si cu ochii tristi.
Departez mana stanga de trup, poza ma imita; fac doi pasi in spate, face si ea. De cand pozele au devenit animate ? Cate secole am dormit ?
Ma fortez sa'mi astern un zambet pe chip, cand, vad ca si poza zambeste. "Ce zambet sters are!" imi spun si ma intristez mai tare. Vad ca si ei i'a pierit ultima urma de zambet. Ma apropii de ea, ea se apropie de mine si ne trezim dintr'o data surprinse de apropierea rece dintre noi. Ma sperie ochii ei, nu vreau sa ii mai vad astazi... Asa ca fug de ea, poza de fuge de mine si raman iar singura...

4 comentarii:

  1. Pai nu ar trebui sa te sperie, poate ar trebui sa-ti accepti noua imagine ...

    RăspundețiȘtergere
  2. M-am regasit complet in postarea ta. Aceeasi problema o am si eu cu oglinda ;))

    RăspundețiȘtergere