Ploaia

Aseara, ca niciodata, cantecul ploii m'a impiedicat sa adorm... Il ascultam cu nesat, armonizandu'se cu greierii si ma gandeam departe.
Intinsa pe pat, am incercat sa imi lipesc genele si sa ma cufund in visare. Nicio sansa. Un tren a trecut si, in linistea apsatoare a noptii, mi s'a parut ca el imi vesteste ceva. Il auzeam suierand vobe linistitoare, menite sa inlature sentimentul de singuratate.
Pentru ca in noaptea plansa, imi erau alaturi greierii, trenul, vantul si stropii de ploaie. Tunetele ni s'au alaturat mai tarziu.
Cu ochii inchisi, ascultam amalgamul de sunete care innobila atmosfera.
Atunci am realizat ca ploaia e speciala. Niciodata la fel, ma atrage si ma intriga, ma uimeste si ma sperie, ma neliniteste si ma calmeaza, ma cheama si ma alunga, ma amuza si ma intristeaza deopotriva.
Ploaia e revigoranta, dar distructiva, imprevizibila si generoasa.
Insa, oricat am vrea, ploaia nu ne spala pacatele, ramane doar o incercare zadarnica...