Lectie

Cand am acceptat ca viata e mai mult decat o poveste scrisa cu propriul condei, a fost prea tarziu ca sa mai pot schimba ceva. M'am trezit atunci in fata unei pagini patata doar de lacrimi, cu calimara de cerneala uscata langa mine si cu un stilou in mana stanga, unul cu penita tocita. N'am mai putut sa rescriu intamplarile, nici personajele, n'am mai putut sa'mi scriu nici macar propriile ganduri.

Devenisem parca alt om. Un om care, sub infatisarea angelica, ascunde durerea atingerilor interzise, povara asteptarii inefabile, tristetea viselor desarte. Un om ca oricare altul, neinsemnat si fara pofta de viata. Un om care ezita, greseste, se teme, fuge, plange, alege, culege, spera, isi doreste, cauta, ofera, cere, ajuta, cade, se loveste, sufera... Un om care simte la intensitate maxima. Totusi, alt om.

Nu ma mai recunosteam. Priveam imaginea stravezie din oglinda si nu intelegeam cand s'a schimbat totul. Nu vroiam sa accept transformarea brusca a universului meu careia i'a urmat transformarea mea.
Acum stiu ca sunt alta. Ingreunata de experienta ultimilor luni, am devenit mai matura. Pe drum, mi'am pierdut o mare parte din inocenta, dar am capatat discernamant. Am invatat gresind, suportand consecintele faptelor mele, infruntand dispretul celor dragi mie...
Am pastrat insa misterul, asa ca, mai nimeni nu stie ce se ascunde in spatele zambetelor mele...