duminică, 30 octombrie 2011

Problema mea sunt eu insami

Pe jumatate inghetata si speriata, am ajuns acasa...
Imi smulg rapid hainele de pe mine si le inlocuiesc cu ceva mai comod si caldut. Prin minte mi se perinda mii de ganduri, care mai de care mai dubioase si diferite. Cateva lacrimi vor sa'mi inroureze chipul, dar nu le permit. Inghit in gol si ma stapanesc. Nu vreau sa plang...
Am sustinut clar si rapicat ca nu'mi pasa deloc de parerile gresite ale celorlalti. M'am convins chiar si pe mine ca nu pun la suflet si am ras pe seama vorbelor auzite. Miracolul n'a durat mult. Din pacate pentru mine...
Ramasa singura, fiecare cuvant auzit imi pare un pumnal infipt fara mila in inima mea. Nu e orgoliu prostesc, e dezamagire. Nu credeam ca voi fi catalogata vreodata asa. Nu eu... Ei nu ma cunosc, dar ma judeca. Nu stiu nimic real despre mine, dar inventeaza. Nu incearca sa afle adevarul, dar catalogheaza...
De ce?! Ce castiga oare din asta?
Eu cred ca au doar de pierdut, dar cine sunt eu sa cred? Probabil mi'e interzis...
Sunt doar un om; un om care simte si sufera din cauza unora care nu stiu decat sa raneasca.
Norocul meu este ca am cateva (putine, dar nepretuite) persoane care imi sunt alaturi neconditionat.
Dintre toate aceste persoane deosebite din viata mea, vreau sa ii mutumesc ei, prietenei mele, care, la urma urmei, mi'e mai mul decat o prietena, mai apropiata decat o sora!
Ea este langa mine si stiu ca ma pot baza pe sprijinul sau, sprijin care este reciproc! :*
Asa ca problema ramane la mine, in modul in care "apreciez" rautatea lumii si prostia oamenilor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu