monolog

Ea ma judeca fara sa ma cunoasca, ma eticheteaza fara sa fi purtat vreo conversatie cu mine, ma critica aspru fara sa fi incercat sa ma cunoasca sau macar sa ma inteleaga...
Ea ma uraste pur si simplu.
Poate chiar m'a blestemat candva...
Ma dispretuieste, ma subestimeaza, ma desconsidera...
Insa nu stie mai nimic despre mine, asa cum nici eu nu stiu prea multe despre ea.
Am vrut sa'i spun ca o inteleg. Poate ca daca as fi jucat eu rolul ei, as fi gandit la fel.
Dar nu sunt in locul ei, eu sunt doar cea care "s'a injosit". (Nu se spunea ca in dragoste si in razboi orice este permis??!")
Ea nu stie ca nicio clipa macar nu am dorit sa ii fac rau. Am incercat chiar sa evit asta.
Din pacate, am esuat.

Am sfarsit prin a'i face rau ei, a'i face rau lui, a'mi face rau chiar si mie...
Dar stiu ca nu sunt singura vinovata, lucru care nu ma consoleaza cu nimic.
Fiecare dintre noi are partea lui de vina. Chiar si ea.
Nu intelege ca eu nu i'am furat nimic, nici nu cred ca vrea sa inteleaga asta, pentru ca ar insemna ca'si recunoaste partea de vina.
Eu imi cer iertare pentru greselile pe care le'am facut, cu voie, sau fara voie! Sincer, nu am vrut sa ranesc pe nimeni si daca i'am spus 'la multi ani" de ziua ei, i'am spus'o din suflet si pentru ca eu chiar ii doresc tot binele!

:)

cadere

Undeva, intr'un loc parca uitat de lume, inchisa intre patru pereti parca prea reci, ma regasesc de fiecare data singura. Singura si uitata, Uitata si abandonata. Abandonata si trista. Trista si in cadere.

Pentru ca desi trupul meu sta intins intr'un pat calduros cu perne moi, sufletul meu coboara, sfasiat de ghimpi. De ce imi faci asta? Il lasi sa cada in gol, spre abisul far'de margini. Chiar nu'ti mai pasa deloc? Poate ca nu. Lasa'ma sa cad, daca tu asta simti! Lasa'ma sa ma prabusesc si sa ma doara, daca asta te ajuta cu ceva! Tu esti iar cu ea. Nu mai ai nevoie de mine, nu? Iubeste'o, daca asta iti va umple inima de bucurie! Iubeste'o, strange'o in brate in fiecare zi si sarut'o cu pasiunea cu care m'ai obisnuit! Te intorci la ea si parca simteam ca vei face acesti pasi inapoi... Nu pot sa te opresc. E viata ta si se pare ca eu nu mai am loc in ea...

Du'te, dar nu ma vei uita! Ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uita.

ceva, dar ce?

Era trecut de ora 00.00, acum vreo 16 ore. Nimic deosebit pana atunci, sau mai bine spus, nimic spectaculos. O seara frumoasa, muzica buna, nisip ud, picioare goale, mare limpede si zbuciumata, galagie, rasete, veselie, bere si mai ales prieteni adevarati.
Totusi, nelinistea era cuibarita adanc in sufletul meu. Credeam ca nejustificat, dar nu a fost asa.
Departandu'ne de plaja, l'am zarit. Inima a inceput sa'mi bata mai tare. De ce? Mi'am intors privirea de frica unui duel intre ochii mei mari si obositi si ochii lui verzi si sclipitori. Era cu ea... Dupa atata amar de vreme de cand nu l'am mai vazut, era cu ea. Cat de bizara mai e si viata asta! Nu stiu daca am dreptul sa ma intristez, dar am facut'o deja. De ce ea? M'as fi bucurat (poate) sa'l vad cu o alta, m'as fi bucurat sincer pt el. Dar asta e cam greu de acceptat. S'a intors din drum si nu ma asteptam... Credeam ca el chiar isi doreste sa aiba o viata mai buna, fara ea. Dar cred ca m'am inselat. Din nou...
Eu m'am indepartat de el pt a'l proteja, pt a nu'i sta in drum si acum se intoarce din proprie initiativa. Offf.
Totusi, la urma urmei, e viata lui si eu nu am nicinul drept sa ma amestec in deciziile sale... Mi'as fi dorit doar ca reintalnirea noastra sa fie.. altfel.
Ma gandeam chiar sa'l caut in urmatoarele zile ca sa vorbim, dar la ce bun?!
Sigur nici nu'i pasa...

.

Ceva imi spune sa plec. Sa imi deschid aripile fara teama si sa imi iau zborul. Sa plec departe, fara implicatii si farac omplicatii. Departe de cotidian, departe de probleme, departe de intrebari fara raspuns , departe de decizii pripite, departe de tot...
Altceva insa, ma indeamna sa raman. Sa raman invaluita in aceasta ceata a confuziei si sa continui sa caut adevaratul drum al vietii. Sa strang din dinti si sa continui sa lupt cu dilemele pentru a le rezolva. Sa suport teama, migrenele si framantarile. Sa stau aici, acasa.
Dar o sa plec. In mai putin de o ora trenul va porni spre un nou inceput. La propriu si la figurat.

Sper doar sa fie bine! Bine pentru toti!

Amurg.

Stii ca... nu vreau sa pleci, dar si eu stiu ca trebuie.

Si vei pleca... cred ca pentru totdeauna. Desi, s'ar fi putut sa nu fie asa, insa nu ai fost suficient de motivat. Poate e mai bine asa pentru tine, poate ai nevoie sa fii cat mai departe de mine, eu care iti tulbur viata si iti fur timpul.
As fi vrut sa ma intrebi "crezi ca iubirea ta e atat de plina, atat de fara de margini, atat de intensa, incat vei putea rabda trecerea zilelor goale, scurgerea zilelor cenusii, goana clipelor delirante, pentru a iesi de fiecare data in intampinarea iubitului? Nu o singura data, ci de fiecare data. Nu de fiecare data, ci totdeauna. Nu totdeauna, ci pentru totdeauna." - Atunci, ti'as fi raspuns "am sa te astept, pentru ca iubirea mea e atat de plina, atat de fara de margini, atat de intensa incat voi putea rabda trecerea zilelor goale, scurgerea zilelor cenusii, goana clipelor delirante; si am sa'ti ies inainte de fiecare data! Nu o singura data, ci de fiecare data. Nu de fiecare data, ci totdeauna. Nu totdeauna, ci pentru totdeauna."
Dar am sperat zadarnic...
Si "ce a fost, a fost, ce va fi...va fi!" Nimic nu e intamplator, totul se intampla cu un rost.

Singuratate

Candva, imi spuneam ca singuratatea e o boala grea si apasatoare, dificil de contactat si de vindecat.
Mereu m'am temut de ea, inca de mica; nu mi'a fost niciodata frica de intuneric, gandaci, soarci, inaltime, sau mai stiu eu ce.
Eu am fost speriata mereu de gandul ca as putea singura. Atat.
Durerea fizica o suport, insa singuratatea imi provoaca neplaceri greu de imaginat...
Ma simt vlaguita, trista si simt o gheara care imi apasa inima. Doare... Ma intind in pat, sperand ca o sa'mi revin, dar siroaie de lacrimi incep sa alunece pe obrajii mei ca ceara. Plang... Muzica zguduie cei patru pereti care m tin prizoniera-prizoniera in propria lume. Incerc sa ma stapanesc, vreau sa ma linistesc... Iau o carte in mana si incep sa o rasfoiesc-volumele prafuite mi'au fost mereu alaturi, prietene si confidente. Degeaba... Povara devine mult prea grea pentru mine. Nu mai pot sa fiu singura, nu mai vreau...
Am invatat acum ca singuratatea e o boala, da, o boala usor de contactat si a dracului de dureroasa!

As vrea...

As vrea sa pot gasi puterea de a'ti spune tot ce simt...
As vrea sa te privesc in ochi fara teama sau remuscari...
As vrea sa ma strangi in brate si sa'ti ascult bataile inimii...
As vrea sa sterg cu buretele greselile pe care le'am facut...
As vrea sa iti vad ochii senini din nou...
As vrea sa zambesti numai gandindu'te la mine...
As vrea sa poti sa ma ierti...
As vrea sa intelegi ca fiecare clipa departe de tine doare...
As vrea sa ma crezi cand iti marturisesc ce simt..
As vrea sa iti doresti sa fiu numai a ta...
 As vrea sa alungi prejudecatile...
As vrea sa ma iubesti neconditionat...
As vrea sa te gandesti la mine acum...
As vrea sa nu ma uiti...
As vrea ...
Dar tu ce vrei? Tu ce'ti doresti?