marți, 31 martie 2009

Gust amarui .

"Amintirile se scurg ca apele prin vadul unui rau, se duc la vale parca sarind din piatra'n piatra, stai pe mal, privesti in unda limpede si incerci sa le deslusesti imaginea, ca'n luciul unei oglinzi. Unele fug, se tulbura destramandu'se in spuma cate unui val, te straduiesti sa le aduni impreunandu'le ca cioburile unui pahar, dar totul este zadarnic, de neimplinit; altele, statornice, iti cheama ochiul catre ele, te fac sa traiesti aievea clipe de mult trecute, unele frumoase, pline de bucurii, de nostalgie si incantare, altele, dimpotriva, incarcate de suferinta si durere."
(Ion Grecea- Talida)

Ieri am stat la un pahar de vorba cu timpul.
A fost bizar sa'mi amintesc de el, dupa o perioada in care am incercat sa ingrop toate amintirile legate de ce'a fost atunci. Mi'am amintit cum ne'am intalnit pentru prima data pe faleza, intr'o zi inghetata de februarie, cum il priveam sfioasa, cum vorbeam vrute si nevrute numai de teama sa nu discutam ceva cu adevarat important, cum am coborat impreuna pe plaja, cum m'a dus pe acel micut dig pe care paseam pentru intaia oara, cum ma strangea posesiv la pieptu'i incercand sa ma incalzeasca... Imi amintesc fiorii, zambetele, atingerile, saruturile, care atunci ma purtau spre al 9'lea cer si care astazi imi provoaca durere...
A fost prima mea dragoste, cel care m'a invatat atatea, m'a ajutat sa cresc, sa ma maturizez, mi'a aratat si demonstrat rautatea lumii, m'a indemnat sa am incredere in mine...dar, m'a facut sa si sufar enorm, fapt pe care nici astazi nu'l realizeaza. Nu imi pare rau ca l'am iubit, nu, insa regret ca a fost "prima dragoste", caci nu eram pregatita. Nu e vina lui ca eram doar o copila visatoare, care avea exagerat de multa incredere in oameni, care'l vedea ca pe cel ce ii citeste gandurile si ii alina sufletelul curat, protejand'o de tot ce provoaca durere si tristete...
Atunci viata mi se parea o poveste in care aveam rolul printesei, iar norii se opreau pentru prima data in calea mea, nu intelegeam care sunt adevaratele probleme, nu constientizam raul pe care mi'l faceam atat mie, cat si celor din jurul meu prin deciziile gresite...
El mi'a spus atunci ca ma voi schimba, ca voi avea alte prioritati si incet'incet, nu'mi voi mai aminti ca exista. Mi'as fi dorit sa aiba cu adevarat dreptate, dar nu a avut. M'am schimbat, poate am devenit alta, tratez viata cu mai multa responsabilitatea, dar pe el nu l'am uitat; am incercat, am vrut, merita sa uit ca exista, dar nu am reusit... Dupa ultima experienta neplacuta pe care am avut'o legata de aceasta persoana, sunt convinsa ca altcineva, in locul meu, ar fi ars orice semn, orice amintire, dar eu n'am putut. Am gasit puterea de a nu ma mai gandi la el ca la un monstru, desi asa ar fi fost mai usor pentru mine. Doar l'am indepartat, am incercat sa'mi amintesc mai rar... Nu mai vreau sa plang fara a'mi putea explica de ce, nu mai vreau sa le fac rau celor care tin la mine !
De aceasta data mi'am amintit de el pentru ca m'a sunat, cica i'ar fi dor de mine, dar nu, nu o sa ne intalnim, nu acum si poate NICIODATA !

Acum sunt fericita, iubesc, probabil sunt iubita si nu mai pot permite ca cenusa trecutului sa'mi darame fericirea ! Iarta'ma, iubitule, iarta'ma ca nu te'am ascultat atunci cand m'ai sfatuit sa nu'mi complic viata cu el, iarta'ma ca nu te'am crezut cand mi'ai spus ca oamenii nu se schimba peste noapte, iarta'ma ca'mi amintesc uneori si'ti multumesc pentru ca m'ai inteles si pentru ca ai fost si esti alaturi de mine ! Stiu ca nu vei citi vorbele mele, dar oricum te iubesc !

2 comentarii:

  1. Nu ştiu ce să zic. Pentru prima dată după multă vreme, fântâna gândurilor şi cuvintelor mele este cam seacă. Că eu aşa îmi imaginez partea de creier a mea cea care se ocupă de cuvinte şi creaţii. Ca pe o fântână plină de cuvinte. Uneori nu o tulbur să nu trezesc amintirile. În ultima vreme am aruncat cam tare bolovani şi am tulburat-o că sunt udă de surorii amintirilor.
    E bine că îl ai pe cel ce-l iubeşti acum lângă tine. E bine că poţi să-ţi lipeşti capul de pieptul lui iar bătăile inimii lui te poate alina. Sunt multe persoane [eu de exemplu ] care nu are acest ajutor. Şi, ia toate amintirile şi le aruncă [în fântâna aia cu cuvinte şi gânduri] şi, uite că mai gustă din ele.
    Eu văd partea frumoasă al oricărui rău să zic aşa. Întreabă-te, cum ar fi fost dacă tu nu-l cunoşteai? Că dacă el nu ar fi fost, cum erai tu acum?
    Asta mă ajută să merg mai departe uneori.
    Dacă nu l-aş fi cunoscut pe Vlad de exemplu, şi acum trăiam cu o iubire ce nu mai exista de mult. Făceam respiraţie gură la gură unei iubiri scheletice. Doar eu vedeam corpul , ce de mult de descompusese.
    Şi da, dacă nu-l cunoşteam pe Vlad, cel ce acum mă mai răneşte, nu ştiu cum aş fi fost.
    Ştiu doar că mai bine ca acum cu siguranţă nu aş fi fost.

    Nu ştiu dacă ai înţeles ceva :) m-am pierdut în găleata de cuvinte şi gânduri .

    Şi, uite-mă la tine pe blog cu un mini-post :D

    cu drag,
    luciana :*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  2. ce draguta poveste...atat de mult ma regasesc in cele scrise aici...e trist dar ...fiecare poveste din viata nu se intampla degeaba..de fiecare data se intampla cu rost, deci nu e trist pre cum pare!
    Multe felicitari pentru blog ;)

    RăspundețiȘtergere