Prea banal.

L'am vazut in acea noapte... si'atat ! L'am privit o singura data, apoi a zburat... Nu am reusit sa'i definesc chipul; poate semana cu tine, sau cu el; poate avea ochii albastri, tulburi ca marea in furtuna, sau poate caprui, blanzi . A lasat in urma sa doar un cufar umplut de cuvinte, care m'a ajutat sa'l cunosc (poate mai mult decat ar fi putut oricine).

Am aflat din primul vers ca iubea, era indragostit de viata, de soarele ce mangaie trasaturile delicatei zane, de luna, confidenta indragostitilor, de muntii imbatraniti, de marea nesfarsita, de oameni... de tot. Sensibilitatea ii alerga prin trup, indemnandu'l sa scrie in continuare. Putea sa atinga cu o mana cerul, iar cu cealalta inima Pamantului, caci traia printre vise. Reusea sa zambeasca in timp ce lacrimile ii alergau siroaie pe obraji, transmitand emotii coplesitoare. Avea imaginatie, insa parca ar fi presarat praful celor mai indepartate stele deasupra vorbelor sale, atata daruire si magie am descoperit in ele... M'a uimit prin fiecare cuvant, facandu'ma sa ii cunosc fiecare teama, fiecare bucurie, majoritatea ambitiilor si implinirilor, dar cel mai important, m'a invatat sa descopar lumea in detalii, cu bune si rele .

Am inteles ca nu mai era copil, dar inca se mai juca; nu era incaruntit, insa intelepciunea slovelor sale il facea sa para batran...era un prieten de nadejde pentru oricine.

Il caut printre randuri de fiecare data cand ma simt singura, pentru ca numai el, scriitorul, poate impaca mii de suflete printr'un sirag de cuvinte alese cu grija...

:)