Cu privirea senina, ti'am cerut o tigara. Era duminica, era frig si nu ai putut sa ma refuzi...Mi'am asezat tigara intre buzele usor intredeschise si am aprins'o cu o siguranta surprizatoare. Am tras primul fum si am zambit, uitandu'ma la tine. Stii ca nu fumez, stii ca nu imi place sa ma simt mirosind a fum de tigara, dar in ziua aceea am simtit nevoia sa o fac. O data, intr'o zi de noiembrie, o tigara stinghera care va ramane doar o amintire. O tigara in memoria a "nu stiu ce", un gest simplu, dar plin de semnificatii.
Prietena mea e si ea la masa. Uimita si contrariata, ma invata cum sa scrumez. Evident, eu refuz orice indicatie; vreau sa fie tigara mea, tigara mea savurata in tihna dupa propriile reguli.
Amandoi imi spuneti ca o sa ametesc daca nu ma opresc. Va zambesc sfidator si continui. Nu ametesc, nu mi se face rau, nu nimic. Insa termin tigara si nu reusesc s'o sting. Fara sa ma intrebi, o stingi tu in locul meu.
Iti multumesc printr'o privire si beau o gura de ceai apoi. Gustul acrisor imi inunda papilele gustative...
Stii... viata e ca o tigara care arde incet, lasand in urma ei scrumul amintirilor. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu