Încet-încet, lumea se dezintegrează sub privirile noastre neputincioase... Străzile sunt pustii... Oamenii, speriaţi de suferinţă, s-au ascuns de ei înşişi între ziduri gri. Copacii dezbrăcaţi mai veghează încă somnul adânc al aleilor întunecate.
De la fereastra ferecată, văd viaţa decolorată de griji; indiferenţa a reuşit să acapareze, în jocul ei, întreaga lume, suferinţa şi-a făcut loc în tabloul sinistru, iar durerea a venit pentru a încununa succesul.
Zâmbetele au pierit, vorbele au amuţit, visele au murit... Unde e fericirea promisă?!
Într-un parc uitat de timp, băncile jelesc apusul unei alte poveşti de iubire. Lacrimile amare le înrourează obrajii tinerilor constrânşi să urmeze drumuri diferite. Aici, acum, viaţa ei devine o potecă a tristeţii. Singură, bolnavă de dragoste şi dezamagită, ascultă zgomotul iluziilor care trosnesc sub paşii săi. În mâna stângă, strânge un trandafir roşu. Se tulbură apele, păsările zboară dezorientate spre nicăieri. Fata caută răspunsuri la întrebări fără rost, aşteaptă schimbări în bine şi tânjeşte încă după o îmbrăţişare care să-i aline tristeţea...
El aleargă speriat către moarte. Ştie că boala îl va răpune, că se va stinge ca o scânteie în viscolul vieţii. I-au mai rămas doar căteva luni, sau chiar zile de trăit, momente de disperare şi durere, de resemnare şi suferinţă. Departe de ea, e copleşit de ceva numit "dor" care nu face altceva decât să-l arunce în prăpastia tristeţii...
În umbra nepăsării şi a ignoranţei, lumea amorţeşte...
"Ea plânge... el palid se pierde în noaptea necruţătoare"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu