Vis Vs. Realitate

Ameţită, m-am trezit dimineaţă altfel. Speriată şi confuză totodată din cauza visului care mi-a întunecat somnul, am încercat să aduc lucrurile pe făgaşul normal. M-am cufundat în cărţi bătrâne şi pline de înţelepciune, în speranţa că ziua va deveni însorită. Pentru câteva ore, am reuşit. M-am deconectat de gândurile stârnite de acel vis. Minunea s-a sfârşit relativ repede, odată cu sosirea iminentă a nopţii.

Orizontul s-a întunecat, la fel şi universul meu. Controvesată, am încercat să găsesc răspunsuri...

Un prieten glumea ieri, spunându-mi că Universul îmi transmite semnale, semne, pentru a putea interpreta viaţa. Râd. Dacă ar fi aşa, cum ar trebui să interpretez un vis în care nu cred? Viaţa e mai mult decât o cursă cu obstacole, e un labirint întortocheat în care firul Ariadnei e aproape imposibil de găsit. Oamenii apar şi dispar de lângă noi... E firesc să se întâmple aşa, căsi totul de schimbă, totul se transformă. Credeam că legăturile dintre oameni sunt mai puternice decât schimbarea. De fapt, eram convinsă, dar elementul-surpriză a intervenit inevitabil. Acum ştiu că nimic nu e pentru totdeauna, sau cel puţin nu în lumea în care eu trăiesc. Totul e efemer, iar omul, omul e cea mai fragilă creatură din Univers; în raport cu natura şi cu moartea, omul e trecător, se usucă în bătaia timpului ireversibil.

Ştiu toate astea, dar încă nu vreau să accept. Mă agăţ de un vis care nu face altceva decât să mă îngrijoreze. Ce se va întâmpla cu oamenii la care ţin, dar care nu mai fac parte din viaţa mea? Cum i-aş putea ajuta sau proteja, dacă ei s-au îndepărtat??

Îmi rezerv dreptul de a spera că vor fi bine şi mă întreb de ce am scris despre "ei" când e vorba de o singură persoană...