Întrebări fără răspuns

Nu vreau să port războaie mute, nici să mă ascund după aparenţe. Nu vreau nici să sufăr, nici să provoc suferinţă. Şi-atunci, ce se întâmplă cu adevărat cu noi, cei care astăzi ne închidem dincolo de pereţii reci?
Cu toţii afirmăm că ne dorim adevărul, dar ce este adevărul până la urmă? De unde să ştim dacă adevărul nostru este universal valabil? De unde aflăm dacă greşim?
Viaţa ne constrânge să acţionăm în cele mai diverse situaţii... Se întâmplă să greşim, să ne lăsăm purtaţi de val şi să luăm decizii pripite. Fără să vrem, din dorinţa de a ne proteja, rănim persoanele care ne sunt dragi. Impulsionaţi de propriile dezamăgiri, ajungem să reacţionăm surprinzător. Ne trezim apoi loviţi de deciziile noastre, iremediabil şi fără speranţă de vindecare. Ce putem face?
Mergem mai departe, purtând în suflet durerea unei pierderi... Mai întâi de toate, simţim cum ni s-a desprins o bucată întreagă de suflet. Adevărata suferinţă e provocată însă de îndepărtarea fiinţelor dragi care uită de tot ce-a fost bun şi se îngroapă în resentimente. De ce de cele mai multe ori atitudinea îţi este interpretată eronat?
Eşti conştient că ai greşit în faţa persoanei care a dispărut pur şi simplu, dar nu reuşesşti să îţi explici de ce persoana care se simte lezată nu acceptă că vina este împărţită. Vrei să faci ceva, orice, pentru a îndrepta lucrurile, dar nu ţi se oferă ocazia de a explica. Ce e de făcut?
Mă gândesc acum cât de mult doare când persoana în faţa căreia ai reuşit să te destăinui, până la urmă, şterge cu buretele tot frumosul şi începe să te judece, când prietena cea mai bună refuză să comunice, nu îşi doreşte să piardă timp cu tine şi, cel mai grav, ajunge să te considere ipocrit. De ce ipocrit şi mincinos?! De ce??